La Dublin de St. Patrick’s. Bere brună, omuleți verzi și coasta nord-irlandeză

 

Festivalul St. Patrick’s Day este una din cele mai importante petreceri anuale ale lumii. Se sărbătorește pe 17 martie când este comemorat sfântul Patrick, patronul Irlandei și cel care a creștinat insula. Această zi reprezenta pentru catolicii irlandezi serbarea primăverii când se ridicau inclusiv restricțiile de post pentru mâncare și băutură – iar cu timpul asta a întărit asocierea petrecerii cu consumul de alcool. Tradițiile mai includ mari parade cu care alegorice, haine și pălării verzi purtate de toți participanții sau trifoiul cu 4 foi purtat la piept. Dintr-o sărbătoare specific irlandeză, St. Patrick’s a devenit azi o festivitate globală iar parade precum cele din Boston sau Chicago (orașe americane cu populații importante de irlandezi) au cunoscut o amploare chiar mai mare decât parada inițială din Dublin.

Acum mai mulți ani, prin 2010, am ajuns la Dublin cu ocazia zilei de St. Patrick împreună cu un grup de prieteni. Am mers acolo special pentru paradă dar am petrecut un weekend prelungit în care am vizitat orașul și am făcut și o plimbare în Irlanda de Nord.

Am zburat la Dublin cu Aer Lingus. Pe atunci compania națională irlandeză opera zboruri direct către București. După vreo 4 ore cu un Airbus A321 și mai multe zone cu turbulente pe drum am sosit în capitala Irlandei noaptea târziu, mult după miezul nopții. Am stat la hotelul Abberley Court, destul de departe de centrul Dublin – unde camerele care mai erau disponibile aveau prețuri extrem de scumpe. Am dormit până târziu prima noapte după drumul lung. Prima zi la Dublin era chiar 17 martie – St. Patrick’s (sau Paddy’s Day), dar festivitățile nu începeau decât abia după amiază.

Am plecat din Tallaght (cartierul unde eram cazați) cu tramvaiul. Acolo era pustiu, nimeni pe străzi și liniște – nici urmă de sărbătoare. Cum am ajuns în centrul orașul am văzut unde era toată lumea. Valuri de oameni curgeau din toate direcțiile către zona Primăriei sau pe podul O’Connell peste râul Liffey, fiecare în încercarea de a găsi un loc cât mai bun la paradă. Traseul paradei are o lungime de vreo 2 kilometri și totul durează cam o oră și jumătate. Noi ne-am așezat undeva în apropiere de faimosul colegiu Trinity, dar nu înainte să ne echipăm. Am intrat în unul dintre magazinele de suveniruri de unde ne-am luat tricouri verzi și ne-am mai și vopsit părul în verde. Parada a fost interesant de urmărit cu muzică irlandeză și caruri alegorice, dar mult mai fascinanți au fost de văzut oamenii – îmbrăcați în haine verzi și pantaloni roșii, cu bărbi roșcate și jobenuri înalte, asemenea unor leprechaun, care mai de care mai haioși.

La finalul paradei, spre lăsarea serii, toată lumea merge spre Temple Bar – districtul de pub-uri din centrul vechi. Acolo era deja haos total. Irlandezii sunt campioni la băut – fie că e vorba de whisky sau de bere. Nu cred că am mai văzut vreodată asemenea densitate de oameni beți pe metru pătrat. Nici noi nu am făcut excepție. Am rezervat în seara aceea un tur cu Dublin Pub Crawl – unde am vizitat împreună cu un grup mai mare, câteva din cele mai renumite pub-uri din Dublin.

După petrecerea lungă a urmat o zi mai leneșă. Plănuiam să vizităm tot ce e de văzut prin Dublin, dar când ne-am trezit am făcut “greșeala” să servim un Full Irish Breakfast – adică un mic dejun cu ochiuri, cârnați, bacon, fasole și hash browns. După o masă atât de grea ne-a luat somnul la loc. N-am mai apucat să vedem mare lucru din Dublin – am trecut pe la Trinity College, pe la catedrala St. Patrick și am mers pe malul râului Liffey, dar nu am putut să ne întoarcem la hotel fără a vedea una din cele mai importante atracții din oraș – fabrica Guinness. Acolo am rezervat un tur unde am putut învăța despre procesul de fabricație al celei mai renumite beri irlandeze, despre ingrediente, despre istoria fabricii iar la final a sosit momentul mult așteptat al degustării. Am servit un pint de Guinness la barul amenajat la etajul 7 al fabricii de unde se vede o priveliște de 360 de grade peste Dublin.

Cum spuneam, nu am petrecut toate zilele în Dublin. Într-una din zile am închiriat o mașină și am plecat la drum spre nord. A fost prima oară pentru mine când am condus o mașină cu volan pe dreapta și inițial asta mi-a creat ceva dificultăți în special cu schimbatul vitezelor și cu aprecierea distanței (aici m-a ajutat copilotul care a trebuit să-mi amintească de câteva ori: “Mai la dreapta! Bordura!” 🙂 ).

