Insulele Canare – Partea 2 – Tenerife. Vulcanul Teide si vestul insulei

După două zile frumoase petrecute pe insula Gran Canaria am plecat cu avionul spre Tenerife. Am zburat cu compania locală Binter Canarias spre aeroportul Tenerife Nord din apropierea capitalei Santa Cruz. A fost cel mai scurt zbor pe care l-am luat vreodată, doar 35 de minute. Am zburat cu un avion ATR 42 cu elice. Avionul a decolat, echipajul de bord ne-a servit cu un pahar cu apa și un sandviș și după doar 5 minute la altitudine a început coborârea.

Dacă spuneam anterior că Gran Canaria are un transport în comun excelent și ne-am descurcat foarte bine acolo cu autocarul, prin Tenerife lucrurile nu stau chiar așa. Aveam multe locuri de văzut pe insulă iar la unele nici măcar nu ajungeau autobuzele și cel mai comod ne-a fost să închiriem o mașină.Tenerife beneficiază de autostrăzi excelente, cea mai mare dintre ele, TF-1 face aproape înconjurul insulei. De la aeroport din nord până la hotelul nostru din sud-vestul insulei aveam cam 80 de kilometri iar drumul nu a durat mai mult de 50 de minute.

Am stat la hotelul Cleopatra Palace din stațiunea Playa de las Americas, dar despre sejurul nostru în cea mai renumită stațiune din Tenerife o să povestesc în partea următoare. Aici, o să vă spun despre excursiile care le-am făcut la celelalte atracții de pe insulă în frunte cu vulcanul Teide.

Harta insulei Tenerife:

Teide este cel mai înalt vârf din Canare dar și din toată Spania, având 3718 metri. Este un vulcan activ dar ultima mare erupție a sa datează din 1909. Muntele a fost declarat parc național și a fost adăugat în patrimoniul mondial UNESCO. Este cel mai vizitat parc național din Spania dar și din întreaga Europă.

După o primă zi de relaxare la plajă am plecat dimineața devreme cu mașina spre vulcan. Se poate ajunge cu mașina până la baza vulcanului la 2350 de metri. De acolo se poate urca cu telecabina până în apropiere de vârf de unde există trasee montane amenajate.

Drumul de la Los Cristianos (orașul de lângă stațiunea noastră) spre Teide e o adevărată plăcere de șofat. Serpentinele urcă abrupt trecând mai întâi prin câteva sate pitorești, apoi se merge kilometri buni printr-o pădure de brazi iar mai departe, la altitudine începe Parcul National. Acolo am intrat practic în caldera vulcanului drumul fiind croit printre formațiunile de lavă.

Dacă vremea jos la malul oceanului era foarte călduroasă, cu temperaturi peste 25 de grade, acolo la baza vulcanului era mult mai frig, sub zece grade. Mai mult, conul vulcanului era acoperit de zăpadă, temperaturile din vârf fiind negative.

Nu se ajunge foarte ușor pe vulcan. Mai întâi la telecabină sunt de obicei cozi de 2-3 ore. Se pot lua bilete online în avans dar chiar și așa coada e de cel puțin o oră. Un bilet costă 27 de euro. Mai departe până la vârf se urcă jumătate de oră pe jos. Accesul e limitat la 100 de vizitatori pe zi și trebuie obținut un permis special de la administrația parcurilor. Acesta se obține doar online, este gratuit și trebuie rezervat cu cel puțin o lună înainte.

Eu mă pregătisem bine. Aveam permisul pentru vulcan luat cu mult timp înainte. Nu luasem și bilete de telecabină pentru că eram totuși în afara sezonului și nu mă așteptam să fie aglomerat. Din păcate când am ajuns la teleferic am avut o surpriză neplăcută. Ninsese cu câteva zile înainte iar telecabina era închisă. Ni s-a spus că dacă mai stăm două ore s-ar putea deschide, dar după o oră de așteptare ni s-a spus că încă două ore și am decis să renunțăm.

Am plecat înapoi puțin dezamăgiți, dar mai erau multe locuri frumoase de văzut în zonă. Am oprit mai întâi chiar în mijlocul craterului unde se află Montana Blanca, niște formațiuni de lavă ascuțite cu forme foarte ciudate. Din vârful uneia dintre ele se vedea o priveliște frumoasă peste întreaga vale.

