Călătorie la capătul lumii – Partea 5 – Wellington, capitala Noii Zeelande

În continuarea traseului prin Noua Zeelandă următoarea destinație a fost Wellington, capitala țării. Am poposit la Wellington două nopți, sosind cu avionul de la Rotorua și plecând mai departe către Christchurch pe insula de sud. Wellington nu era printre locurile pe care mi le doream cel mai mult să le văd dar orele de zbor au făcut ca sejurul să fie mai lung decât planificasem inițial.

Deși nu este cel mai populat oraș sau cel mai important centru economic, Wellington este centrul politic al țării și sediul guvernului. Auckland a fost capitala statului până la finalul secolului 19. Atunci au apărut temeri că insula de sud care devenea din ce în ce mai populată datorită goanei după aur ar fi putut să își ceară independența. S-a căutat un loc amplasat mai central geografic în apropiere de strâmtoarea Cook care separă cele două insule, iar Wellington a fost ales. Astăzi Wellington este un oraș modern unde locuiesc jumătate de milion de oameni.

Am nimerit la Wellington în mijlocul unui festival important, Cuba Dupa – cu petreceri pe stradă și zeci de concerte care aveau loc pe mai multe scene amenajate în oraș. Numele vine de la Cuba Street, principala arteră pietonală din Wellington. De la aeroport am luat autobuzul până în centru și după o scurtă odihnă la hotel am ieșit seara la petrecerea din oraș. Atmosfera a fost foarte bună iar spectacolele excelente, singurul lucru care mi s-a părut ciudat a fost că alcoolul era interzis (se putea servi doar în pub-uri). Am stat la festival până noaptea târziu. Ziua următoare am vizitat ce e mai interesant prin Wellington.

Am mers mai întâi în downtown, unde am trecut pe la câteva magazine aflate la parterul zgârie-norilor. De pe bulevardul principal, Lambton Quay se poate urca cu funicularul (Cable Car) până pe dealul Kelburn de unde se văd unele din cele mai frumoase vederi ale orașului. De altfel imaginea Cable Car urcând pe panta abruptă este vederea cea mai comună a capitalei Noii Zeelande. La Kelburn am vizitat muzeul dedicat funicularului iar apoi am mers la plimbare prin uriașa grădină botanică. Un lucru interesant despre Wellington și funiculare – este orașul cu cele mai multe din lume, fiind construit într-un golf cu dealuri foarte abrupte. Multe reședințe cocoțate pe dealuri au funicular privat.

Am continuat plimbarea revenind jos în centru, pentru a merge la The Beehive, parlamentul Noii Zeelande. Clădirea își ia numele de la forma ciudată asemănătoare unui stup. Parlamentul se poate vizita gratuit într-un tur cu ghid care are loc la ore fixe – trebuie de obicei rezervat în avans. Am avut norocul de a găsi o disponibilitate la tur imediat ce am ajuns iar turul în engleză a început la scurt timp după un control strict de securitate și un instructaj detaliat. Fotografiatul este strict interzis la parlament așa că nu am imagini, dar pot spune că interiorul este foarte interesant de văzut, în special clădirea veche a parlamentului (una din puținele clădiri istorice care pot fi vizitate în NZ). Dincolo de vizită, fiind din România (o țară de unde nu prea vine multă lume la Wellington) am primit o atenție specială de la ghid, primind o mulțime de informații utile.

Noua Zeelandă este o monarhie parlamentară sub conducerea reginei britanice Elisabeta a II-a. Parlamentul este unicameral (Camera Reprezentanților) iar membrii ei sunt aleși la 3 ani prin alegeri locale. Statul este formal condus de un guvernator numit de regină dar adevăratul conducător al țării este Primul Ministru. Am aflat că regina are drept de veto dar acesta nu s-a mai exercitat de 40 de ani, iar supunerea de formă față de coroană este discutată public activ și cel mai probabil se va renunța la ea în anii următori. Dacă vă interesează aspectul politic puteți citi mai multe aici.

Noua Zeelandă pune mare preț pe drepturile poporului băștinaș Maori, care până în urmă cu câteva decenii a fost discriminat din punct de vedere politic. Parlamentul include un număr obligatoriu de reprezentanți Maori, iar ședințele camerei se țin în ambele limbi. NZ se vrea a fi un exemplu în acest sens, una din puținele state coloniale ale lumii unde se susțin atât de mult drepturile băștinașilor. Limba maori se predă în scoli, iar prin Wellington foarte multe afișe/semne sunt bilingve.

Aotearoa este numele statului în limba Maori și înseamnă „Pământul norului lung și alb”. Apropo de nori (care sunt nelipsiți mai mereu) până am încheiat vizita la Parlament s-au dispersat și un soare puternic a apărut pe cer.

Vremea frumoasă a fost numai bună pentru o plimbare prin port și o bere la una din terase. La finalul zilei ultimul loc pe care l-am vizitat a fost Muzeul național al Noii Zeelande – Te Papa. Pot spune că a fost unul din cele mai interesante și complete muzee pe care le-am vizitat vreodată. Expozițiile includ de la istorie și tradiție Maori la biologie și geofizică, de la zone turistice din NZ la participarea țării în cel de-al doilea război mondial. Este foarte interesant și se pot petrece ore bune acolo, în plus intrarea este liberă. Am stat la Te Papa până spre seară la ora închiderii.

Dimineața următoare am plecat spre aeroport. Am părăsit Wellington cu un zbor Air New Zealand spre Christchurch. Urma partea cea mai așteptată a călătoriei, turul insulei de sud.

Aterizare la Wellington