Aventură în Iran – Partea 1 – Capitala Teheran

 

Până acum câteva luni, Iranul era pentru mine o țară necunoscută cufundată în mister și închisă lumii de către conducerea fundamentalistă și blocada politică internațională. Auzisem în schimb lucruri extraordinare de la câțiva prieteni care au ajuns pe acolo cum că iranienii ar fi cei mai primitori oameni din lume, lucru care m-a făcut mult să-mi doresc să ajung acolo.

Prin luna iunie am primit un mail de la compania Pegasus cu o ofertă care o aveau incluzând zboruri București – Istanbul la 60 de euro sau București – Amsterdam, Paris sau Milano la 120, toate dus întors. La Istanbul am mai tot fost, iar un zbor către vest via Istanbul nu mă interesa în mod special însă am zis să mai explorez alte destinații dacă tot erau prețurile așa bune. Caut și îmi sare în ochi o destinație a Pegasus – Teheran, capitala Iranului. Încerc niște date și găsesc un zbor pentru un weekend prelungit prin noiembrie la doar 200 de euro! Fără să stau prea mult pe gânduri l-am luat.

Am început să-mi fac griji apoi după ce toată lumea care a auzit de bilete a reacționat similar – Ești nebun? Ce să cauți acolo? Nu e război? Vrei să te răpească aia? 🙂 Am cerut totuși niște păreri mai informate și am aflat că nu e chiar așa rău, dar nici n-am reușit să conving pe cineva să mearga cu mine, așa că urma să mă duc singur. Era vorba totuși doar de 3 zile acolo.

Asa cum planific orice călătorie, m-am apucat apoi să incerc să fac niște rezervări și să mă gândesc la un traseu pentru că voiam să mai văd și alte locuri în afară de Teheran. Aici am dat de primele probleme. Din cauza blocadei financiare asupra Iranului nu se pot face tranzacții internaționale asta însemnând că nu se pot rezerva hoteluri cu cardul sau cumpăra zboruri interne din afara țării. Pe site-uri internaționale nu există niciun hotel în Iran, iar siteurile companiilor aeriene iraniene deși pot fi accesate sunt inutile. Asta era o mare problemă pentru mine, obișnuit să fac toate rezervările din timp. Am încercat și să contactez hoteluri telefonic dar multe nu au răspuns iar altele au spus că nu-mi pot garanta rezervarea.

Altă problema era viza de Iran. Pe toate siteurile oficiale scria că viza se poate obține doar din afara țării, de la ambasade. Vorbind însă la ambasada Iranului în România am aflat că trebuie o grămadă de documente pentru a obține viza dar că este și posibilitatea să obțin viza la sosire pe aeroportul din Teheran. Mi s-a spus că “in perioada asta a anului sunt șanse bune să primesc viza la aeroport”. Asta era o referire la politica locală in care noul regim dorește să sustina creșterea turismului iar perioade mai dificile pentru a o obține sunt cele din preajma alegerilor și a unor sărbători. Politica se putea schimba totuși oricând.

Am hotărât să risc și să incerc să obțin viza on arrival. Am confirmat cu Pegasus că nu îmi vor cere viza la îmbarcare așa că in cel mai rău caz urma să zbor până acolo și să fiu întors înapoi.

Deși stăteam doar 3 zile nu doream să stau doar în Teheran, citisem mai peste tot că cele mai frumoase locuri din Iran sunt în afara capitalei. Aveam totuși nevoie de transport și cazări. Prin octombrie am primit un ajutor neașteptat prin care am găsit un contact român la Teheran de la care am primit multe informații utile. Mi s-a recomandat un organizator de tururi local și de acolo totul a devenit mai ușor. Încercasem să contactez pe mail câteva agenții care m-au ignorat total, dar când am trimis un mail aici incluzând “mi-ați fost recomandat de X” povestea s-a schimbat complet, deja am trecut la extrema cealaltă. Am primit tot ajutorul de care aveam nevoie, o mulțime de opțiuni și o planificare pe gustul meu, o zi cu mașina, transferuri de la aeroport, un zbor local, mese și opriri din care am putut alege. Am ales în cele din urma un traseu nu tocmai ieftin, dar îmi doream să văd cât mai multe locuri – cine știe când mai ajungeam altă dată in Iran.

