Planeta Japonia – Partea 7 – Muntele Fuji. Hakone și Oshino Hakkai

Muntele Fuji este pentru japonezi un adevărat simbol, un loc sfânt. Vulcanul de peste 3700 de metri se află la 100 de kilometri vest de Tokyo. Muntele se remarcă prin aspectul dominat în peisajul înconjurător fiind aflat într-o zonă deluroasă fără alte vârfuri comparabile ca înălțime. Astfel el poate fi văzut de la mare distanță iar imaginea sa este unică.

Vârful nu este simplu de escaladat. Drumeția durează 7-8 ore. Nu aveam timp în niciun caz de asta, dar ne-am dorit să-l vedem cât mai îndeaproape. Cele mai bune zone pentru a vedea Fuji sunt zona termală Hakone la sud-est și Kawaguchiko în nord de unde se și urcă pe munte. Noi le-am vizitat pe ambele și am reușit în cele din urmă să îl și vedem.

La Hakone am mers în ziua când am plecat de la Tokyo la Osaka. Am făcut o oprire pe drum la stația de Shinkansen Odawara. În gări se găsesc de obicei dulăpioare cu încuietoare pentru bagaje, dar le-am găsit pe toate ocupate așa că cea mai bună variantă a fost un magazin de la parterul gării care ne-a păstrat contra cost bagajele.

Lacul Ashi din Hakone se află la 20 de kilometri de gară iar pentru a ajunge acolo am luat un autobuz local. Drumul a durat aproape o oră pentru că au fost multe stații și am urcat un munte și la final am fost lăsați la Moto-Hakone pe malul lacului într-un loc cu o vedere foarte frumoasă. Nu prea aveam un plan ce să facem mai departe; am văzut că plecau croaziere pe lac și ne-am decis să ne urcăm în primul vapor.

Harta transporturilor în regiunea Hakone.

A urmat un circuit interesant unde am trecut prin mai toate mijloacele de transport în comun posibile. Plimbarea pe lac a fost una frumoasă, a durat cam o jumătate de oră pe vasul care semăna cu o corabie a piraților. De pe drum am văzut poarta Torii, vârful muntelui Hakone dar nu am văzut în schimb muntele Fuji din cauza norilor. Vaporul merge până la coada lacului. De acolo se urcă cu telegondola până sus pe vulcanul Owakudani. Am coborât puțin la vulcan pentru a vedea craterele cu sulf îndeaproape. Este o imagină desprinsă parcă de pe altă planetă. O specialitate culinară la Owakudani sunt ouăle negre – fierte îndelung în gheizerele cu sulf. Din vârful muntelui am distins printre nori o siluetă a muntelui Fuji dar nu am reușit să-l vedem prea bine.

Mai departe am luat o altă telecabină care cobora muntele în direcția stațiunii Gora. De data asta am primit măști pentru că treceam prin aburii de sulf emanați de vulcan. La capătul telecabinei am schimbat cu un nou mijloc de transport – funicularul care coboară până în centrul stațiunii. Cum ziceam, chiar am făcut toate mijloacele de transport într-o zi. 🙂

Gora este renumită pentru izvoarele termale și pentru pensiunile cu onsen (băi) private. Nu am rămas totuși prea mult ci am plecat mai departe spre Odawara – de data asta cu un tren de epocă. Foarte interesant, traseul feroviar are mai multe serpentine neobișnuite în sensul că la fiecare curbă mare în coborâre trenul își schimbă sensul de mers. Într-un final am ajuns la gara Odawara și ne-am continuat traseul cu Shinkansen spre Osaka.

A fost o zi frumoasă în care, fără să plănuim, am mers cu o varietate de mijloace: vapor, telegondolă, funicular, tren cu cremalieră… De asemenea vederile de la Hakone au fost frumoase, totuși nu văzusem Fuji.

În ultima zi dinainte plecării spre casă ne-am hotărât să facem o a doua încercare. Zborul Qatar din Tokyo era abia la miezul nopții așa că aveam o zi întreagă și în loc să mai stăm prin Tokyo am hotărât să mergem la Kawaguchiko.

După ce ne-am decazat și am lăsat bagajele am mers la gara Shinjuku. Drumul până la munte l-am făcut cu trenul modern Narita Express, unul foarte confortabil. Tot traseul a durat cam o oră și 40 de minute. Ultima parte din drum, de la Otsuki nu este administrată de Japan Railways și nu este inclusă în JR Pass – acolo a trebuit să cumpărăm un supliment.

Am coborât la Mt. Fuji Station, gara aflată cel mai aproape de vârf. Deja din tren ne-am bucurat că era complet senin și am putut vedea perfect muntele aflat nu departe. De la gară există autocare care urcă până la 5th Station, la baza vulcanului, dar noi am preferat să mergem la Oshino-Hakkai, un sat foarte pitoresc din apropiere.

Harta autobuzelor din regiune

Am ajuns la Oshino cu un autobuz local iar drumul a durat cam jumătate de oră. Am descoperit un sat extraordinar de frumos, cu case tradiționale, râuri și podețe. Oshino-Hakkai are o atmosferă parcă desprinsă din povești. Satul este renumit pentru cele 7 bălți (Ponds) sfinte. Este vorba de șapte mici cratere vulcanice pline cu apă. Apa este de o limpezime de nedescris și toate sunt pline cu pești colorați. De oriunde din Oshino se vede muntele Fuji perfect, iar panoramele sunt grozave. Zisesem că stăm doar puțin în sat dar ne-am petrecut toată ziua acolo, atât de mult ne-a plăcut. Am mâncat prânzul la un mic restaurant, am făcut cumpărături și abia după-amiază am luat autobuzul înapoi spre Kawaguchiko.

Satul Kawaguchiko este renumit pentru lacul cu același nume pe care se pot face plimbări cu vaporul oferind vederi splendide cu muntele. Nu am avut timp de o croazieră, dar tot am mers până pe malul lacului să vedem peisajul. Seara am revenit la gară și am prins ultimul tren înapoi spre Tokyo. Bazându-ne pe punctualitatea trenurilor am avut timp arhisuficient să luăm cina în centru și seara să plecăm la aeroport.

Aici închei serialul pe care l-am denumit „Planeta Japonia” pentru că am vizitat o țară care nu seamănă cu niciun alt loc din lume. Japonia este un stat aflat cu multe decenii înaintea restului lumii și nu mă refer la zgârie-norii din orașe sau la roboții high-tech ci la educația și disciplina populației și la organizarea la care orice alt popor ar visa să ajungă. A fost cu siguranță una din cele mai frumoase vacanțe pe care le-am făcut vreodată iar Japonia a devenit o destinație preferată pentru mine unde de-abia aștept să mai revenim cândva.

Din Odawara cu autobuzul spre Hakone