Turul ciclist al Franței – de la Barcelona la Saint Girons via Andorra

Mai departe am ales să scriu despre o călătorie mai veche tocmai din 2009. Am mers atunci împreună cu prietenii în Franța, Andorra și Spania pentru un weekend prelungit în luna iulie. Nu am ales perioada întâmplător, pentru că a coincis cu două mari evenimente – Turul Ciclist al Franței și sărbătoarea San Fermin din Pamplona. A fost o excursie memorabilă din care am rămas cu amintiri grozave.

Prima parte e dedicată Le Tour care l-am urmărit de la Barcelona unde a fost plecare de etapă până la Lourdes în Franța trecând peste Pirinei. Am luat atunci un zbor dus-întors la Barcelona de unde cu mașina am făcut o buclă via Andorra, Lourdes, Biarritz și Pamplona.

Nu sunt neapărat un fan al ciclismului dar Turul Franței îl urmăresc anual în luna iulie. Pasiunea asta a început de pe vremea când învățam pentru bac iar când stăteam în casă studiind la matematică sau fizică ascultam în surdină Le Tour pe Eurosport comentat de Radu Naum și Radu Banciu. Ajuta să treacă timpul mai ușor și mai auzeam câte ceva interesant despre locurile turistice din Hexagon, despre gastronomia franceză sau comentarii amuzante pentru că cei doi erau mereu puși pe glume. Ascultând așa mi-a crescut și interesul pentru ciclism și am ajuns să urmăresc anual competiția. Împreună cu alți prieteni dragi care erau și ei pasionați de tur ne-am hotărât să mergem atunci în 2009.

Am sosit noaptea la Barcelona cu un zbor Wizz Air și ne-am cazat chiar în inima orașului în zona La Boqueria. Chiar dacă ne-am cazat pe la 11 noaptea am ieșit totuși prin oraș, am mers pe bulevardul Ramblas, ne-am oprit pe la o terasă și am ajuns și până la plaja Barcelonetta.

Ziua următoare era plecarea turului chiar de lângă Placa de Catalunya. Nu am putut merge la start pentru că era prea multă lume și ne-am găsit un loc pe bulevard alături de zeci de mii de localnici și turiști. După ceva așteptare au apărut antemergătoarele de la politie, apoi primele mașini din caravană și apoi cicliștii. Aceștia efectiv au zburat pe lângă noi. 200 de bicicliști au trecut în 3 secunde prin dreptul nostru și de-abia am apucat să-i zărim bine. Apoi a continuat caravana cu mașinile tehnice și camioanele sponsorilor. N-am fost prea dezamăgiți că nu i-am văzut pentru că mai departe aveam să mergem după ei la Andorra La Vella unde se încheia etapa și de unde se pleca și ziua următoare. Aveam totuși nevoie să închiriem mașină și aici am avut probleme mari pentru că nu am reușit să găsim una disponibilă.

Erau vremurile când planificam încă la telefon și pe mail. Vremuri când n-aveam smart phone iar în loc de maps cu gps printam hărți Michelin pentru traseu. Nici cu rental car nu aveam mare experiență și nu am știut să rezervăm online, ne-am gândit că mergem la fața locului și ne descurcăm. Ei bine, 30 de companii de închiriat la care am sunat ne-au spus că n-au nicio mașină disponibilă. Se pare că rental cars erau la foarte mare căutare în Barcelona. Am mers chiar și la aeroport și am trecut pe la toate ghișeele… nimic. Nu era nici simplu, pentru că era 8 inși și aveam nevoie fie de 2 mașini fie de un microbuz mare. Când eram aproape gata să renunțăm și să ne facem alte planuri am mai dat câteva telefoane la companii de rental mai mici găsite pe un pliant turistic iar una dintre ele ne-a dat un răspuns pozitiv. Aveau un Mercedes Vito la care tocmai renunțase cineva și ne așteptau. Chiar și costul total era rezonabil (400 de euro – 4 zile cu tot cu asigurare; împărțit la 8 nu e rău deloc). La birou, am vorbit cu Salvador care ne-a ajutat repede cu toate actele și eram gata de drum. Am fost salvați de Salvador!