Despre organizator și despre traseu o să vă povestesc mai multe în partea următoare. O să mă rezum să vă spun că după sosirea la Teheran vineri dimineață urma să fiu preluat cu mașina de la aeroport și să mergem la drum spre Esfahan, cu opriri la Qom, Kashan și Abyaneh. Apoi o cazare în Esfahan unde urma să petrec a doua zi pentru a pleca seara cu avionul înapoi la Teheran. Aici aveam să stau două nopți de cazare și urma să petrec ultima zi.

Am plecat într-o joi seara de pe Otopeni către Istanbul. Era primul meu zbor cu Pegasus, o companie care mi-a lăsat o impresie foarte bună. Nu este tocmai o companie low cost, având locuri pe scaun confortabile în avion și bagaje incluse, în schimb o masă caldă se rezervă contra cost. Aeroportul folosit de Pegasus este Sabiha Gocken, al doilea aeroport din Istanbul aflat pe partea asiatică a orașului. Este un aeroport mare și modern. Aveam aici o escala de 4 ore așa că am dat o tură cu taxiul până la mall-ul din apropiere pentru a lua masa. Pe la miezul nopții am plecat spre Iran. Deja de pe avion am avut un prim contact cu ospitalitatea iraniană. Am stat lângă 2 localnici care încântați că le vizitez țara și de traseul meu. M-au copleșit cu sfaturi și informații utile, mi-au dat numerele lor de contact ba chiar m-au invitat la o cină la ei acasă dacă am timp. Niște oameni cu adevărat deosebiți și extrem de amabili. Aveam să mai întâlnesc mulți așa.

La sosirea la Teheran, prima mea grija era obținerea vizei. Multe agenții de călătorie online oferă contra cost (vreo 40 de euro în general) un cod de autorizare de la ministerul de interne iranian fără de care spun ei nu ai cum să obtii viza. Eu nu aveam nimic, doar traseul rezervat și zborul de întoarcere.

Ieșind din terminal am observat că marea majoritate a străinilor s-au îndreptat către controlul pașapoartelor, deci aveau viza luată deja. Eu și încă vreo zece temerari am mers la ghișeul de viza on arrival. Aici, un bătrânel care vorbea engleza perfect striga nervos în stânga și-n dreapta. Un australian îi dă un dosar de vreo 50 de pagini cu diverse hârtii și autorizări. Oficialul începe să facă scandal că de ce nu sunt niște acte traduse și gesticulează nervos. Încearcă să sune la hotelul australianului care nu răspunde (doar era 4 dimineața) și îi spune să ia loc până îi răspunde cineva. 🙂 Un japonez cu un dosar la fel de gros dar mai bine documentat trece la rând. După o inspecție lungă și atenta a actelor, bătrânul îi scrie pe un bilețel 120 de euro și îl trimite la ghișeul de lângă. Japonezul revoltat îl întreabă de ce atât de mult, doar plătise și codul de autorizare. “120 de euro sau pleci!”. Acesta se supune și se duce repede să plătească. Urmează un alt australian, cu ceva mai puține acte. După o inspecție mai lejera a hârtiilor îi scrie pe bilețel “80 de euro” iar australianul pleacă fericit. Urmez eu. Mă hotărăsc să nu îi dau niciun act vameșului, oricum nu aveam mare lucru. Dau doar pașaportul și atât. Se uită mirat, răsfoiește pașaportul meu cu multe vize (din fericire cea israeliană nu era pe pașaport) dă din umeri și îmi scrie pe bilet repede 60 de euro. Mă duc la casă să plătesc și mă intorc la el cu chitanță. Îmi printează viza la o imprimantă fabricata probabil prin anii 70 și mi-o lipește pe pașaport nu înainte să îmi spună zâmbind “Romania is a beautiful country my friend, hope you enjoy Iran” 🙂 Am mai stat încă vreo jumătate de oră la controlul final al pașapoartelor si am plecat. Primul australian cu dosarul gros încă aștept să răspundă hotelul la telefon.

