Cum am ajuns în Australia – Partea 1 – via Heathrow, Dublin și Dubai.

Prin primăvara anului trecut am găsit pe net o oferta de zbor care mi s-a părut de necrezut – Error Fare to Australia. Era vorba de zboruri din Dublin cu Emirates către Australia (Sydney, Melbourne sau Perth) la prețul incredibil de 380 de euro. Dacă nu sunteți familiari cu prețurile obișnuite către Australia, un bilet din România la preț „bun” începe de la 1000-1200 de euro și poate ajunge la câteva mii. Cu atât mai mult prețul acesta era pentru un zbor cu Emirates – considerată cea mai bună companie aeriană a lumii. Era vorba de un „error fare”, adică o eroare în sistemul companiei, cu un cost calculat greșit. De obicei aceste error fares sunt anulate ulterior cu rambursarea plății către pasager, dar există și situații rare când sunt onorate iar compania își asumă pierderea.

Cum spuneam, nu am crezut că prețul e real. M-am mai jucat cu datele și am descoperit că este posibilă și o variantă open-jaw cu sosire la Perth și întoarcere din Sidney zburând cu Emirates Airbus A380 pentru luna decembrie (adică începutul verii – o perioadă ideală). Am zis să încerc rezervarea, să mă conving dacă plata este permisă. N-are cum… Am mers până la capăt fără nicio problemă, am dat submit și peste cinci minute am primit notificare de la Emirates: „Zborul dumneavoastră Dublin – Dubai – Perth și retur Sydney – Dubai – Dublin a fost confirmat”. Wow! La asta nu mă așteptăm. Ce fac acum? Sun niște prieteni dacă vor să meargă și câțiva sunt interesați. Verific din nou în sistem după jumătate de oră și am o mare surpriză. Se pare că eroarea a fost corectată – același zbor costa acum 3200 de euro!!! Deci era exclus să mai vină cineva cu mine.

Eram în martie și mai aveam 6 luni să mă hotărăsc dacă chiar mă duc și eventual să fac pregătiri. Până la urmă după ce m-am gândit mai bine am luat decizia să merg, era totuși o ocazie greu de ratat. Mai erau câteva probleme de rezolvat. Viza de Australia nu e chiar ușor de obținut. Mai trebuia să găsesc un zbor din București la Dublin plus unul de la Perth la Sydney. Plus că mi-am dat seama că zborul pe care l-am cumpărat, cu plecare duminică din Dublin și întoarcere tot duminica din Sydney, nu era nici pe departe o săptămână petrecută în Australia. Zborul de întoarcere din Sydney era dimineața devreme. Plecarea din Dublin era duminica seara dar din cauza diferenței de fus orar ajungeam tocmai marți dimineața la ora 2 (chiar dacă escala era una scurta). Din 8 zile, 3 le petreceam pe drum și doar 5 în Australia. Trebuia deci să planific timpul scurt foarte bine.

Am luat lucrurile pe rând. Mai întâi viza. Viza de Australia nu e deloc ușor de obținut. Teoretic, românii nu e nevoie de viză de Australia ci pot solicita online eVisa. Aceasta însă nu e deloc simplu de obținut, iar dacă sunt probleme trebuie mers la consulatul Australia care nu există în România (cel mai apropiat e la Belgrad). Am făcut cererea de viză prin mai, completând mai multe formulare online pe site-ul oficial. După câteva zile am primit răspuns pe mail cu o grămadă de documente care trebuia să le ofer pentru a mi se procesa cererea. Era o listă foarte lungă de vreo 10 documente – adeverință de muncă, extras de cont bancar pe 3 luni, copie pașaport, documente de călătorie (rezervări) și declarație pe propria răspundere că nu vreau să rămân în Australia (??). Toate documentele trebuiau să fie în engleză. După ce le-am obținut le-am trimis pe toate pe mail și abia după vreo 5 săptămâni am primit răspuns că viza mi-a fost acordată. Bine că am făcut cererea cu mult timp înainte. Nu am mai auzit de altă viză să dureze așa mult. Prima problemă era rezolvată.

