Anul acesta după aproape un deceniu, naționala noastră s-a calificat la turneul final al Campionatului European. Trecând peste cum s-au calificat și jocul echipei, a fost o mare bucurie dar și o ocazie pentru mine să ajung din nou la un meci important. Eu mai fusesem la un turneu final la Euro 2008, turneu găzduit de Austria și Elveția când am asistat la Zurich la meciul România – Franța pe stadionul Letzigrund. A fost atunci un meci anost terminat 0-0 dar pe stadion a fost o atmosferă fantastică creată de cei peste 15.000 de români.
De data asta, aveam o grupă mai ușoară cu Franța – țara gazdă, Elveția și Albania. Imediat după ce s-a stabilit programul turneul am început să facem planurile pentru turneu. Primele două meciuri se jucau la Paris iar al treilea la Lyon. Am decis să aplicăm pentru biletele la meciul cu Franța. Bilete la meciul de deschidere erau mult mai scumpe decât celelalte meciuri, dar am zis că merită experiența – am ales bilete la peluză la 75 de euro. Prin decembrie am aplicat împreună cu un prieten pentru câte două bilete – planul era să mergem noi cu fetele. Pentru că erau mult mai mulți aplicanți decât bilete, acestea s-au acordat prin tragere la sorți. Două luni mai târziu am primit pe mail rezultatul. Nu am câștigat decât două din cele patru bilete. Am tot discutat cum facem să le împărțim iar într-un final am decis să mergem doar noi doi în speranța că fetele nu se vor supăra. Aveam să ajung din nou la Euro și din nou la un meci cu Franța.
Până ne-am hotărât noi cum facem a trecut ceva timp și nu luasem încă biletele de avion. Cu o lună înainte de Euro, am văzut că zborurile directe cu Tarom erau epuizate, zborul direct cu low cost costa 3-4 sute de euro iar Air France vindea bilete cu 600. Mai mult, eu nu aveam multă flexibilitate cu zborurile, trebuia să ajung înapoi în țară chiar ziua de după meci. Am găsit într-un final o variantă prin care la dus zburam cu Wizz și Ryan Air la Beauvais via Treviso(două zboruri la 40 de euro) iar zborul de întoarcere l-am luat cu puncte de pe cardul de fidelitate la Flying Blue (zboruri cu escală la Roma). La cazare a fost ceva mai simplu – urma să stăm la niște foști colegi localnici.
A trecut timpul și a venit vremea plecării. Am plecat cu noaptea în cap la aeroport și pe la 6 și ceva m-am îmbarcat în zborul Wizz Air. Otopeni-ul era decorat cu afișe de încurajare pentru naționala României. La Treviso, cu două ore între zboruri am avut timp de o cafea și o gustare la terasa din fața micului aeroport alături de alți români care mergeau la Paris pentru meci. Apoi a urmat primul meu zbor cu Ryan Air. Să fiu sincer mă cam temeam un pic pentru că nu prea auzisem de bine de compania irlandeză. Zborul a fost surprinzător de confortabil. Personalul foarte amabil mi-a oferit să mă mut pe un loc pe exit row unde am putut să mă întind relaxat pe trei scaune. Nu a durat mult și două ore mai târziu soseam în Franța pe aeroportul Beauvais situat la 80 de kilometri de Paris.
Mai aveam de pierdut vreo două ore la Beauvais până ateriza și amicul meu așa că am profitat de timp și am dat o fugă până în orășel (autobuzul local făcea doar 15 minute până în centru). Beauvais mi s-a părut destul de simpatic cu o piață centrală mare și foarte îngrijită dar și cu o catedrală uriașă care include cea mai mare navă gotică din Europa. Am vizitat catedrala și apoi am luat o gustare la o terasă în piață. Am revenit apoi la Beauvais de unde a luat autocarul spre Paris. Autocarele fac o oră și 15 minute până la Porte Maillot în Paris, costă 16 euro dus și au plecările coordonate cu sosirile zborurilor.
La Porte Maillot ne-am așezat la prima terasă întâlnită în cale. Cafeneaua era decorată cu steaguri și însemne ale echipelor participante la Euro. Mai erau câteva mese de suporteri la terasa noastră inclusiv câțiva croați puși pe băut. Am luat și noi o bere mare și o gustare. N-am întrebat de prețuri și la final am aflat surprinși că o bere era 11 euro! Am observat mai târziu că mai peste tot prin Paris preturile fuseseră umflate serios în așteptarea turiștilor la Euro.
Chiar dacă nu am mai scris de Paris până acum, trebuie să vă spun că este unul din orașele cele mai apropiate mie – prima mare capitală europeană pe care am vizitat-o când eram la liceu și locul unde am revenit de multe ori, mai ales în perioada mea de studenție în Franța. Am multe amintiri de la Paris, prieteni vechi și locuri care mi-au rămas dragi. Dar nu venisem la Paris să vizităm orașul ci pentru meci.
