Turul Iordaniei – Partea 2 – Deșertul roșu – Wadi Rum

De la Petra urma să mergem mai departe spre sud-vest până la Aqaba. Nu era tocmai o distanță mare, 130 de kilometri și o bună parte din ei pe autostradă. Acest drum trece pe lângă Wadi Rum, un deșert cu priveliști superbe, unde ne doream mult să mergem. Acolo se organizează tururi cu jeepul peste dune și se poate chiar înnopta în corturile de beduini amenajate pentru turiști.

N-am plecat din Petra de la prima oră. După micul dejun am mai rămas să ne relaxăm pe terasa hotelului. Petra Moon are o terasă pe acoperiș cu vederi superbe peste întreaga vale și o piscină unde oaspeții se pot răcori admirând Petra. Am mai pierdut vreo două ore pe la piscină unde ne-am și împrietenit cu alți turiști, doi brazilieni din Florianopolis. E interesant că mai toți turiștii străini care vizitează Iordania fac cam exact același traseu cu mașina. Brazilienii erau spre finalul traseului pentru că îl făcuseră în sens invers față de noi; așa am putut afla părerilor lor și foarte multe informații utile.

Tururile din Wadi Rum se pot plăti direct la intrarea de la centrul pentru vizitatori, dar cum aveam un program strict, nu ne puteam asuma riscul de a nu găsi un șofer disponibil. Am preferat să rezervăm direct de la hotel unde am plătit 80 de dinari (100 de euro) pentru toți, 4 ore de safari prin deșert. Probabil am fi plătit mai puțin dacă mergeam direct acolo, dar așa știam sigur că găsim pe cineva de încredere și condiții bune. Ni s-a spus că o dată ce ajungem la parcare să întrebăm de Suleyman care ne va plimba cu mașina.

De la Petra la Wadi Rum am făcut puțin peste o oră. Am urcat pe munți pe niște drumuri foarte spectaculoase și am putut vedea priveliștea peste Petra, realizând mai bine dimensiunile imense ale orașului antic. După vreo 40 de kilometri am revenit pe autostrada deșertului. Aproape de Wadi Rum autostrada coboară abrupt panta fiind extrem de mare. Ținând cont de tirurile mari care acolo frânează violent pot spune că partea asta de drum e chiar periculoasă. La finalul coborârii, se deschide o vale superbă iar culoarea nisipului se schimbă într-un roșiatic închis, probabil de la fierul din rocă. Spre Wadi Rum se face la stânga de la drumul principal de unde mai sunt 10 kilometri de mers pe un drum foarte bun.

La centrul de vizitatori întrebăm de Suleyman. Ni se cere mai întâi să plătim taxa de intrare în parc (5 dinari de persoană) pe care o achităm pe loc cu încredere. Vine un șofer care ne va duce la Suleyman. Ne-am înțeles greu cu el pentru că de-abia vorbea engleză. Cu oroare ne uităm la un hârb de camionetă, murdară și veche cu care venise să ne ia. Locurile erau în remorcă pe niște scaune de lemn mizerabile iar remorca nu este acoperită. După ce l-am întrebat de mai multe ori dacă era chiar ne duce unde trebuie, ne-am urcat resemnați. „Suleyman will explain” Am mers 3 kilometri până la satul Wadi Rum, timp în care ne-a ars bine soarele și am înghițit ceva praf de pe drum. Acolo oprim la o casă dărăpănată de unde iese un tip de-abia trezit din somn în chiloți și maieu și plin de tatuaje. Aș minți dacă aș spune că nu ne-a trecut prin cap că vom fi jefuiți. Din fericire acesta știa puțină engleză. I-am explicat că avem deja rezervare făcută dar el o ținea pe a lui, că are jeep bun, plecăm acum și că nu ne costă mult. Abia după ce am ridicat tonul la el și i-am spus să înțeleagă că am plătit deja turul cu altcineva a renunțat și l-a trimis pe șofer să ne ducă înapoi. Acesta încercând să-și arate intențiile bune, ne-a spus că a fost o confuzie. A crezut că vrem să mergem de fapt la „Sliman” nu la Suleyman. Da, sigur…de parcă îl mai credea cineva.

Am revenit la parcare unde Suleyman ne aștepta îngrijorat. Ne-a întrebat de taxă și după ce i-am spus că am plătit-o deja, s-a întors nervos la intrare ca să ne recupereze banii. Era și aceea o altă țeapă, banii se plătesc doar la șoferi care achită mai departe la administrația parcului. A rezolvat Suleyman problema până la urmă. Ne-a venit și mașina și eram gata de drum.

Șoferul, un saudit pe nume Zayed era îmbrăcat în portul tradițional și extrem de elegant. A venit cu o mașină Toyota mult mai nouă, închisă, cu aer condiționat și scaune de piele. Altă viață. Era de departe cea mai confortabilă mașină din ce am văzut pe acolo. Ghidul vorbea engleză foarte bine, părea foarte educat și ne-a explicat mai multe lucruri interesante.

Wadi Rum este cel mai mare deșert din Iordania și se întinde pe 75.000 de hectare până dincolo de granița cu Arabia Saudită. Culoarea distinctă a nisipului roșu se poate vedea și din spațiu. Se află pe un platou înalt la peste 1700 de metri. Wadi înseamnă în arabă deșert iar rum înseamnă înalt(unii spun totuși că înseamnă roșu). Nu există localități în Wadi Rum, ci doar corturi de beduini nomazi. Zona este o arie protejată și face parte din patrimoniul mondial. Wadi Rum este cunoscut în istorie și pentru că este zona unde ofițerul britanic T.E. Lawrence (mai cunoscut ca Lawrence al Arabiei) și-a raliat trupe din triburile arabe pentru a conduce răscoala arabă împotriva otomanilor. Lawrence în fruntea acestor triburi a câștigat bătălii importante, cucerind Aqaba și contribuind la eliberarea Damascului.

Am mers patru ore cu mașina prin deșert unde am făcut o grămadă de opriri. Am oprit la un câmp de beduini, la ruinele casei lui Lawrence, la Marele și Micul Arc, la dune uriașe de nisip și la canioane care brăzdează stâncile. Am făcut slalom printre dune, printre cămile și ne-am cățărat pe stânci. Cea mai lungă oprire a fost într-un loc pustiu, unde am făcut focul și am servit ceaiul tradițional. Nu e nimic mai liniștitor decât să asculți tăcerea deșertului, la umbră și să bei un ceai cald – ne-a spus Zayed.

E greu să descriu mai mult Wadi Rum. Este un loc superb, cu peisaje incredibil de frumoase, iar imaginile de mai jos pot vorbi de la sine. O dată cu lăsarea serii nisipul pare că se schimbă la culoare fiind de un roșu și mai aprins iar apusul peste Wadi Rum a fost unul din cele mai frumoase pe care le-am văzut vreodată.

Mi-ar fi plăcut să rămânem acolo peste noapte. Există mai multe corturi destul de elegante unde se pot caza turiștii și unde se organizează seri tradiționale cu grătare și muzică. Dar, deh, fetele nu voiau să doarmă la cort așa că am plecat seara târziu mai departe spre Aqaba la Marea Roșie.

Terasa de pe acoperiș