O săptămână la Beijing – Partea 1 – Prima oară în Asia. Orașul imperial.

 

Am tot povestit despre mai multe călătorii în estul Asiei pe care le-am făcut de-a lungul timpului. Ador Asia, este continentul în care pot spune că am petrecut cele mai frumoase vacanțe. M-am gândit să vă povestesc și cum a început totul, cum am ajuns prima dată. E vorba de o călătorie mai veche, din 2009, când am mers cu un prieten bun în China și am petrecut o săptămână la Beijing. A fost prima dată când am părăsit Europa, asta dacă nu pun traversarea Bosforului în partea asiatică din Istanbul.

A fost și primul meu zbor lung. Am călătorit cu KLM via Amsterdam, iar zborul Amsterdam – Beijing de peste 10 ore, a fost ceva complet nou pentru mine. Nu eram pe atunci foarte obișnuit cu pregătirea unei călătorii. Am luat primul zbor pe care l-am găsit (totuși știu că nu am dat foarte mult, vreo 500 de euro dus-întors), am rezervat un hotel cât de cât în centrul capitalei Chinei iar partea mai complicată a fost obținerea vizei. A durat vreo 3 săptămâni până am primit viza, fiind necesare mai multe acte dar și o taxă de 75 de dolari. Îmi amintesc că trebuia să completăm un formular cu regiunile din China pe care urma să le vizităm. Nu aveam atunci un plan făcut și am pus mai multe locuri, “să fie acolo”. M-am trezit chemat de urgență pentru că scrisesem și Tibet, despre care mi s-a spus ferm că nu se poate și a trebuit să corectez. Viza se acordă doar pentru celelalte regiuni ale Chinei, pentru Tibet e ceva mai complicat.

Era luna mai și venise timpul plecării. După un zbor de trei ore eram gata să plecăm din Amsterdam. Am plecat din Olanda cu un Boeing 747, un uriaș cu două etaje și vreo 500 de locuri. Nu eram obișnuit pe atunci cu zborurile lungi așa că de-abia am reușit să închid un ochi. Am văzut pe drum vreo 3 filme, am luat prânzul, cina și micul dejun până când s-a făcut lumină. Am zărit piscurile din nordul Himalaei pe geam iar mai apoi deasupra podișului Gobi am început coborârea spre Beijing International.

Era vremea când epidemia gripei porcine făcea ravagii prin lume (mai mult în media decât în realitate) iar chinezii erau și ei în alertă. Toți pasagerii care ieșeau din avioane trebuiau să treacă printr-un control termic iar de acolo se făcea o selecție pentru control medical mai amănunțit. Mi-am făcut ceva griji, pentru că aveam un început de răceală și nu voiam să pierd mai multe ore prin aeroport. Am scăpat totuși “nedetectat” de scanerele chinezești și am mers mai departe la controlul pașapoartelor. Acolo, a fost totul lejer, aveam deja viza și actele în regulă. Ce mi-a plăcut e că fiecare ghișeu avea butoane pe care pasagerii puteau apăsa să arate dacă au fost mulțumiți de agent. Eu am trecut repede și în consecință am apăsat butonul cu smiley face. Am luat și bagajul, am ieșit din aeroport iar de acolo am luat autocarul spre hotel.

Hotelul pe care l-am ales era destul de central, în zona Beixinqiao, pe strada 3 (adică San Tiao). De unde ne-a lăsat autocarul nu era mult de mers, dar a trebuit să luăm un taxi că aveam bagajele după noi. Atunci am constatat că aproape nimeni din oraș nu vorbea o boabă de engleză. După multe tentative cu taximetriști am reușit să-l facem pe unul din ei să înțeleagă că mergem pe strada “țan-thiaoo-bei-șîn-țiaoo”. Abia când ne-a ieșit din greșeală pronunția corectă a adresei am plecat la drum. Am stat la Traveller Inn, un hotel de patru stele destul de bun pe care am plătit un preț care ni s-a părut ridicol de mic – 240 de euro pentru o dublă 7 nopți. Pe vremea aceea cazarea era chiar ieftină, acum nu mai e chiar așa. Nici la hotel nu prea se vorbea multă engleză, dar am înțeles de la cei de la recepție că aveau nevoie de datele noastre personale pentru a le înregistra la autorități.

