Egipt. Înainte și după – Partea 1 – Cairo. Un oraș nebun

Pot spune fără ezitare că Orientul Mijlociu (cel autentic, nu cel transformat de petro-dolari) e una din zonele în care m-am simțit cel mai bine în călătorii și în care am găsit cei mai prietenoși oameni. Când spun Orientul Mijlociu, m-am obișnuit să mă refer la peninsula arabă, dar și la nordul Africii. Egiptul, cu toate că geografic este în Africa în cea mai mare parte din teritoriu, nu are mare lucru în comun cu continentul.

Egiptul e țara unde am cunoscut lumea arabă prima dată, o lume de care m-am atașat foarte mult între timp. Am vizitat prima dată în 2009 când am fost câteva zile la Cairo. Prin decembrie 2010 am revenit în tara într-o vacanta la Sharm El Sheikh. Peste câteva luni avea să înceapă primăvara arabă, o revoluție care trezea la viata întreaga regiune și care a creat multe iluzii de libertate și prosperitate. Spun iluzii pentru că, cel puțin până în prezent, lucrurile în Egipt nu s-au schimbat mai deloc în bine, ci dimpotrivă. Așa cum s-a întâmplat și în locuri mai familiare noua, dictatorul Mubarak a plecat, dar tot aceiași oameni au păstrat puterea. Am ajuns din nou aici în 2012 și am văzut o altă țară, o țară tristă, rănită dar având în continuare o speranță de mai bine. De aceea se și numește serialul înainte și după, pentru că o să spun câteva povestiri și dinainte dar și de după declanșarea primăverii arabe și schimbărilor la conducerea țării.

Egiptul are o istorie uriașă, cu mii de monumente păstrate din perioada civilizației antice și probabil la fel de multe încă nedescoperite. Este o țară care s-a dezvoltat și a existat datorită fluviului Nil ce creează în mijlocul desertului pustiu o câmpie fertilă. Aici s-a dezvoltat poate cea mai măreață civilizație a lumii antice care a reușit să creeze monumente mărețe, piramide și temple, care după multe mii de ani impresionează în continuare lumea întreagă. Atâtea întrebări rămân încă deschise și multi se miră cum s-au construit de fapt asemenea minuni arhitectonice. Exista chiar o știință care a fost creată special pentru studiul civilizației, egiptologia, care încă lucrează să descifreze multiplele mistere. În părțile următoare o să vă spun mai multe despre piramide și o să revin, dar aici o să încep cu prima mea experiență din călătoria la Cairo.

În Egipt locuiesc aproximativ 85 de milioane de locuitori. Dintre aceștia, aproape 20 de milioane trăiesc în Cairo sau în orașele periferice ale capitalei. Cairo este cel mai mare oraș din Africa, iar regiunea metropolitan este una dintre cele mai mari din lume. Numele Cairo este de fapt traducerea fonetică în engleză a numelui oficial al orașului care este în arabă Al-Qahirah, însemnând “zdrobitorul” sau “cuceritorul”.

Cairo nu este un oraș antic cu toate că în apropiere se află Memphis, mult timp capitală a regatului de jos și Giza, unde sunt construite mărețele piramide. Orașul de astăzi, de pe malul estic al Nilului a fost întemeiat de romani și apoi a fost dezvoltat de regii fatimizi abia în secolul 9. Peste sute de ani, în anul 1168 a devenit capitala regatului iar peste un an conducerea a fost preluată de un nou vizir, Saladin. Aceasta a fost și perioada în care orașul s-a dezvoltat mult și s-a construit marea citadelă. Saladin, un lider renumit în istorie pentru că a învins pe cruciați și a cucerit Ierusalimul și Palestina (vezi filmul Regatul Cerului sau seria Arn), a adus multă prosperitate orașului și regiunii. Mai târziu, orașul a fost ocupat de mameluci care au început o dinastie aici și apoi de otomani, pentru ca spre sfârșitul secolului 19 să devina protectorat englezesc. Sub influența englezească și apoi sub conducerea președintelui Nasser după obținerea independentei, Cairo s-a dezvoltat mult devenind o metropolă modernă. Așadar foarte multe culturi diferite au influențat orașul iar influențele sunt vizibile la tot pasul. Chiar dacă orașul este evident cunoscut pentru piramide, sunt mult mai multe locuri de văzut aici, unele chiar surprinzătoare.

