Philadelphia este cel mai important oraș istoric al Americii fiind considerat locul nașterii Statelor Unite. Orașul a fost fondat pe malul fluviul Delaware de William Penn în secolul 17 iar în perioada războiului de independență a fost locul întrunirilor Congresului Continental unde s-a semnat Declarația de Independență în 1776. Pentru 10 ani, din 1790 până în 1800 a fost prima capitală a Statelor Unite ale Americii, până când aceasta s-a mutat mai la sud în orașul nou construit Washington. Astăzi Philadelphia (Philly cum o alintă localnicii) este o metropolă modernă, cu peste 5 milioane de locuitori în zona sa urbană fiind al cincilea oraș ca mărime din State.

Munca m-a adus la Philadelphia de mai multe ori și în vizitele mele am putut vedea câteva dintre principalele atracții ale orașului în timpul liber. Dintre acestea merită menționate centrul istoric unde se află locul semnării declarației, Independence Hall, sudul orașului unde se află cele mai deosebite restaurante și portul de la malul Delaware. Un alt loc de care vreau să vă mai spun este ținutul Amish aflat la vreo oră de mers spre vest în zona centrală a statului Pennsylvania.

Primul loc unde merge orice turist în Philadelphia este centrul istoric al cărui principal reper este Independence Hall. Prin zonă se pot face plimbări cu trăsura iar la tot pasul se pot întâlni actori costumați în personaje ale epocii. Clădirea construită la jumătatea secolului 18 este una din cele mai vechi din America. Se organizează zilnic din oră în oră tururi cu ghid. Intrarea este gratuită dar numărul de vizitatori limitat, astfel că o rezervare în avans este foarte utilă.

Turul Independence Hall durează aproximativ o oră și este făcut de un ranger al parcului. Clădirea este frumoasă, bine păstrată și include multe artefacte interesante inclusiv birourile, articolele personale și acte aparținând Founding Fathers (părinților Americii). Se poate vizita sala unde s-a semnat declarația și este expus un exemplar al acesteia. Ghidul ne-a prezentat de-a lungul turului multe aspecte interesante ale istoriei locului.

O legendă spune că unul dintre primele voturi ale Congresului ar fi fost să stabilească limba scrisă oficială. Germana era principala alternativă la engleză iar votul a fost la limită în favoarea englezei ca limbă unică. Pentru un singur vot am fi putut unii dintre noi să știm germană acum. Tot în complex este adăpostit Liberty Bell. Clopotul a fost făurit din mai multe donații pentru a celebra evenimentul independentei, dar s-a crăpat prima oară când a sunat în 1776. Acesta a rămas cu timpul un simbol al libertăților americane.

Nu departe se află Downtown, zona modernă cu zgârie-nori. Cele mai înalte turnuri sunt Comcast Center și One Liberty Place, ambele apropiindu-se de 300 de metri înălțime. Totuși cea mai remarcabilă clădire din Downtown este City Hall, clădirea primăriei. Deasupra turnului se află o mare statuie din bronz a lui William Penn. Timp de o sută de ani (până în 1986) o lege locală nu a permis construcția niciunui turn care să depășească ca înălțime statuia lui Penn. One Liberty Place a fost clădirea care a întrerupt această traditie. Întâmplator sau nu, de atunci a urmat o lungă perioadă în care echipele de baschet, hockey, baseball și fotbal au avut rezultate dezastroase, iar fanii sportului din Philly au creat superstiția blestemului lui Billy Penn. Tocmai în 2007 s-a decis adăugarea unei noi statui a lui Penn în vârful Comcast Center (care era ajunsese atunci cea mai înaltă clădire). Anul imediat ce a urmat Phillies (echipa locală de Baseball) a câștigat World Series și au urmat rezultate mari ale celorlalte echipe de asemenea, dându-le la apă la moară celor mai superstițioși.

De la City Hall pornește bulevardul Benjamin Franklin încadrat de steagurile țărilor cu imigranți în oraș (al României este la loc de cinste) ce se întinde până la clădirea Muzeului de Artă. Muzeul este o altă mare atracție în Philadelphia, dar nu pentru exponatele sale. Treptele muzeului sunt locul unde s-a filmat celebra scena din filmul Rocky în care Stallone aleargă pe scări în antrenamentele sale iar cei mai mulți vizitatori merg acolo pentru a face poza pe trepte împreună cu statuia lui Rocky.

Dacă am adus vorba de sport, trebuie spus că un meci în America este o experiență unică. Toate cele 4 echipe din Philly au stadioanele în zona de sud a orașului. Dacă la Eagles (fotbal american) și la Flyers (hockey) biletele sunt scumpe și se găsesc greu, baschetul și baseball-ul sunt mai accesibile. Am ajuns la ambele în trecut. O dată am prins un meci din NBA unde Chicago Bulls i-a bătut măr pe 76ers (care sunt una din cele mai slabe echipe din liga de baschet). Altădată am prins un meci important de baseball între Phillies și New York Yankees. Meciul a fost cam ciudat pentru mine. A durat mai mult de patru ore timp în care nu s-a întâmplat mai nimic. Spectatorii de la baseball sunt mult mai preocupați să cumpere hotdogs sau sucuri și petrec timpul relaxat fără să se uite tot timpul la fazele din meci – nu degeaba sportul se numește „national pass-time”. Mi s-a părut amuzant că stadionul are un bar mare, mereu plin, unde spectatorii vin să bea o bere și să se uite pe ecrane la meci :).

