Unde naiba e Myanmar? – Partea 5 – Apus și răsărit la Bagan

Mergând prin diverse zone ale Asiei, veți descoperi că fiecare zonă turistică are acel loc unde trebuie neapărat să mergeți să vedeți apusul. Dacă aproape de noi prin Europa apusurile sunt căutate de turiști în special la mare, pe țărmurile cu malurile orientate spre vest, la ei poate fi oriunde: într-un vârf de munte, pe o barcă sau un vapor, pe acoperișul unui bloc su cocoțat pe un templu. Asia are o adevărată cultură turistică a apusului, iar poate cel mai deosebit loc unde vin turiștii să îl vadă este câmpia Bagan din Myanmar, renumită deopotrivă și pentru zborurile baloanelor cu aer cald la răsărit. Apusurile și răsăriturile la Bagan sunt ceva unic.

După o zi lungă în care am vizitat o mulțime de stupe și pagode am ajuns la templul apusului unde cu o jumătate de oră înainte de asfințit erau mai multe mașini parcate decât am văzut în tot orașul. Templul se numește Shwe San Daw și poate prin coincidență sau nu, sună foarte apropiat cu „see sun down”, iar asemănarea este exploatată la maxim de ghizii locali. Dincolo de nume, templul are tot ce trebuie – e printre cele mai înalte și are mai multe etaje cu terase spațioase care pot găzdui câteva sute de vizitatori. Cum spuneam era aglomerație mare când am ajuns. Sute de turiști străini desculți încercau să își găsească un loc bun urcând pe treptele abrupte ale templului. La ultimul etaj era plin, nebunie de selfie-uri și camere cu obiective cât mai mari care de-abia își găseau locul să facă o poză. Eu am găsit un loc liniștit la un etaj mai jos unde vederile erau la fel de frumoase. Ce e drept, la tropice apusurile sunt parcă mai deosebite pentru că soarele coboară mult mai brusc și creează culori unice. Puteți vedea mai jos cum arată apusul la Bagan.

Seara am revenit la hotel și primul lucru am rezervat un tur dimineața următoare la răsărit. Din motive lesne de imaginat, nu atât de multi turiști se înghesuie să vadă răsăritul – presupune să te trezești cu noaptea în cap și să stai uneori în frig până își face soarele apariția. La Bagan, e ceva mai special pentru că pe lângă soare și culorile cerului se pot vedea zilnic și câteva zeci de baloane cu aer cald. Sincer să fiu aș fi vrut să văd răsăritul chiar din balon, dar prețul foarte mare (aproximativ 300 de dolari pentru o călătorie de o oră) m-a făcut să ezit să rezerv o călătorie. Până m-am gândit eu să merg am aflat că o rezervare se poate face doar cu câteva zile înainte și era oricum prea târziu. Nu-i bai, la un moment dat o să ajung prin Capadoccia unde se poate merge cu balonul ceva mai aproape, prețul e mult mai mic și bănuiesc peisajul la fel de frumos. Rămânea așadar să fac doar o plimbare la un templu „de răsărit” la care am adăugat o călătorie până la muntele Popa.

Noaptea la cină am asistat în grădina hotelului la un spectacol tradițional cu marionete. Un obicei vechi de sute de ani în Myanmar, teatrul cu păpuși expune povești din istorie sau religioase. Păpușarii, foarte îndemânatici, manevrează în timpul unui spectacol mai multe marionete care au fiecare zeci de sfori. Trebuie văzut un asemenea spectacol în Myanmar, dar menționez că muzică ce se pune de obicei pe fundal mie mi se pare foarte enervantă. Un filmuleț ca să vă faceți o idee:

Dimineața la 6 fără ceva am plecat la drum pe întuneric. Am mers cu mașina vreo 15 minute până la templul Lowka Ou Shang. De data aceasta nu am mers la unul din templele mari unde probabil era mai aglomerat ci la unul pe care „doar șoferul meu îl știa”. Când am urcat pe templu am realizat că mai știau de el cel puțin încă vreo 20 de turiști, dar nu era o problemă, era destul spațiu pentru toți. Locul de decolare al baloanelor nu este cunoscut din timp, ci este ales zilnic altul în funcție de condițiile atmosferice. Se pare că acest templu permite mereu observarea lor în zbor indiferent de punctul de plecare. Baloanele decolează cam în același timp cu răsăritul când aerul e încă rece și temperatura le permite să se ridice. Imaginea cu soarele la orizont și zecile de baloane colorate brăzdând cerul peste templele de culoarea focului vă pot spune că o să-mi rămână mereu în amintire. E ceva minunat. Am stat vreo oră acolo și am făcut o mulțime de poze.

După plimbarea matinală am revenit la hotel pentru a servi micul dejun iar o oră mai târziu am plecat din nou la drum spre muntele Popa. Se merge cam o oră și jumătate pentru a parcurge cei 60 de kilometri până la munte. Acesta este faimos datorită unui mare templu aurit construit în vârful uneia din cele mai abrupte stânci din regiune. Popa este unul din cele mai sfinte locuri de pelerinaj din Myanmar. Pe drum am făcut o oprire la o plantație unde se fabricau uleiuri din palmier sau din diverse rădăcini unde am observat procesul de fabricație dar am și văzut pentru prima oară cum arată unele plante pe care le întâlnim zilnic pe acasă în condimente sau prin produse cosmetice.

Sosirea la muntele Popa este una memorabilă cu templul aurit care se vede pe înălțimile stâncilor. Seamănă cumva cu peisajul de la mănăstirile Meteora din Grecia. Mașina m-a lăsat la baza muntelui, într-un oraș unde toți locuitorii vindeau ce puteau turiștilor. Drumul până sus e unul lung. Sunt vreo 600 de scări iar pe cea mai mare parte din ele se merge desculț. Ținând cont și de vânzătorii gălăgioși de pe drum, de sutele de pelerini care vin la templu și mai ales de maimuțele agresive care atacă oameni pe drum – nu e deloc un drum plăcut. Templul din vârf nu m-a impresionat cu nimic – pagode vopsite galben și capele decorate kitsch-os cu beculețe colorate și neoane. Vederile peste vale sunt totuși foarte frumoase. Mount Popa mi-a lăsat impresia de un loc din categoria „afară e vopsit gardu’… ” fiind foarte frumos de la mare distanță dar de aproape nu e deloc atrăgător. După o coborâre pe scări cu mai multe eschive printre maimuțele nervoase am plecat înapoi spre Bagan.

Pe la prânz eram înapoi în oraș. Am mers la masă la The Moon, restaurantul meu preferat, unde destul de repede am uitat de impresia neplăcută de la templu servind un curry cald și un fresh de căpșuni. Restul zilei l-am petrecut la relaxare pe la piscina de la hotel și la cumpărături de suveniruri. Încă o zi mai târziu aveam să zbor spre Heho pentru a ajunge la lacul Inle.

Shwe San Daw, templu preferat pentru apus