Dezvoltarea a adus implicit la o creștere uriașă a populației ce a condus la necesitatea construirii de orașe satelit în apropiere, precum New Cairo, 6th of October City sau Giza, care în prezent sunt așezări uriașe considerate ca făcând parte din Metro Cairo. În orașul propriu-zis Cairo, cele mai importante zone sunt Downtown (centrul modern, unde se află faimoasa piață Tahrir, locul obișnuit pentru proteste), Islamic Cairo (orașul vechi islamic), Old Cairo (orașul vechi creștin) și zonele de lux, precum Heliopolis, Nasr City sau Zamalek. Cairo este un oraș al contrastelor – între nou și vechi, între bogăție și sărăcie sau între diverse culturi.

Cum spuneam am ajuns la Cairo prima dată în 2009. Prinsesem o ofertă la Tarom și am venit pentru 4 zile la Cairo. Era sfârșit de noiembrie și la noi veniseră deja zăpezile. La Cairo era soare și 25 de grade.

Zborurile Tarom ajungeau undeva pe la 3 noaptea la Cairo, cred că și acum e la fel, așa că n-am avut altă opțiune decât să iau taxiul din aeroport. Noaptea, taxiurile “serioase” cu prețuri la aparat sunt mult mai rare, iar mafia de aeroport profită de asta. Fiind asaltat de mai multi “agenți de taxi”, am luat până la urmă un taxi cu cost fix de vreo 200 de lire din aeroport, împăcat cu gândul că o să coste mai mult decât e de fapt. Ca să vă faceți o idee, 10 lire egiptene înseamnă 1 euro, oricum nu era foarte mult pentru că distanta era mare. La ieșire din aeroport, la bariera unde trebuia să plătească o taxă de parcare, șoferul a început să ceara bani de taxă, aparent 50 de lire. Taxa era de fapt 5, dar eram obosit după zbor și după puțină ceartă (vorba vine, pentru că el nu înțelegea o boabă de engleză), am plătit-o. Am mers apoi vreo 40 de minute până în centrul orașului unde stăteam. La final când am ajuns la hotel, taximetristul parca învățase prin minune ceva engleză. Începe să vorbească de bacșiș, de câți copii are și nevoie de bani, chiar devenind puțin agresiv verbal. Plătisem cam de 3 ori cât costa un taxi de fapt și tot voia mai mult. La un moment dat, i-am zis “cu bine” în arabă (Salaam Alaikum) și parcă s-a schimbat la față dintr-o dată. S-a ridicat, a cărat bagajul până la hotel și mi-a urat o seară bună. Am observat mai târziu cât de mult contează câteva cuvinte în arabă oriunde în Cairo și cum te transformă din străinul arogant bun de stors bani într-un oaspete prieten. În fine, a fost prima mea experiență negativă în Egipt dar și ultima.

Primul lucru care te va șoca la Cairo este traficul. Dacă aveți impresia că traficul din București este infernal și șoferii nu respectă nimic, încercați să mergeți cu mașina prin Cairo și veți vedea ce înseamnă haosul cu adevărat. Am făcut asta și am fost recunoscător după pentru că am scapăt cu viață. Drumurile din oraș arată destul de bine. Cairo are multe autostrăzi suspendate și bulevarde largi sau drumuri de centură. Nu prea exista multe semafoare și marcaje, dar infrastructura este ok. Ei bine, ce poate fi așa rău? Simplu, șoferii din Cairo sunt nebuni. Nu pot să explic asta decât printr-o poveste de pe un drum mai lung din 6 October City în vest până la Heliopolis în est.

