Descoperă România – Maramureș, plai cu flori

M-am gândit că ar fi cazul să mai revin pe plaiurile românești și să vă spun despre o plimbare făcută în Maramureș acum câțiva ani, prea am povestit numai de călătorii îndepărtate în ultimul timp.

Maramureș este unul din locurile cele mai deosebite ale României, un loc parcă încremenit în timp unde tradițiile vechi se păstrează peste secole. Acum vreo șapte ani am petrecut 3 zile pe Valea Izei când am vizitat câteva dintre principalele atracții din Maramureș ca parte dintr-un circuit cu mașina în care am mai oprit și prin Mureș, Cluj sau Sibiu.

Am plecat dimineața din București. Ne aștepta un drum foarte lung în prima zi: 530 de kilometri – în total vreo 8 ore de condus. Am mers întins via Brașov și Sighișoara iar pentru pauza de masă ne-am oprit tocmai la Târgu Mureș. Am gustat acolo un gulaș consistent, am dat o tură scurtă prin centrul orașului și am plecat la drum mai departe. Am continuat traseul prin Reghin și Năsăud iar apoi am trecut munții Rodnei spre Moisei pe un drum pe cât de pitoresc pe atât de prost asfaltat. La lăsarea serii am ajuns la Vișeu de Sus unde am înnoptat la o pensiune.

Motivul pentru care ne-am cazat la Vișeu este că de acolo pleacă Mocănița, trenul cu aburi. Plimbările turistice au loc devreme cu plecare în jur de ora 8-9 așa că aveam nevoie să fim aproape. Dimineața am băut o cafea și am mers direct la gara din Vișeu. Nu aveam rezervare în prealabil dar când am ajuns mai erau locuri disponibile. Un bilet pentru plimbarea cu trenul costă în jur de 50 de lei.

Ne-am îmbarcat în vagoanele vechi cu bănci de lemn și după scurt timp am plecat la drum. Trenul merge șuierând de-a lungul văii Vaserului o zonă foarte pitorească nu departe de granița cu Ucraina. Din păcate se fac multe defrișări în zonă, dar peisajul încă mai este foarte frumos. Poate se schimbă ceva și o să rămână. Pe la jumătatea drumului am făcut o pauză. Locomotiva cu aburi Măriuța se încălzise foarte tare și avea nevoie de o răcire cu apă rece direct din rău. Măriuța și-a „revenit” destul de repede iar noi am continuat drumul. Traseul se încheie după vreo 25 de kilometri într-o poiană în apropiere de Paltin. Am stat acolo vreo jumătate de oră iar apoi am revenit spre Vișeu. Plimbarea e ca un fel de călătorie înapoi în timp, peisajele sunt grozave iar experiența de a merge cu unul din puținele trenuri cu abur încă funcționale din Europa e unică.

Când am ajuns la Vișeu a început să plouă zdravăn. Aveam de gând inițial să ne plimbăm prin satele de pe Valea Izei dar din cauza vremii am mers la Sighetu Marmației pentru a vizita Memorialul Durerii. Un muzeu e o idee bună pe vreme urâtă. Memorialul din Sighet este unul din cele mai bine dotate muzee din România. Prezintă istoria tragică a victimelor comunismului și a prizonierilor din închisoare. Sighet a fost una dintre cele mai dure pușcării comuniste locul unde au fost duși o mulțime de politicieni importanți ai vremii, adversari ai partidului comunist. Am văzut celula unde și-a pierdut viața Iuliu Maniu, dar și locurile de detenție ale unor figuri marcante precum Corneliu Coposu sau Constantin Brătianu. Mărturiile prizonierilor sunt zguduitoare și nu au cum să nu provoace lacrimi. Este un muzeu excepțional realizat și chiar dacă este foarte trist cred că trebuie văzut de orice român care să nu mai aibă vreodată tentația să spună „Înainte era mai bine…”

Seara ne-am cazat la Săpânța la o pensiune unde ne-am putut bucura de bucatele tradiționale maramureșene. Ziua următoare era senin și soare așa că ne-am putut cu adevărat bucura de frumusețea satelor din zonă. Am vizitat mănăstirea din lemn din Săpânța, un loc unde se poate observa din plin meșteșugul tâmplarilor locali, construcția fiind refăcută relativ recent după vechea biserică din secolul 18. Turla mănăstirii are 78 de metri fiind cea mai înaltă construcție din lemn din regiune. Am urcat și în turlă de unde se vede până departe peste satele înconjurătoare.