După amiaza primei zile am petrecut-o totuși în unul din locurile mele preferate din orașul, cartierul Montmartre. Ne-am așezat mai întâi pe scările de la catedrala Sacre Coeur unde la orice oră se poate auzi muzică bună și se poate admira probabil cea mai frumoasă priveliște a Parisului. E ceva magic acolo. Am mers apoi pe deal, pe străduțele întortocheate din Montmartre pentru ca mai apoi să poposim la un pahar de vin la o terasa de unde am urmărit trecătorii din cel mai boem cartier parizian. Seara abia urma să mergem să ne întâlnim cu gazdele noastre.
Am mers la Paris la scurt timp după atentatele teroriste de la Bruxelles și la 6 luni după atacurile care avuseseră loc chiar acolo. Recunosc că ne-a fost puțin teamă. Acasă toată lumea mi-a spus înainte să plec să am mare grijă, că e foarte posibil să mai existe atentate mai ales în timpul Euro. Cu toate astea atmosfera pe străzile orașului era destul de relaxată dar din când în când mai vedea militari înarmați patrulând care ne aminteau de amenințări.
Prietenii la care stăteam erau francezi de origine arabă. Seara după lăsarea soarelui am ieșit împreună la masă în cartierul tunisian. Era Ramadan iar ei, fiind musulmani puteau mânca doar după apus. Am dat ceva palpitații acasă când am povestit la telefon unde sunt și cu cine, 🙂 dar adevărul e că nu aveam niciun motiv de îngrijorare. Mai în glumă sau mai în serios, dacă era să se întâmple ceva neplăcut la Paris atunci, acolo era ultimul loc unde s-ar fi întâmplat ceva. Băieții au fost foarte de treabă. Mai apoi am mers toți în centru, în cartierul St. Michel unde am petrecut până târziu în noapte.
Am dormit într-un apartament din La Defense iar după două nopți cu puține ore de somn eram rupt de oboseală. Ziua următoare ne-am trezit târziu mult după ora prânzului. Era ziua meciului. Pe toate programele de la televizor numai despre asta se vorbea – meciul de deschidere Franța – România. Suporterii erau preveniți că vor fi foarte multe filtre de securitate și că accesul se va face greu și erau rugați să vină la stadion cu câteva ore bune înainte.
Pe la 3 am plecat și noi din Defense de unde am luat metroul spre centru. Am coborât la stația Roosevelt pe Champs Elysees și ne-am îndreptat spre Sena. Fluviul se revărsase în urmă cu câteva zile din cauza ploilor abundente dar acum nivelul apei revenise la cote normale. Sena era totuși destul de murdară și traficul vaporașelor era oprit. Acolo am găsit o terasă pe malul Senei unde am petrecut următoarele ore la bere în pregătirea marelui meci. Am preferat să evităm fan zone-ul de sub turnul Eiffel. Timpul a zburat repede la terasă și la un moment dat ne-am dat seama că suntem chiar în întârziere. Am mers repede la metrou, iar de la Chatelet am luat trenul RER spre St. Denis.
La St. Denis, încă de la gară era o mare de tricouri albastre și galbene. Fanii mergeau unii alături de alții prietenește fără nicio urmă de vreo mare rivalitate. Terasele erau pline de suporteri români. Ne-am așezat și noi la una din terase să bem o ultimă bere înainte de meci (știam că alcoolul e interzis pe stadion). Mai era doar o oră până la meci așa că nu am mai zăbovit mult. Am luat berea „la pachet” și am mers spre Stade de France doar ne așteptau acele filtre de securitate.
Primul filtru practic n-a existat. Al doilea era un control corporal foarte sumar făcut numai pentru unii suporteri. Al treilea era chiar intrarea în stadion, controlul biletelor. Așadar, nu ne-a făcut nimeni niciun control de securitate. Mai mult am și intrat cu berea până am intrat în stadion. Pot spune că securitatea francezilor la Euro a fost aproape inexistentă. Un răuvoitor ar fi intrat lejer pe Stade de France fără să-l fi deranjat nimeni. E de mirare cum de nu s-a întâmplat nimic pe perioada campionatului.
Am intrat apoi pe stadion și am uitat complet de alte probleme. Stade de France arată impresionant, iar peluza noastră era o mare de galben care cânta din toate piepturile. Până la meci mai aveam de urmărit festivitatea de deschidere. A fost un spectacol de dans uriaș pe un teren ce simboliza grădinile de la Versailles cu dansatoare de cancan, mimi și acrobați. La finalul dansului de sub caruselul din mijlocul terenului a apărut David Guetta care a cântat imnul campionatului. Tot Guetta a declanșat coregrafia din tribune care a reprezentat turnul Eiffel alături de toate steagurile echipelor participante. Nu pot spune că fost ceva extraordinar. Ce mi-a plăcut totuși mult atenția față de suporterii români. Toate anunțurile crainicilor erau făcute atât în română cât și în franceză, la fel și informațiile meciului erau traduse în ambele limbi. Imnul suporterilor (prostia de cântec „Să înceapă gălăgia”) dar și imnul național au fost prezentate pe ecranele stadionului cu versurile în română.