Am decis să coborâm de pe vulcan pe un alt drum, în direcția Gigantes spre coasta vestică. Decizia s-a dovedit una foarte bună pentru că am văzut priveliști foarte diferite. Majoritatea erupțiilor vulcanului Teide și-a croit drumul spre ocean prin partea vestic iar relieful de acolo este cel mai ciudat. Am mers pe lângă râuri de lavă pietrificate printr-un peisaj desprins parcă de pe Marte prin care își mai fac apariția răzleț cactuși și brazi care creează un contrast incredibil.

O dată ajunși la drumul principal nu am luat-o direct spre hotel ci am virat la dreapta spre satul Masca. Locul este renumit ca unul din cele mai izolate localități ale lumii. Acum câteva zeci de ani până s-a construit o sosea satul era aproape inaccesibil. De la Santiago del Teide se face stânga spre Masca și de acolo începe un drum lung de kilometri, pe care l-as cataloga cel mai dificil drum pe care am mers vreodată. Întregul traseu e înțesat de curbe ac de păr și serpentine foarte abrupte iar ceea ce face condusul mai dificil e lățime drumului. Pe majoritatea traseului nu încap două mașini în paralel, ca să nu mai vorbesc că pe acolo circulă și autobuze. Când se întâlnesc două mașini una din ele merge înapoi până la un loc mai lărgit pe unde pot trece una pe lângă cealaltă. Un drum foarte dificil, dar trebuie să recunosc că mi-a plăcut mult să conduc acolo.

Cu greu am găsit un loc de parcare pe marginea drumului în dreptul satului. Cum am ieșit din mașină am văzut priveliștea satului și pot spune că tot drumul a meritat din plin. Masca te lasă mască… Satul are vreo 20 de case și e construit în trepte pe un mic vârf înconjurat în toate direcțiile de vârfuri înalte cu pante foarte abrupte. O adevărată fortăreață naturală. Casele vechi de piatră, grădinile pline de cactuși și florile înflorite care împodobeau fiecare casă era ceva de vis.

Trecuse de ora prânzului și ne era cam foame. Am luat masa la singurul restaurant din sat la terasă. Am servit o friptură bună de porc iar de băut am luat specialitatea locală, limonadă de cactus, cu o priveliște minunată spre vârful din mijlocul văii. Masca a rămas unul din locurile mele preferate din Canare.

După prânz am plecat din nou la drum, am urcat pe același drum dificil iar mai departe de la drumul principal am coborât mai mult până la malul Atlanticului la Los Gigantes. Aici e locul unde lava revărsată a întâlnit apa formând un perete înalt vertical. Sub stânci se află o plajă foarte frumoasă. Nu am mai stat acolo, pentru că ne aștepta plaja de la noi din stațiune iar o oră mai târziu eram din nou la hotel.

A doua zi dimineață m-am trezit devreme. Mă tot bătea gândul să ajung pe vulcan. Am sunat la teleferic de unde mi s-a confirmat că s-a dat drumul la telecabină și am luat decizia să fac o a doua încercare. Am urcat din nou cu mașina și pe la 9 dimineața eram la baza vulcanului. Nu am așteptat decât vreo jumătate de oră (majoritatea turiștilor apar pe la ora prânzului) și am început urcarea. De pe la 3000 de metri au început pâlcuri de zăpadă, iar la 3500 la capătul telecabinei erau deja nămeți.

Peisajul de sus e incredibil. Se vede întreaga caldera și abia atunci am realizat dimensiunile vulcanului. Mai departe doream să urc până în vârf dar am primit o veste proastă de la salvamontiști. Câțiva dintre ei încă curățau potecile de gheață și accesul nu era permis. După câteva zeci de minute de consultări între ei ni s-a confirmat că nu vom putea urca până în vârf. Degeaba am avut permis și chiar dacă mi s-a spus că e posibil ca potecile să fie curățate ziua următoare nu mai aveam de gând să mai vin și a treia oară aici. Poate altădată, dacă voi reveni în Tenerife vara, voi ajunge și în vârf. Oricum, nu cred că priveliștea de la 3700 de metri ar fi mult mai diferită de cea de la 3550. Priveliștea era splendidă iar în depărtare se vedea chiar și insula Gran Canaria.

Cam atât despre Teide și împrejurimile sale. Data viitoare o să vă povestesc despre plajele din Tenerife, despre luxoasa stațiune Las Americas dar și despre cel mai renumit parc zoo de pe insulă.

Avionul Binter Canarias