Pentru zborul la Dublin, am găsit un tarif bun la Tarom (150 de euro) și am rezervat zboruri directe dus-întors. Cu prilejul acesta rămâneam și două zile la Dublin având ocazia să mă reîntâlnesc după mult timp cu niște prieteni dragi în Irlanda. M-am gândit inițial să vizitez și alte locuri în Australia cum ar fi Uluru (renumita stâncă roșie din mijlocul desertului, cunoscută și ca Ayres Rock) sau Cairns (oraș la mare în nord-est de unde se fac excursii la Marea Barieră de Corali). Totuși pentru că timpul era foarte redus iar zborurile interne din Australia exagerat de scumpe (minim 500 de dolari dus-întors; Qantas are monopol pe rute și profită de asta), am decis să mă rezum la cele două mari orașe și împrejurimile lor. Nu avea sens să plătesc 3-4 sute de euro pe biletele de avion pentru a petrece o zi grăbită la Uluru. O să mai ajung altădată acolo, pentru mai mult timp și atunci o să am ocazia să le văd cum ar trebui, nu în grabă. Am găsit și un zbor Perth – Sydney bun la vreo 100 de dolari cu Tiger Airways și am rezervat cazări în cele două orașe. Totul era pregătit, mai aveam în schimb multe luni de așteptat până la plecare.

Nu mai zburasem niciodată atât de mult și eram puțin îngrijorat dacă o să trec cu bine peste zboruri. Aveam 7 zboruri în nouă zile, din care 4 foarte lungi. Apogeul era zborul de întoarcere Sydney – Dubai care dura aproape 15 ore. Au trecut lunile și nu mai era mult până la plecare. Într-o zi cu o săptămâna înainte de plecare, m-am apucat sa fac check-in la zboruri. Am făcut la Emirates fără nicio problemă dar când încerc la Tarom primesc eroarea „Zbor inexistent”. Mai încerc fără niciun succes iar căutând ruta București – Dublin se pare că nu mai exista??? După ce am sunat la Tarom am înțeles ce se întâmplase. Cursa de Dublin fusese scoasă din orarul de zbor, însă cumva pe mine nu mă anunțase nimeni. Mi s-a propus returnarea plății, ceea ce mă punea într-o situație dificilă pentru că orice alt zbor chiar și low cost costa acum mult mai mult. După câteva mailuri și discuții telefonice, Tarom a acceptat sa îmi ofere alt zbor indirect fără vreun cost adițional. Mi s-a oferit un zbor București – Londra cu Tarom și Londra – Dublin cu British. Trebuie totuși să spun că reprezentanții Tarom au fost extrem de amabili și politicoși iar după ceva timp chiar am găsit mailuri în care eram anunțat de anulare – doar că le primisem în spam; trebuiau totuși să mă sune. Fără prea multe alternative am acceptat varianta via Londra. De parcă nu aveam oricum prea multe zboruri m-am mai trezit încă cu 2, în total nouă zboruri în nouă zile sau în medie unul pe zi :(. Eram foarte entuziasmat de excursie dar și puțin îngrijorat. Am călătorit mult, dar niciodată atât de departe, mai eram și singur. Totuși mai peste tot aveam pe cineva cunoscut cu care mă revedeam (la Dublin, la Sydney și chiar și la Londra), iar gândul acesta mă mai liniștea.

La finalul lunii noiembrie la București dădea prima zăpadă din an, iar eu plecam la aeroport spre locuri mult mai calde. Prima oprire urma să fie Heathrow cu o escală de 5 ore. După ce am survolat Londra de câteva ori în așteptarea acceptului pentru aterizare (mereu e așa pe Heathrow, unul din motivele pentru care detest aeroportul) dar am ajuns în cele din urmă fără prea mare întârziere. La aeroport am fost așteptat de un prieten iar împreună am mers în apropiere la Windsor unde am luat cina. Windsor e un loc ideal pentru a te relaxa la o escală mai lungă pe LHR. Am stat la povești la o terasă pe malul Tamisei iar apoi am revenit la aeroport pentru al doilea zbor. Doar o oră a durat zborul și eram la Dublin.