O dată cu ieșirea jucătorilor pe teren stadionul a explodat. Imnul nostru a fost intonat cu patos de întreaga peluză iar apoi stadionul a răsunat pe Marseilleze (cred că au cântat imnul chiar și ai noștri 🙂 ). De aici încolo atmosfera din tribune a fost dominată de departe de cei 10.000 de suporteri români. Nu știu cum s-a auzit meciul la televizor dar pe stadion au fost fantastici românii.
Chiar și echipa a jucat foarte bine. La pauză a fost 0-0, am avut și câteva ocazii și speram la un rezultat bun. Prin minutul 60 francezii au marcat după o greșeală a noastră în apărare, dar la doar câteva minute am avut penalty și s-a făcut 1-1. Acele 30 de minute au fost extraordinare pe stadion. Suporterii români cântau iar francezilor nu le venea să creadă. Nu s-a terminat totuși cu bine pentru că în ultimul minut Payet a marcat un gol fabulos aducând victoria gazdelor.
La final nu am plecat dezamăgiți pentru că am jucat foarte bine iar jocul echipe ne lăsa să sperăm. Din păcate echipa lui Tata Puiu nu a mai jucat la fel de bine mai departe și nu a reușit să treacă de grupe. Totuși am avut norocul să jucăm un meci de deschidere la un turneu final, un meci urmărit de sute de milioane de telespectatori. Iar noi am avut norocul să fim acolo pe stadion.
Dimineața am plecat la aeroportul Charles de Gaulle. Era o zi cu greve. Greva feroviarilor care a făcut ca drumul meu cu trenul să dureze de două ori mai mult decât ar fi trebuit dar și greva Air France, cauzând ca cea mai mare parte din zboruri de pe CDG să fie anulate. Din fericire eu zburam cu Alitalia. Avionul meu a plecat la timp iar după o scurtă escală la Roma eram acasă. Am rămas cu o amintire foarte frumoasă și sper ca naționala să mai îmi dea ocazia să ajung la un asemenea meci – poate chiar la mondialul următor.
La Otopeni, aeroportul decorat cu mesaje de încurajare
Am zburat prima dată cu Ryan Air și n-a fost rău deloc
Sosirea pe aeroportul Beauvais
Aveam o oră de pierdut și am luat autobuzul până în orășel
Centrul din Beauvais
Catedrala
Interiorul include cea mai mare navă gotică din lume
Sosirea la Paris. Traversând Sena
Am luat metroul spre Montmartre
Pe drum spre Sacre Coeur
Mai există turiști care pot fi păcăliți la alba-neagra și în zilele noastre
Cel mai relaxat loc din Paris – scările de la Sacre Coeur
De unde se vede una din cele mai frumoase priveliști ale orașului
La pas prin Montmartre
People watching la terasă
Merge și o înghețată
De prin Montmartre
Să nu uităm de ce am venit
Noaptea prin cartierul St. Michel
Gata de plecare în La Defense
Vedere către Champs Elysees
La plimbare pe Champs Elysees
O oprire pe malul Senei. Tocmai fuseseră inundații
Turnul decorat de Euro
Pregătire de meci cu bere și o gustare
Soldații înarmați amintesc de problemele de securitate
Sosind cu RER la St. Denis
Uite-i și pe ai noștri
Toate terasele din St. Denis sunt pline de suporteri români
Duel foto la Stade de France
Controalele au fost atât de stricte încât am intrat cu berea în stadion
Stade de France e impresionant
Suntem mulți
Mascota Euro face atmosferă
Imnul suporterilor pe ecrane
Echipa la încălzire
Unii au chef de meci, alții nu prea
Informații pentru coregrafie
Începe ceremonia de deschidere
Un spectacol cu aluzii la grădinile Versailles și cabaret
Can-can
După dans începe muzica
David Guetta cântă imnul campionatului
Li se cere spectatorilor să ridice pancartele
Coregrafia cu echipele participante
Oficierea imnurilor
Începe meciul
La pauză 0-0. Am jucat bine și aveam speranțe
Asta până la greșeala lui Tătărușanu
Am egalat imediat după ce am primit gol
2-1 pentru Franța cu gol pe final. A fost un meci bun făcut de ai noștri
Am stat mult de tot la ieșire din stadion
Dimineața pe Charles de Gaulle, grevă Air France și zboruri anulate. Bine că n-am zburat cu ei.
Payet, eroul național
Cronica meciului
Înapoi spre casă via Roma
Cristi Grigore 