La aeroportul IKA (Imam Khomeini airport) mă aștepta șoferul gata să plecam către Esfahan. Am foarte multe de povestit despre cele doua zile și o să pastrez asta pentru parțile următoare așa că o să sar direct la ultima zi când m-am întors în Teheran, oraș care nu pot să spun că m-a incantat prea mult totuși un oraș modern cu câteva atracții deosebite și plin de oameni extraordinari.

Am stat în Teheran la un hotel de 3 stele, destul de cochet și cu o locație foarte bună – Escan Hotel. Trebuie să știți că prețurile la cazare din Teheran sunt mari. O noapte la 4-5 stele începe de la 150 de euro. Eu am găsit totuși un preț bunicel plătind 60. Cred că motivul este că nu sunt foarte multe hoteluri în oraș, cererea fiind mare. Prețurile la alte lucruri sunt destul de mici, asemănătoare cu cele de la noi.

Teheranul este un oraș uriaș cu vreo 15 milioane de locuitori și încă vreo 5 milioane care locuiesc în orașele din jur și fac naveta zilnic aici, adică un sfert din populația țării. E un oraș modern aflat la poalele munților Tabriz care depășesc 4000 de metri dar care suferă de un trafic auto groaznic și implicit o poluare puternică. Cu toate astea are o infrastructură foarte dezvoltată cu zeci (da, zeci!) de autostrăzi care traversează orașul și linii de metrou bine planificate.

Este superb să vezi munții înalți plini de zăpadă la capătul oricărei străzi. Poate puțini își imaginează asta când se gândesc la Teheran dar din nordul orașului pleacă mai multe telecabine care duc la stațiuni moderne de ski.

Am petrecut întreaga dimineață la agenția de turism împreună cu patronul care îmi organizase excursia care între timp pot spune că mi-a devenit prieten. Am aflat multe povești de la el și am reușit să înțeleg multe lucruri despre iranieni și cultura lor.

Asa cum știți Iranul este o țară foarte închisă aflată sub embargou internațional (denumirea oficială e de sancțiuni) în principal din cauza îndrăznelii de a face cercetări nucleare. Iranul era în anii 70 de departe cea mai modernă si orientată spre vest din întregul orient mijlociu cu relații strânse cu vestul. În 1979 a izbucnit revoluția musulmana condusă de ayatolahul Khomeini care a detronat pe șahul Mohammed Reza și a instituit republica islamică șiită regim în care țara se află si astăzi. Imamul Khomeini, eroul național, nu mai trăiește din 1989 și este de multe ori confundat de străini cu actualul lider suprem care l-a succedat, Imamul Khamanei. La alegerile din 2013 a fost ales un nou președinte, Rouhani, care a început să repare relațiile externe ale țării. Imaginea externă a Iranul s-a îmbunătățit de atunci simțitor, Rouhani fiind un lider mult mai echilibrat decât predecesorul Ahmadinejad. Intern însă lucrurile sunt destul de stricte pentru Iranianul de rand, cu o securitate foarte puternică și condamnări pentru cine se opune puterii, existând chiar poliții religioase care pot face arestări pentru comportament sau îmbrăcăminte necorespunzătoare religiei. Am reținut o vorba pe care mi-a spus-o un localnic. “Before the revolution we used to pray at home and party outside, now we pray outside and party at home.”  (adică “Înainte de revoluție obișnuiam să ne rugam acasă și să petrecem afară, acum ne rugam afară și petrecem acasă”). Lucrurile astea nu sunt simțite de vizitatorii străini, singurele lucruri pe care un turist le poate resimiți sunt voalul obligatoriu care toate femeile trebuie să îl poarte pe cap și interdicția totală a alcoolului.