O altă zonă interesantă din oraș este portul pe Delaware, zona Penn’s Landing. Acolo se pot vizita mai multe nave de război, inclusiv un submarin și un portavion. Pe un alt râu, Schuykill (la nord de centru) se află o zonă preferată pentru sporturi acvatice iar cluburile nautice sunt găzduite de case vechi foarte frumoase numite Houseboats. Podul Benjamin Franklin face legătura cu New Jersey, stat ce începe pe malul celălalt al râului. Acolo se află orașul Camden, cunoscut ca un loc periculos, unde e o idee foarte proastă să faci o plimbare pe jos sau cu mașina (am ajuns din greșeala o dată și a fost cam scary).

Nici cartierul South Philly nu este chiar cel mai sigur, dar merită vizitat pentru restaurantele locale. Două dintre ele sunt renumite: Pat’s și Geno’s, localuri aflate vizavi unul de altul, care servesc probabil cel mai cunoscut fel de mâncare local: Philly Cheesesteak, adică un sandwich cu friptură de vită, brânză, ceapă și mult sos gravy. Phily Challenge înseamnă să mergi în zonă și să mănânci Cheesesteak din ambele locuri iar dificultatea constă în a sta la coadă cel puțin jumătate de oră la fiecare (e aglomerat mereu) și a manca și digera uriașele Cheesesteaks. Localele au un mod de servire extrem de strict (un fel de „soup nazi” din Seinfeld): trebuie să comanzi exact ca în regulile afișate iar dacă greșești te întorci la finalul cozii.

O mini-excursie foarte plăcută care am mai făcut-o din oraș a fost în ținutul Amish. Amish sunt o populație foarte religioasă, imigranți baptiști proveniți mai ales din Germania care preferă să trăiască simplu și să evite tehnologia modernă. Sunt peste 300.000 de locuitori Amish în statul Pennsylvania, cei mai mulțime dintre ei locuind în zona rurală din centrul statului, la veste de Philadelphia. Majoritatea nu conduc mașini, nu au televizoare sau telefoane mobile și se ocupă cu agricultura. Localitățile Amish au nume foarte amuzante: Intercourse, Blue Balls, Paradise sau Bird in Hand. Se organizează circuite turistice în zonă care includ vizita la ferme Amish și informații despre cultura lor. Am vizitat într-un tur câteva case și o fermă. Să nu credeți că Amish trăiesc în sărăcie. Produsele lor agricole considerate bio sunt renumite și implicit foarte scumpe. Cele mai multe ferme sunt uriașe și foarte bogate. Căruțele sau fetele cu bonetă sunt o imagine comună prin zonă, iar locuitorii sunt foarte prietenoși și primitori.

Tot în zonă, se poate vizita fabrica de ciocolată Hershey, cea mai renumită din State unde este construit un mini-parc de distracții. Philadelphia este un punct bun de plecare și pentru alte excursii. New York este la doar două ore distanță cu mașina, Washington la trei iar mai repede se poate ajunge în Jersey Shore pe malul Atlanticului unde se află Vegas-ul coastei de est, resortul cu cazinouri Atlantic City.

 

Philadephia Skyline

 

Clădirea Primăriei

 

Independence Hall, principala atracție din oraș

 

Animatori costumați ca pe timpuri distrează copiii

 

Turul clădirii

 

Locul semnării declarației de independență

 

Liberty Bell

 

Prin zonă se pot face plimbări cu trăsura

 

Muzeul de istorie renumit pentru treptele sale

 

Lumea vine mai mult ca să facă poză cu Rocky

 

Vedere de pe treptele muzeului

 

South Philly: cele două fast-food-uri rivale, Pat’s and Geno’s

 

După ce stai la o coadă lungă trebuie să ai grijă cu comanda

 

Philly Cheesesteak. Mai merge una?

 

Murale prin oraș

 

Podul Benjamin Franklin face legătura spre New Jersey

 

Râul Schuykill, zona preferată de relaxare

 

Houseboats, pe unde sunt cluburile de navigație

 

Cu mașina prin Philly

 

Seara în downtown

 

La Citizen’s Park pentru un meci de baseball

 

Chiar un super meci: Phillies – Yankees

 

Participând la „national passtime”

 

Stadionul are un club unde fanii pot sta la bar în timp ce se uită la meci :))

 

Excursie prin Amish County

 

Ferme Amish… cei mai mulți dintre ei sunt foarte bogați

 

Am ascultat niște muzică country

 

Mijlocul de transport preferat în zonă

 

Se mai văd și mașini de epocă

 

Turul unei case. Îmbrăcămintea și mobilierul modeste

 

Am încheiat turul cu o degustare de vin

 

Din nou în Philly, la plimbare prin port

 

Muzeul naval și podul Ben Franklin în fundal

 

O ultimă vedere cu Philadelphia. Steagul românesc e la loc de cinste