La Dublin aveam ocazia să mă revăd cu un prieten vechi după mult timp și să fac cunoștință cu familia pentru prima dată. De la aeroport am ajuns repede cu mașina la casa lor la nord de Dublin și am petrecut seara la povești depănând amintiri cu tot ce s-a mai întâmplat de mai mulți ani de când nu ne-am văzut. A doua zi aveam programat zborul spre Perth seara târziu așa că era timp suficient și de o plimbare. Nu eram la prima vizită în Irlanda și mai văzusem capitala Dublin. Am decis să facem o scurtă plimbare până la monumentul Newgrange (sau Bru Na Boinne în limba gaelic) aflat la vreo 50 de kilometri nord, cel mai important monument neolitic al țării, un fel de Stonehenge al Irlandei.

Am parcat la Newgrange la centrul de vizitatori. Acolo se află și un mic muzeu amenajat care prezintă istoria de peste 5 milenii a locului, se estimează că monumentul a fost construit în jurul anului 3200 î.e.n.. După ce am văzut un scurt film de prezentare la muzeu, am fost duși cu autobuzul până la monument de unde am fost preluați de un ghid care ne-a oferit o grămadă de informații interesante.

Ansamblul face parte dintr-un complex de mai multe monumente similare neolitice, dar Newgrange este de departe cel mai mare. Pe lângă construcția impresionantă pentru vremuri (mult înaintea piramidelor din Egipt), Newgrange are o caracteristică aparte ce l-a făcut renumit în lumea întreaga. Monumentul are o cameră mai largă în mijloc despre care, se crede că era folosită la ceremoniale religioase sau la sacrificii unde se ajunge doar trecând printr-un culoar foarte strâmt. Acest culoar este perfect aliniat cu poziția de răsărit a soarelui iarna iar o mică fereastră construită în partea superioară permite intrarea unei fante de lumină o singură dată pe an. Exact de solstițiul de iarnă la răsărit, fanta de lumină pătrunde prin culoar și ajunge până în încăpere luminând camera pentru câteva momente. Este un moment magic și cu atât mai impresionant cu cât ne gândim că așa ceva a putut fi proiectat cu 5 milenii în urmă. Mai mult, monumentul nu e este săpat în pământ ci este construit din stânci uriașe aduse aici și îmbinate atât de bine încât apa nu pătrunde niciodată în interior.

La un moment dat pot intra doar 20 de vizitatori în camera principală. Accesul în mod normal cu tur ghidat costă 6 euro, monumentul fiind deschis zilnic cu excepția sărbătorilor și a solstițiului de iarnă, când intrarea este mai specială. Se organizează anual o loterie națională unde de obicei se înscriu mii de oameni iar fericiții 20 de câștigători sunt anunțați cu câteva săptămâni înainte și au ocazia să experimenteze magia răsăritului de solstițiu. Bru Na Boinne impresionează și prin decorul exterior, fiind înconjurat de un cerc de menhire asemenea celor de la Stonehenge, iar pietrele de la exterior sunt decorate cu gravuri mistice care nu au fost descifrate până în prezent. Mai jos un scurt documentar despre Newgrange:

De la Newgrange am mers cu mașina pe malul mării unde am mai făcut o oprire la castelul Ardgillan, aflat într-un cadru natural deosebit aproape de satul pescăresc Balbriggan. Cam asta a fost plimbarea, am preferat să petrecem restul zilei relaxat. Am mai stat la o bere, la povesti și s-a făcut seară, când am mers la aeroport. Îmi făceam puține griji dacă nu voi avea probleme din pricina prețului foarte mic plătit, dar totul a fost ok la check-in la Emirates. Urma cel mai lung zbor al meu de până atunci – 8 ore spre Dubai, 2 ore escală și de acolo încă 11 ore până la Perth.

Primul zbor a fost plăcut, am dormit aproape tot drumul iar dimineața eram chiar odihnit. Zborul spre Perth în schimb a fost total altceva. Nu am mai reușit să închid ochii decât vreo două ore (cât să poată dormi un om într-o zi?) și am ajuns să văd vreo 3 filme, să mă plimb și să fac exerciții prin avion, orice numai să treacă timpul. Am ajuns într-un final marți dimineața la Perth (plecasem duminică seara din Dublin) iar mai târziu o să vă povestesc despre prima impresie în Australia.

Cu Tarom spre Londra