Sunt câteva locuri care merită vizitate în Teheran, aflate însă la distanțe mari una de alta. Unele se află totuși în centru și de acolo am început vizita, palatul Golestan și marele bazar. Din păcate era duminică și palatul era închis așa că nu am apucat să il vizitez. Bazarul din Teheran este unul din cele mai mari din lume, fiind comparabil ca suprafață cu un mic oraș, împărțit în mai multe zone în funcție de produsele vândute – mâncare, textile, covoare, bijuterii… Am mers însă în bazar pregătit de cumpărături și gata să negociez la sânge având practica făcută în bazarurile din Istanbul sau Cairo. Skillurile mele “avansate” de negociere s-au dovedit însă inutile… Multe magazine din bazar aveau prețurile afișate. De exemplu m-am dus să cumpar fistic pentru acasă. Prețul afișat era 40.000 de riali pe kilogram (un rial e egal cu un leu vechi). După ce am cerut în engleză, vânzătorul m-a întrebat de unde sunt. I-am răspuns din România și i-am povestit puțin de călătoria mea. Încântat mi-a oferit un kil cu doar 20.000 și o pungă de alune cadou. De la alt vânzător am vrut să cumpăr câteva eșarfe. Nu avea prețuri afișate așa că i-am oferit un preț pentru mai multe. Mai mult interesat de vizita mea, mi-a cerut mai puțin decât îi oferisem și mi-a oferit la fel un mic cadou. Cam așa a fost toată “sesiunea” de cumpărături unde toți mi-au cerut mai puțin decât oferisem. Nu e rău deloc să fi turist în Iran.

Tot in bazar, am luat pranzul la un restaurant local, considerat unul din cele mai bune, frecventat mai ales de localnici – Sharaf El Islam aflat chiar în mijlocul bazarului. Restaurantul este un fel de “împinge tava” cu mese lungi la care se așează vizitatorii unii lângă alții chiar și dacă nu se cunosc și unde se stă la coadă până se eliberează un loc. La restaurant nu exista meniu în engleză așa că am cerut ajutorul unui ospătar. Acesta l-a chemat pe șeful de sală care știa bine engleza. Omul entuziasmat de vizitatori străini m-a întrebat ce vreau și după ce i-am răspuns că nu știu a început să îmi arate farfurii. Efectiv lua mâncare de pe masă de la alții și mi-o arăta întrebându-mă dacă îmi place cum arată. 🙂 Mesenii zâmbeau prietenos și nu erau deloc deranjați de asta. Am ales un kebab de pui cu orez în cele din urmă și un ospătar repede mi-a găsit un loc la o masa și mi-a adus și mâncarea. Masa a fost absolut delicioasă iar la final am fost refuzat să plătesc, șeful de sală spunand că e din partea casei.

De la bazar am mers mai departe prin centru trecând pe lângă fosta ambasadă a SUA. Aceasta este abandonată în prezent iar zidurile clădirii sunt vopsite cu sloganuri și caricaturi anti-americane. N-am făcut prea multe poze pe-aici pentru că în zona ambasadelor atmosfera mi s-a părut destul de încordată cu multa politie patrulând. Am vizitat apoi trezoreria băncii naționale, o colecție impresionantă de bijuterii incluzând mii de pietre prețioase, coroane, sceptre și tronuri aparținând conducătorilor vechii Persii. Muzeul nu trebuie ratat, chiar dacă taxa de intrare e ceva mai mare – 200.000 riali. Mai trebuie știut și că vizitatorii trebuie să isi lase absolut toate lucrurile la intrare în seifurile individuale (de la camera și telefon la portofel și acte).

Am părăsit centrul luând metroul către stația cea mai din nord, aflata la poalele munților. Rețeaua de metrou a orașului este modernă și eficientă cu trenuri noi și o mulțime de stații. Din centru până la Tajrish am mers vreo 15 stații. Dacă metroul circula la o adâncime aproximativ constantă, Teheranul urcă în altitudine mergând spre nord așa că la Tajrish – cea mai adâncă stație de metrou – am mers pe zece scări rulante până am ajuns la suprafață, aveam impresia că nu se mai termină. De la Tajrish am luat microbuzul către Darband, una din stațiunile montane ale orașului. Microbuzul era gol și aștepta să se umple. Eu mă grăbeam așa că am plătit și pentru celelalte locuri goale și am plecat la drum (un bilet era 10.000 de riali adică un leu). Darband este parcă din altă lume, cu un aer foarte curat și cascade care se varsă de pe culmile stâncoase. Am luat cina la o terasă aflată la înălțime cu priveliște peste întregul oraș dar și către culmile înalte ale munților. Am stat până la apus având de gând să iau taxiul până la turnul Milad, cea mai înaltă clădire a țării.