Beijing-ul trecea atunci prin niște schimbări majore. Trecuse un an de la Olimpiada găzduită acolo iar orașul se schimbase enorm în pregătirea ei. Se investite foarte mult în infrastructură, se construiseră zeci de linii de metrou, autostrăzi, hoteluri și un uriaș centru olimpic. Prin compensație, pentru a le realiza fuseseră distruse multe cartiere vechi, numite hutong. Chiar hotelul nostru era într-un hutong, unul din puținele care supraviețuiseră demolării. China era și ea în schimbare. Partidul comunist se transforma iar economia devenea din ce în ce mai liberală (vorba vine). Chiar dacă criza economică făcea ravagii prin lume, China încă duduia prin producție și investiții furibunde. Am simțit transformarea recentă la orice colț de stradă din Beijing, dar o să vă mai povestesc de asta mai târziu.

Sunt 6 ore diferență de fus orar între București și Beijing, iar eu nu am reușit să mă obișnuiesc cu ora de niciun fel. Nici n-am încercat prea mult. Toată săptămâna am păstrat un program în care ne trezeam târziu, după prânz și adormeam mult după miezul nopții, aproape ca orele normale de acasă. Prima zi am tot dormit să recuperez somnul lipsă de pe drum. Am ieșit doar seara la masă. Am descoperit atunci că aveam un mare avantaj cu locația aleasă, zona Beixinqiao fiind una din cele mai renumite pentru restaurantele tradiționale. Am descoperit că noaptea strada noastră era plină de felinare roșii care decorau restaurantele aliniate acolo. Am ales să mergem la unul din ele, unde era aglomerația mai mare. După vreo 15 minute de așteptare am primit și o masă. Ospătarii nu vorbeau o boabă de engleză iar meniurile erau doar în mandarină. Din fericire aveau poze. Am ales ceva ce arăta mai apetisant și am precizat “not spicy”. De bine ce am precizat asta, am primit o farfurie cu un munte de ardei iute printre care se mai găseau bucatele de pui. A fost cea mai “spicy” masă pe care am încercat-o vreodată, dar cu multă bere Tsingtao a intrat bine. Mai târziu, la ieșire din restaurant am auzit și un refren mai cunoscut, la care nu ne așteptam deloc:

Beijing e unul din cele mai atractive turistic orașe ale lumii. Sunt o grămadă de atracții de văzut. O să mă limitez aici la locurile pe care le-am văzut în centrul orașului, în zona ceva mai apropiată nouă. Mai întâi e vorba de cel mai important templu budist (Lama Temple) care cumva a a supraviețuit comuniștilor și care se afla la doi pași de hotelul nostru, iar apoi despre inima orașului în jurul căreia Beijing s-a dezvoltat concentric, Palatul Interzis și zonele alăturate – piața TienAnMen și parcurile Jingshan și Beihai.

 

Harta centrului din Beijing

beijing_center

 

Primul loc pe care l-am vizitat la Beijing a fost templul budist Lama Yonghegong. Aflat chiar în mijlocului hutong-ului la nord de palatul imperial, templul a scăpat revoluției culturale printr-un miracol. La fel ca și la noi, comuniștii au creat un stat laic, iar templele și bisericile au fost distruse masiv. Templul Lama Yonghegong a fost închis timp de 32 de ani fiind redeschis abia în anii 80, dar nu a fost distrus pentru că a fost declarat monument cultural de primul ministru al lui Mao. Am luat biletele în templu de la ghișeul pentru străini. Peste tot în Beijing, biletele sunt separate, pentru străini prețul fiind de 5-10 ori mai mare. Culmea e că și așa biletele nu au fost tocmai scumpe. Am trecut prin trei porți mari apoi printr-o curte interioară vastă iar mai departe erau încă trei clădiri ale templului. La mijloc, cea mai importantă și mai înaltă, pavilionul Yonghe care adăpostește o mare statuie a lui Buddha care deține recordul Guinness pentru cea mai mare sculptură a lumii făcută dintr-un singur lemn. Dincolo de clădiri, am studiat ritualul vizitatorilor la templu. Am observat că totul se face de trei ori. Pelerinii aprind trei bețe parfumate și aduc trei flori pe care le depun pe rând la trei statui ale lui Buddha. Se fac trei gesturi largi cu mâinile urmate apoi de trei plecăciuni.

