Sevilla este capitala Andaluziei și cel mai mare oraș al său. Este ca multe alte așezări din Andaluzia un loc cu o istorie lungă sub conducerea mai multor puteri de-a lungul timpului. Mitologia spune că ar fi fost înființat de Hercule. Orașul a fost sub mulți ani sub stăpânire romană, vandală, vizigotă și apoi maură. Stăpânirea maurilor a durat 5 secole, Sevilla devenind capitala califatului arab după declinul Cordobei. Orașul a fost eliberat regele castilian Ferdinand al III-lea în 1248 urmând o perioada de continua dezvoltare până în 1492. În acel an, după multe multe negocieri și insistente pe lângă regina Isabela a Spaniei, lui Cristofor Columb i s-a dat permisiunea și fondurile necesare pentru a pleca în expediție spre lumea noua. Columb a plecat din Palos de la Frontera (Huelva), un port din apropiere iar descoperirea sa avea să schimbe complet fata Seviliei. În primii ani ai comerțului cu Lumea Noua, Casa Regala Spaniolă a decis să acorde monopolul de comerț orașului. Sevilla era singurul port în care bunurile de mare căutare soseau în Europa iar comerțul a adus multă prosperitate orașului. Este interesant că cel mai important port al continentului din acele vremuri nu era la mare. Sevilla se află pe râul navigabil Guadalquivir la aproape 100 de kilometri de vărsarea acestuia în Atlantic. Inițial locația a fost considerată strategică fiind protejată de pirații de pe mare și într-o zonă bună la intersecția mai multor drumuri comerciale rutiere. După câțiva ani însă o data cu consolidarea puterii spaniole a devenit impractic și un alt port aflat la Ocean, Cadiz a primit dreptul de a face comerț cu America.
A treia zi din vacanța noastră am petrecut-o vizitând cele doua mari porturi ale conchistadorilor, Sevilla și Cadiz. Am plecat dimineața din Torremolinos și după mai puțin de 3 ore am ajuns în capitala Andaluziei. Sunt foarte multe locuri de văzut la Sevilla și nu am apucat nici pe departe să le vedem pe toate dar am vizitat două dintre cele mai importante, Catedrala și Plaza D’Espanya.
Sevilla are o zonă pietonală destul de vastă în centru cu mai multe bulevarde late pe unde pe lângă pietoni pot trece doar tramvaiele și caleștile pentru turiști. Am reușit să găsim o parcare foarte centrală de unde am luat-o la pas prin centru. Am mers direct la Catedrala Santa Maria de la Sede (Sfânta Maria a Mărilor), a treia cea mai mare biserică din lume și cea mai mare construcție gotică. Catedrala din Sevilla este și ea construită pe bazele unei mari moschei. Spre deosebire de Cordoba, aici a fost distrusă cea mai mare parte din vechea moschee dar s-a păstrat vechiul minaret transformat în turnul catedralei numit astăzi Giralda. Am vizitat mai întâi catedrala, dimensiunile interiorul fiind impresionante. În catedrală sunt înmormântați mai multi regi castilieni dar cel mai impozant mormânt este cel al lui Columb aflat în centrul capelei mari. Curtea bisericii este de asemenea una deosebită; acolo am descoperit Patio de los Naranjos cu ai săi portocali încărcați de fructe. La final am urcat până în vârful turnului Giralda. Turnul construit mai întâi ca o replică a minaretului moscheii din Marrakech a fost transformat de catolici și decorat cu detalii gotice oferă astăzi turiștilor o priveliște superbă asupra întregului centru vechi din Sevilla.
De la catedrală am mers pe jos prin centrul modern, plin de clădiri impozante construite de pe urma bogățiilor aduse din Lumea Nouă. Regele Juan Carlos se trezise să viziteze Sevilla tocmai în ziua când venisem noi astfel încât nu am putut vizita palatul Reales Alcazares. Alături de catedrală și Giralda, castelul se află în patrimoniul UNESCO păstrând multe din detaliile realizate atât de mauri cât și de casa regală spaniolă. Nu am putut vizita din cauza regelui, dar asta nu a fost o mare problemă pentru că două zile mai târziu urma să vizităm cel mai frumos castel al Spaniei, Alhambra din Granada. Am mers mai departe pe malul râului Guadalquivir (numit de localnici Betis) până la parcul Maria Luisa unde se află un alt monument important al Seviliei, Plaza D’Espanya.
Piața circulară a fost construită cu prilejul expoziției mondiale din 1929 găzduită de capitala Andaluziei. Este piesa centrală dintr-o construcție de amploare pe malul râului Betis ce include mai multe clădiri și parcuri proiectate special pentru târg. Plaza d’Espanya adăpostește azi mai multe clădiri guvernamentale dar atrage totodată mulți turiști care vin s-o admire. Este construită într-un stil ce combină art-deco cu tradiția arhitecturală andaluză incluzând pavilioane, lacuri, mai multe canale. Se pot face plimbări cu barca sau cu trăsura dar cel mai bine e să mergeți pe jos printre pavilioane. Fiecare dintre acestea este dedicat unei provincie spaniole iar desene colorate pe faianță arată o scenă din istoria fiecăreia. Este o locație care a fost folosită în mai multe filme printre care Lawrence al Arabia și Star Wars (episoadele I și II).
Am plecat mai departe la drum părăsind Sevilla către sud pe autostrada AP-4. Am trecut prin apropiere de Parcul National Donana al doilea cel mai mare estuar din Europa după Delta Dunării și apoi pe lângă Jerez de la Frontera, oraș renumit pentru vinul produs aici. Nu am oprit pentru că ne grăbeam să ajungem la Cadiz ca să prindem… apusul. Cadiz este considerat cea mai veche așezare din Europa de vest, un oraș cu multă istorie scenă a numeroase batalii navale din perioada cartaginezilor până în vremea lui Napoleon și a blocadei britanice. Cadiz este portul din care au plecat multe expediții către lumea nouă inclusiv unele 2 din expedițiile făcute de Columb. Am vizitat frumoasa catedrală din oraș însă cel mai deosebit moment a fost la finalul zilei când ne-am așezat pe țărmul vestic din orașul vechi de unde am putut vedea un apus superb peste Atlantic.
Am sosit la Sevilla
Străzile pietonale pregătite de Crăciun
Flamenco s-a inventat la Sevilla
Marea catedrală din Sevilla
Fațada bisericii
Mormântul lui Columb
Priveliștea din turnul catedralei
Castelul Reales Alcazares
Aici se vede mai bine mărimea construcției
Grădina de portocali
O imagine din grădini
Sevilla e plină de clădiri deosebite
Râul Guadalquivir
Parcul central
La Plaza D’Espanya
Plaza se poate vizita fie cu barca
Fie cu trăsura
Fiecare provincie Spaniolă este reprezentată
Pe autostrada spre Cadiz
Cadiz
Cadiz este unul din cele mai bune locuri din lume pentru a privi apusul
Luminile serii
Catedrala
Cripta bisericii
Soarele apune peste Atlantic