Era trecut de ora 5 și la Teheran se declanșa iadul. Locuitorii ieșeau de la munca iar autostrăzile cu multe benzi erau toate blocate și se mergea bară la bară. Cu taxiul, am făcut distanța de doar zece kilometri până la turn în 2 ore!! Taximetristul vorbea binișor engleza iar în cele două ore a fost timp să îmi povestească toată viata lui și ce-și dorește mai departe, să îmi spună o mulțime de lucruri despre Teheran dar și eu să-i povestesc călătoria de până atunci 🙂 Pentru bucureștenii care se plâng de traficul din oraș, vă sfătuiesc să faceți o plimbare la Teheran și nu o să vă mai plângeți niciodată. Am ajuns într-un final la turn după 8 seara, dar din fericire e deschis până târziu. Milad este al cincilea turn de televiziune din lume ca înălțime depășind bine 400 de metri. Pentru 200.000 de riali se poate urca până la platforma exterioară din vârf, se poate vizita vârful de sticla Sky Dome și muzeele adăpostite de clădire. Priveliștea din vârf este absolut superbă noaptea și bănuiesc că e la fel de frumoasă ziua când se pot vedea și munții înzăpeziți.

Cam atât despre capitala Iranului, un oraș uriaș, groaznic de aglomerat dar plin de oameni deosebiți. Mai departe o să vă povestesc de primele doua zile în care am văzut niște locuri cu adevărat uluitoare.

 Pe Sabiha Gocken

DSC04324

Mallul ViaPort din Istanbul

DSC03256

Aterizarea la Teheran

DSC04321

Dimineața la hotel

DSC04169

La capătul străzilor din Teheran se află munții încărcați de zăpadă

DSC04171

Drumurile din capitală

DSC04174

Către palatul Golestan

DSC04179

Care din păcate era închis

DSC04183

Prin marele bazar

DSC04190

Masa la Sharaf el Islam

DSC04188

Banca Națională

DSC04193

Zidul ambasadei SUA

DSC04192

Metroul din Teheran

DSC04194

Statia Tajrish

DSC04197

Darband, în nordul Teheranului

DSC04211

Am urcat cu liftul la un restaurant

DSC04207

Priveliștea orașului de la terasă

DSC04244

Munții de la Darband

DSC04239

Blocați în trafic

DSC04254

Turnul Milad

DSC04320

Intrarea la turn

DSC04264

Platforma de la 400 de metri înălțime

DSC04268

Pe vârful Milad

DSC04276

Sky Dome

DSC04297

Priveliștea orașului

DSC04267

DSC04279

8 thoughts on “Aventură în Iran – Partea 1 – Capitala Teheran”

  1. salut

    m-am nascut in iran, am plecat de acolo la 7 ani, am pasaport romanesc, crezi ca o sa am probleme la intrare in tara? am nume iranin iar tatalui meu i-a fost retrasa cetatenia iraniana pentru ca nu s-a intors in tara dupa terminarea studiilor (1978).

  2. si eu am fost in IRAN in decembrie 2016 si pot confirma :)……doar ca pozele din metro le am de la sectiunea separata pentru FEMEI :)…..singura, doar cu fiica mea de 17 ani si ….a fost PERFECT, chiar mai mult ca perfect ! pentru Insulf – daca tatal este iranian si tu esti considerat iranian….probleme de intrare NU cred ca vei avea, dar vei avea probleme de IESIRE…sa iei in considerare ca – daca esti nascut in Iran- vei fi considerat cetatean iranian :)…….si risti sa ramai acolo…..ceea ce nu este deloc un lucru atat de rau pe cat pare !

  3. Bună ziua,
    Suntem o familie din Pitești și vom merge pe cont propriu în Iran în primăvara aceasta. Aș dori să te întreb câte ceva, dacă se poate:
    – am realizat deja traseul pe cont propriu. În Teheran taxiul se poate lua de oriunde sau doar din locuri organizate.
    – în metrou se poate sta împreună cu soțul și în ce vagon, îmi este teamă să ne despărțim
    – ai auzit ceva despre călătoriile cu autobuzul, mă refer la insecuritatea bagajelor, așa am citit undeva sau este o informație greșită?
    – se fac verificări la pașapoarte pe stradă de către falși polițiști sau sunt povești?
    Mulțumesc anticipat!