 

 

Seara am mers la Tien An Men, cea mai mare piață din lume. Este un loc imens înconjurat pe trei laturi de clădiri uriașe comuniste, precum Parlamentul, Mausoleul lui Mao sau Muzeul de Istorie, iar pe latura de nord se află marea poartă a Palatului Imperial. Nu venisem acolo să mergem la muzee ci să vedem ceremonia steagului. Zilnic la Tien An Men are loc o ceremonie militară foarte formală în care steagul național este ridicat la răsărit și coborât la apus. Am ajuns spre lăsarea serii și am luat un loc pe jos alături de alți turiști în așteptarea procesiunii. De o dată am auzit un strigăt în spatele meu. Mă întorc repede și văd un grup de soldații care veneau amenințător spre mine. Am înghețat pe moment cu gândul la masacrul care avusese loc chiar acolo cu 20 de ani în urmă dar după un moment am realizat că eram chiar în drumul lor spre piedestalul drapelului și m-am dat urgent la o parte.

 

 

A doua zi am revenit la Tien An Men, dar nu pentru a vedea vreo ceremonie ci pentru a vizita cea mai mare atracție din Beijing, Palatul Interzis. Construcția este una uriașă înconjurată de ziduri înalte și de un canal cu apă pentru apărare. Are o formă perfect dreptunghiulară cu laturile orientate către cele patru puncte cardinale. De altfel, toate arterele principale din Beijing sunt construite paralele cu zidurile palatului, fiind foarte ușor oriunde în oraș să afli încotro se află cele patru direcții.

Palatul a fost timp de cinci secole reședința împăraților Chinei începând din 1420 cu dinastia Ming până la ultimul împărat din dinastia Qing în 1912. Complexul este întins pe 72 de hectare și include aproape o mie de clădiri fiind cea mai mare colecție de construcții din lemn a lumii, iar muzeul palatului este cea mai vizitată atracție de pe glob. Numele și-l trage de la faptul că oamenii de rând din Beijing nu aveau acces și nimeni nu putea intra fără permisiunea împăratului. Astăzi poate intra oricine dispus să plătească biletul de intrare care costă aproximativ 10 euro.

Am prins o vreme foarte frumoasă în acea zi, poate chiar prea călduroasă. Pentru a suporta soarele ne-am luat pălării tradiționale. Arătam destul de amuzant cu ele. Poate și din cauza pălăriilor sau din cauza faptului că pur și simplu nu mai văzuseră turiști străini, am fost acostați de zeci de localnici care ne-au rugat să facem poze cu ei. M-am simțit ca o mare vedetă acolo cu doamne și tineri care trăgeau de mine la propriu să fac poze cu ei.

Palatul este gigantic iar arhitectura este impresionantă. Cu riscul de a suna prea abstract, palatul se descrie printr-o simplitate grandioasă, în sensul că pavilioanele și curțile interioare sunt uriașe dar în același timp lasă mai degrabă o impresie de modestie decât de opulență. Sunt zeci de pavilioane. Nu se poate intra în ele dar se poate vedea de afară interiorul deschis. Au nume fascinante, precum Sala Armoniei Supreme, Pavilionul Longevității Liniștite sau Sala Cultivării Mentale. Acoperișurile frumos colorate sunt toate decorate la colturi cu simbolurile animalelor venerate pe care în ignoranța mea (nu îmi plac ghizii, deci nu a avut cine să ne explice) le-am denumit găină-leu-cocoș-tigru-câine-cal-dragon. Aceste 7 simboluri se află pe acoperișul tuturor palatelor din Beijing.