Drumul până în Andorra a durat 3 ore trecând printr-un peisaj montan frumos via Seu d’Urgell. Am ajuns ajuns seara la hotel și am stat chiar în centrul orașului. Cu noi în hotel mai stăteau 3 echipe din tur iar pe hol ne-am întâlnit cu mai mulți cicliști. Seara am ieșit la un restaurant recomandat de către recepție. Locul se numea Juventus iar mâncarea a fost excelentă și foarte ieftină. Trebuie spus că în Andorra nu există taxe iar prețurile sunt semnificativ mai mici decât în țările vecine.

Dimineața ne-am trezit și am mers la locul de start care era chiar în centrul capitalei. Acolo era nebunie probabil cum nu e niciodată în orașul de munte liniștit. Am găsit mii de fani, caravane comerciale, magazine cu produse de marketing și podiumul de prezentare ale echipelor. Am mers mai întâi la magazin de unde am luat câte un pachet care includea tricou galben, șapcă și mai multe articole cu brandul Le Tour și imediat ne-am echipat în galben. La scurt timp au apărut cicliștii și am avut ocazia să îi vedem îndeaproape pe favoriții fiecăruia. Toate echipele au trecut apoi pe la podiumul de prezentare iar cicliștii mai importanți au făcut declarații.

Echipa Astana era marea favorită. Liderul său era Alberto Contador (favoritul meu și cel care a câștigat în acel an) iar din echipă făceau parte Lance Armstrong (revenit după prima sa retragere din sport), Andreas Kloden și mai mulți alți rutieri veniți de la fost echipă Discovery. Chiar dacă nu mai eră în formă ca în anii anteriori, tot Lance era preferatul suporterilor (scandalul de dopaj a apărut ceva mai târziu). Toate ceremoniile au durat vreo oră iar apoi concurenții au pornit la drum spre munte, era etapă de cățărare.

Am plecat și noi la scurt timp dar nu înainte de a trece pe la un complex duty-free și a lua provizii pentru drum. Andorra este un mini-paradis fiscal și acesta este modul principal de a întreține economia micului stat. De altfel Andorra are un statut mai neobișnuit. Este stat independent dar co-prinții țării sunt președintele Franței și episcopul spaniol de Urgell. Altfel, guvernul este desemnat prin alegeri democratice. Andorra face parte din consiliul Europei dar nu din U.E. și Schengen. Asta înseamnă că pentru a ajunge în Andorra este necesar un pașaport. Chiar și așa pe noi nu ne-a oprit nimeni la vamă să ne întrebe ceva.

Am trecut Pirineii printr-un tunel lung care iese chiar la granița cu Franța. Mai departe am continuat traseul printr-un peisaj superb iar la Foix am făcut stânga în direcția Lourdes. Spre amiază am avut ceva probleme pe drum pentru că traficul era complet blocat de caravana turului care era câțiva kilometri mai în față. După ce am stat 30 de minute în satul Saint Girons fără să ne mișcăm de pe loc am hotărât să lăsăm mașina la marginea drumului și să mergem la plimbare; era clar că nu putea pleca prea curând. A fost o întâmplare fericită pentru că am descoperit un sat cochet și foarte pitoresc, care avea acel aer specific filmelor franțuzești din anii 50.

Ne-am așezat la o terasă din centrul satului și ne-am bus la masă. Am luat niște beri și gallete (clătite sărate) cu camembert și jambon și am stat relaxați vreo două ore la terasă la soare. Între timp a trecut pe la noi și un sătean mai în stare de ebrietate care văzându-ne pe toți cu tricourile turului ne-a cerut autografe și ne-a urat baftă în etapa următoare. Ce e drept, la plecare am observat că echipa Astana se cazase chiar în St. Girons iar Armstrong și Contador erau și ei prin zonă.

Spre seară am revenit la șoseaua principală unde se deblocase traficul. Ne-am urcat în Vito și am plecat din nou la drum iar noaptea foarte târziu am sosit la Lourdes. Acolo, am avut surpriza că hotelul unde rezervasem ne dăduse camerele iar după ceva scandal și discuții am primit până la urmă camere doar în altă că în altă parte. Voi scrie mai departe despre ziua următoare când am ajuns la San Fermin, fiesta nebună din Pamplona.

Am sosit noaptea la Barcelona. Pe Ramblas în drum spre hotel