    1. Buna ziua,
      Taxiul prin Teheran este la fel ca pe la noi, se poate lua din stații sau de pe strada sau se poate chema telefonic. Metroul are vagoane exclusiv pentru doamne dar interdicția este pentru bărbați să le folosească, celelalte pot fi folosite de toată lumea. Nu am auzit nimic nici de probleme cu autobuzele nici de falși polițiști. Singura parte mai dificilă pentru mine au fost formalitățile de intrare în tară pentru că am luat viza on arrival, altfel m-am simțit bine primit și în siguranță peste tot. Iranienii sunt niște oameni minunați.

      Vacanță frumoasă!

      1. Metroul are vagoane separate …unul…cel mult 2 pentru femei..interdictia este valabila si viceversa…dar femeile isi pot insoti sotii..atentie…numai sotii nu si prietenii..in vagoanele pt barbati….am vazut perechi in vagoanele pt barbati unde noi am urcat din greseala…dar nu ne a agresat…atacat…arestat nimeni…dimpotriva….toti ne au intrebat de unde venim si ne au urat welcome in Iran….taxiul nu l am folosit pentru ca metroul este exceptional de bine pus la punct…si deosebit de ieftin…singurul taxi a fost cel de la hotel…care ne a adus si dus la IKA….si noi am luat VOA…fara absolut nici o problema….cu autobuzele nu am circulat decat in Teheran….din greseala tot la sectiunea barbati…..:))) nici o problema….nu ne a oprit nici un politist…..sa ne intrebe de sanatate…..am vazut numai 4 politisti cu totul in cele 9 zile in Teheran….in afara celor de la circulatie….am fost sfatuita sa am grija la hotii de buzunare…dar e valabil si in Romania…pot spune cu hotarare ca Iranul este o tara mai sigura decat Romania….si multe alte tari occidentale….singura mea problema este ca sufletul mi a ramas acolo si nu imi mai pot reveni….de 3 luni sunt in Romania si inca nu ma simt acasa….mancarea din Romania nu mai are nici un gust…..viata la fel….UITATI tot če ati citit despre Iran din media….e o tara absolut normala….cu niste oameni fantastici si magici….

  4. Mulțumesc Cristi, mulțumesc Mina,
    Sunt mai liniștită după ce am citit mesajele voastre. Îmi doresc foarte mult să văd acest loc. Am mai fost plecată pe cont propriu în mai multe țări îndepărtate dar având o vârstă destul de măricică, 60 respectiv 64 soțul, devii puțin mai circumspectă. Voi sta în Iran 12 nopți în 5 orașe diferite, despre 3 a scris și Cristi.
    Cristi, mi-au fost de folos impresiile tale, nu am găsit informații recente pe net.
    Vacanțe frumoase și vouă!

  5. multumesc, Marilena, sa va bucurati de vacanta ! un sfat, luati-va bani in plus pentru taxa la aeroport, daca va luati VOA, acolo e dupa miros si voia functionarului, nimic nu functioneaza conform vreunei reguli in Iran :)…plus ca intrarea in muzeele din Teheran va pot lasa ori faliti, ori la intrare….un bilet in Golestan doar intrarea costa 150.000 IRR adica 15 lei, inmultiti cu 2, apoi fiecare parte de muzeu, alte 150.000 IRR, un total de vizitare muzeu este de 1.000.000 IRR. Cristi a gasit portile inchise, asa ca nu stie care este pretul biletelor de intrare, noi am preferat sa nu mai intram :)…..am facut poze prin gard, nu puteam da 300.000 IRR doar ca sa intram in gradina :)….am preferat sa ne luam niste bijuterii de aur si o lupa englezeasca din 1941 :)….ahhhh, cand ma uit la bijuteriile de 18 K, in Iran nu gasesti decat 18 K, aveti grija ca pe strada AURULUI, de langa Ferdowsi, sunt de 10 ori mai mult decat ce 30 de dolari pe gram de aur, cautati bijuterii iraniene, nu italiene…si la lupa mea englezeasca din timpul WW2, nu imi pare rau ca nu am intrat in muzee :)…..

Leave a Reply