Ne-a luat vreo 3 ore să vizităm imensul complex. L-am parcurs de la sud la nord, ieșind din palat direct spre parcul Jingshan. E vorba de un parc frumos, cu flori multe și un templu cocoțat pe un vârf de deal. A meritat din plin urcare pe deal, pentru că de acolo se vede cea mai frumoasă panoramă a Palatului Interzis.

Mai departe am mers în parcul Beihai, poate cel mai frumos din oraș. Beihai înseamnă Marea (hai) Nordului (bei), adică lacul (marea) capitalei de nord (sau bei-jing). Asta pentru că aici se află principalul lac din oraș. În mijlocul lacului se află o insulă în vârful căreia este construită o mare pagodă albă, și ea un simbol al capitalei chineze. Pe sub pagodă am intrat și într-o peșteră decorată cu statuete vechi ale împăraților.

La plecare am luat o ricșă, din acelea manuale. Adică un localnic ne-a tras în spate. Toate bune până am ajuns la o pantă unde omul a început să gâfâie din greu iar noi să ne simțim foarte prost pentru masa amplă din seara de dinainte. Negociasem cu el un preț de la început, dar după ce am văzut cât s-a chinuit săracul i-am dat de 5 ori mai mult. Nedumerit alerga după noi cu restul de bani. Seara am încheiat-o la același restaurant din Beixinqiao încercând noi feluri tradiționale. Aveam în plan să mergem apoi să vedem Beijing Zoo și parcul olimpic, dar atât pentru acest articol, urmează episodul despre fata modernă a Beijing-ului.

 

Plecarea din Amsterdam cu KLM

DSC05327

La Beijing. Am luat autocarul spre centru

DSC05364

Hotelul HuaQiao

DSC05372

Un televizor foarte amabil

DSC06147

Seara prin cartierul Beixinqiao

DSC05399

La cină. Am găsit un restaurant tradițional numai bun

DSC05759

Trebuie lichide multe pentru că mâncarea e foarte iute

DSC05404

Dimineața prin hutong. Bicicleta e mijlocul de transport preferat

P1050465

Street food.

DSC06131

Templul Yonghegong

DSC05420

sau Lama Temple

P1050520

La interior adăpostește cea mai mare statuie făcută dintr-un singur lemn

P1050525

Ritualuri la templu

P1050502  P1050528

Vizitatori de prin țară

P1050534

Gara din Beijing

DSC05384

Am luat metroul spre stația Qianmen

DSC05665

De unde am ieșit în altă lume, cea a clădirilor comuniste

DSC05699

Piața Tien an Men, cea mai mare a lumii

DSC05686

Mausoleul lui Mao

DSC05678

Intrarea la palatul interzis

DSC05709

Beijing se schimbă

DSC05724

A doua zi, pe o vreme mult mai frumoasă

DSC05778

Tien an Men în stânga

DSC05776

Am luat pălării tradiționale să ne ferim de soare

P1050826

Intrarea în Orașul Interzis

P1050819

Care nu mai e interzis deloc; era plin de turiști

DSC05802

Toată lumea vrea să facă poze cu mine

DSC05814

Palatul dinastiei Ming

P1050850

La plimbare printre pagode

P1050868

Muzeul palatului

P1050847

Detaliul specific fiecărei clădiri sau “găină-leu-cocoș-tigru-câine-cal-dragon”

P1050926

Să medităm 🙂

P1050892

Grădinile palatului

P1050931

Râul care împrejmuiește palatul

DSC05899

Mai departe, către parcuri

DSC05898

Parcul Jingshan

DSC05914

Vederea peste orașul interzis

DSC05920 P1050955

Bonsai la vânzare

DSC05951

Jingshan e plin de flori

DSC05938

Parcul Beihai

DSC06007

Ne-am cățărat și până în vârf

DSC06000

Peștera din parc

DSC05979

Panoramă peste Beijing și lacul Beihai

P1050988

Caligrafie cu apă 

DSC06025

La plecare spre hotel

DSC06008

Cu ricșa prin oraș

DSC05651

Masa de seară

DSC05762

Leave a Reply