Am traversat granița către Marea Britanie unde am trecut de la distanțele în kilometri la mile. Am trecut și de la euro la lire sterline, de care nu aveam la noi, dar pe drum am oprit pentru o gustare, iar vânzătorul amabil a acceptat să plătit cu euro.

Nu am simțit deloc în Irlanda de Nord urme ale conflictului sângeros care a zdruncinat țara în anii 70-80. Teritoriul din nord-estul insulei a fost de secole o zonă de conflict între britanici și irlandezi sau altfel spus între protestanți și catolici. Catolicii unioniști doresc alipirea la Irlanda iar protestanți vor să rămână parte a regatului. Luptele au culminat în perioada IRA (Irish Republican Army) care a comis o mulțime de atentate în special în capitala Belfast. Pacea a venit abia în 1998 prin armistițiul de la Belfast numit și Good Friday Agreeement. Revendicările continuă și astăzi însa doar pe căi pașnice.

După vreo 3 ore de mers am sosit pe coasta nord-irlandeză în apropiere de Bushmills. Am mers acolo pentru a vedea Giant’s Causeway una din cele mai spectaculoase locuri naturale ale lumii. Giant’s Causeway este o formațiune ciudată de coloane hexagonale de bazalt formate în urma unei erupții vulcanice acum milioane de ani. Locul de la malul mării este de o frumusețe unică și face parte din patrimoniul mondial UNESCO. Arată absolut senzațional.

Există și o legendă simpatică despre cum s-a format Giant’s Causeway. Se spune că gigantul irlandez Finn McCool a fost provocat la luptă de gigantul Scoției, Benandonner. Finn a acceptat provocarea curajos și a construit podul (Causeway) pentru a ajunge la el. O dată sosit în Scoția a văzut că Benandonner era mult mai mare decât el și a fugit înapoi. A găsit un șiretlic să se îmbrace în bebeluș. Gigantul scoțian a venit după el, dar când a văzut cât de mare era bebelușul alintat de mamă s-a speriat imaginându-și dimensiunile tatălui său și a fugit imediat înapoi, distrugând podul în urma lui. Ce e drept, în Scoția la doar 50 de mile depărtare peste mare există niște formațiuni similare, care au contribuit la formarea mitului.

Ne-am cățărat timp de vreo oră pe formațiunile de rocă ciudate, în bătaia puternică a vântului și a valurilor. Am plecat când ne intrase de tot frigul în oase. Am continuat cu mașina pe coastă până la Carrick-a-Rede. Numele înseamnă pod de sfoară adică exact ce am vizitat: un pod suspendat care unește o mică insulă pe mare de malul abrupt. Acolo am dat și de un soare puternic și o căldură cum n-am mai văzut prin toată Irlanda. Trecerea podului este o experiență. Are o lungime de 20 de metri și traversează marea și un hău adânc. Mai ales dacă bate vântul, se balansează foarte puternic, iar senzațiile pot fi extreme. Insula verde este de o frumusețe aparte și peisajele sunt de neuitat. A fost și ultima imagine cu care am rămas din Irlanda. A urmat drumul lung înapoi spre Dublin și zborul spre București o zi mai târziu.

 

 

Hotelul nostru, la vest de centrul Dublin

Am luat tramvaiul spre oraș

Podul peste Liffey

Nebunie în centru

Ne-am echipat și noi de paradă

Imagini de la paradă

Puzderie de lume

La finalul paradei începe petrecerea

Imagini de pe prin Temple Bar

Unul din cele mai renumite puburi

Noaptea a fost lungă. Am mers la Dublin Pub Crawl

Dimineața am mers să servim micul dejun

Problema cu micul dejun irlandez e că e foarte greu. După masă asta m-am culcat la loc

Mai pe amiază, am mers la fabrica Guinness

Turul fabricii

Degustarea de la ultimul etaj. Cheers!

Turul Dublin cu amfibie

Poate și de la vreme, orașul mi s-a părut unul foarte gri

Mai există și pete de culoare

Faimosul Trinity College

Dimineața am închiriat o mașină și am plecat la drum spre Irlanda de nord

Coasta nord-irlandeză

Coborând spre Giant’s Causeway

Bătea un vânt de abia te țineai pe picioare

Jos pe coastă era mai adăpost

Coloanele de bazalt

Legenda spune că “podul” lega Irlanda de Scoția

Vederile sunt unice în lume

Scoici depuse pe stânci

Giant’s Causeway

La plecare, intrase frigul în oase

Continuând pe drumul de coastă

Câteva insule în larg

Am mai oprit la Carrick-a-Rede

Un contrast minunat pe insulă

Traversarea nu e ușoară. Mai ales dacă bate vântul

Gata de plecare

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.