Cea mai importantă locație din Săpânța rămâne cimitirul din localitate cunoscut în jurul lumii. Cimitirul vesel din Săpânța a fost înființat de Stan Ioan Pătraș în 1935. Acesta s-a gândit la o modalitate pozitivă de a reprezenta moartea creând cruci vopsite colorat care înfățișează o imagine alături de un epitaf despre viața defunctului. Peste 800 de astfel de cruci au fost create de atunci iar unele dintre ele sunt foarte amuzante. Una dintre cele mai renumite este Crucea Soacrei care spune așa „Sub această cruce grea/Zace biata soacră-mea/Trei zile de mai trăia/Zăceam eu și cetea ea….”. 🙂 Mai toate crucile sunt scrise în versuri iar desenele reprezintă o caricatură legată de obicei de meseria celui îngropat. Ca un aspect interesant am observat că numele de familie în Săpânța e destul de standard, pe mai toți îi cheamă fie Pop, fie Stan. De altfel, noi am stat la pensiunea familiei Pop, care se învecina cu casa lui Ion Stan și a Măriei Pop… Dacă ajungeți la Săpânța și căutați familia Stan sau Pop, vă urez multă baftă.

Am mers apoi pe Valea Marei și ultimul loc pe care l-am vizitat în Maramureș a fost complexul monahal de la Bârsana. Mănăstirea este cu siguranță cea mai frumoasă din tot Maramureș-ul, cu mai multe construcții din lemn întinse peste colinele verzi printre care biserica veche de lemn, casa maicilor, altarul de vară sau biserica nouă construită în anii 90. Chiar dacă unele clădiri sunt noi ele respectă stilul de construcție tradițional iar prima atestare a bisericii Bârsana este încă din secolul 12. Tot complexul este foarte îngrijit, plin de flori și frumos decorat de măicuțele care trăiesc acolo.

După Bârsana am început drumul spre casă, dar mai aveam mult de mers și am decis să mai luăm o noapte de cazare. Am mers mai întâi la Cluj-Napoca unde am dat o tură prin Piața Unirii și am servit cina la un restaurant. Apoi am mers pe un drum mai încâlcit pe dealul Feleacului pentru a sosi noaptea târziu la cazarea noastră de la Cheile Turzii, un loc de care mă leagă mai multe amintiri din copilărie. Am stat la o pensiune chiar deosebită (pensiunea Laura) iar dimineața am servit o gustare proaspătă privind cum se ridică ceața peste chei înainte să pornim din nou la drum.

Mai aveam o altă atracție turistică importantă în apropiere, salina Turda. Aceasta tocmai ce fusese renovată cu fonduri europene și arăta impresionant. Am vizitat salina timp de vreo 2 ore. Un bilet de intrare costă 30 de lei. Înauntru sunt o mulțime de activități posibile care nici nu te-ai gândi că se pot face într-o salină precum plimbări cu barca pe lac, te poți da cu ferris wheel, poți juca minigolf, bowling, biliard și există inclusiv un amfiteatru de spectacole și o biserică sculptată în sare. Dacă n-ați ajuns acolo niciodată, trebuie.

De la Turda am mai făcut o oprire la Sibiu – era atunci prima oară când vizitam Sibiul după ce fusese renovat pentru a fi capitala europeană a culturii în 2007. Sibiul a devenit atunci un oraș splendid zic eu de departe cel mai frumos oraș turistic din România. Între timp s-au mai modernizat și altele, dar cred că tot Sibiul rămâne pe primul loc.

Au trecut 7 ani de când am făcut plimbarea asta și cred că o să încercăm s-o planificăm din nou curând, mi-ar plăcea să revăd locurile și ce s-a mai schimbat. Altfel, Maramureș rămâne un loc unic al Europei unde tradițiile rurale de sute de ani pot fi regăsite și astăzi.

O primă oprire pe drum, la Târgu Mureș