E seară și mă aflu în taxi. Suntem 5 mașini în paralel pe o autostradă aglomerata cu 3 benzi. 🙂 E întuneric dar farurile sunt stinse, se aprind doar ca să-i grăbească pe cei din față. Distanța față de vecini în toate direcțiile este mică, dar totuși se merge cu peste 100 la oră. A șasea mașină încearcă să își facă loc pe lângă noi! Claxoane, claxoane. Taximetristul meu și mașina de lângă fac puțin loc și apoi își strâng oglinzile ca să-l lase pe cel grăbit să treacă. El, deja pregătit cu oglinzile strânse trece cu chiu cu vai. Ce s-a auzit? Parca ne-a lovit puțin. Niște vorbe de bine de la taximetrist și mergem mai departe în formație. Din când în când mai avem obstacole în drum. Mașinile arata destul de bine, dar camioanele de pe drum sunt foarte vechi și supra încărcate. Din când în când mai cade ceva de pe un camion. Un sac de nisip, o roată, diverse obiecte metalice nu sunt deloc o raritate în mijlocul autostrăzii. Ce noroc! Mai în față un camion cu mobilă cu încărcătura de 2 ori mai înaltă decât el, începe să piardă din marfă. Un scaun cade exact în fața noastră. Unde să faci totuși manevre de ocolire? doar vecinii sunt aproape lipiți de noi. Începe o armonie de claxoane din toate direcțiile și brusc mașinile asemenea unui escadron de avioane la o demonstrație aeriană, schimba formația și reușesc toți să ocolească obstacolul. Nu credeam că reușim să evitam, incredibil… Trecem pe lângă camion. Are vopsit pe ușă, la fel ca multe altele, unul din motto-urile clasice ale șoferilor egipteni, “I don’t drive fast, I fly slow”. Da prietene, dar marfa ta zboară repede. 🙂 Urmează mai multi kilometri liniștiți și traficul se mai eliberează. Mergem repede dar din când în când apare o limitare de viteza și frânam puternic. Nu că i-ar pasa șoferului de limitare, dar la fiecare există un hop uriaș de ciment. Dacă nu ar frâna, probabil mașina s-ar face praf. Mai târziu, pe drumul de întoarcere am avut o experiență și mai palpitantă. Ca de obicei eram mai multe mașini decât benzi în paralel, evident cu farurile stinse. Pe sensul nostru totuși se merge, celălalt sens e blocat, nu se mișcă nimic. Deodată, o explozie de claxoane se aude din față. Cu o viteză nebună vine un tir din sens opus. Da, pe contrasens, pe autostradă!!! De parcă fiecare claxon ar însemna altceva (cum ar fi “Treci tu înainte” sau “Lasă-mă pe mine să trec”), toți reușesc din nou cumva să se grupeze și să facă loc tirului. Șoferul se întoarce la mine și îmi zice mândru, “This is driving in Cairo my friend”. Alb la față reușesc totuși să schițez un zâmbet…

Povestea asta nu e ceva rar. La fiecare drum în oraș am avut întâmplări de genul acesta. Traficul este cu adevărat nebun, dar trebuie să recunosc că șoferii sunt extremi de buni, pentru că în tot haosul asta, nu am văzut niciun accident serios. În rest, drumurile din oraș sunt un adevărat concert de claxoane. Pentru pietoni, fiecare traversare e un pariu cu viata. N-are nicio importanta că e o trecere de pietoni sau că e verde la semafor, contează doar cât ești de rapid. Nu se respecta nicio regulă în trafic, iar orice șofer din oraș visează să fie pilot de formula 1. N-am filmat pe drumurile în viteză pentru că eram prea ocupat să mă țin bine. Pun totuși mai jos un filmuleț, cum se conduce bară la bară încet.

Hotelul era în downtown. Pentru că ajungeam în mijlocul nopții cerusem încă o noapte de cazare, dar la ei era plin și au oferit o camera la hotelul de peste stradă. Erau doar câteva ore așa că am acceptat. Hotelul acesta, la fel ca majoritatea blocurilor vechi din downtown, arăta de parcă se poate prăbuși oricând. Noroc că nu prea exista cutremure aici! A fost ok până la urmă, cu o singura excepție: liftul. Locul liftului era cu adevărat într-un muzeu. Intrăm în lift și aflu că am primit o cameră la etajul 11. Ce bucurie! Carcasa de lemn a liftului are mai multe gauri, una mai mare chiar în podea. Recepționerul îmi spune: “Țineți bine de bagaje să nu pierdeți ceva” și începe să râdă. Urcăm încet și se aud trăncăneli și scârțâituri din toate direcțiile. Ajungem până la urmă cu bine. Dimineața era mutarea la hotelul rezervat. După o ultimă călătorie cu emoții în care s-a oprit liftul de 2 ori pe drum, ne mutăm peste stradă.

În prima zi, am mers prin downtown. Aici se afla piața Tahrir, centrul orașului, renumită pentru protestele care au avut loc aici între timp. Piața a devenit în prezent un simbol al mișcării arabe dar și al represiunii militare. Aici se află și Egyptian Museum, cel mai important muzeu din țară. Despre muzeu, dar și despre piramide o să spun mai multe în părțile următoare.

Nu departe se afla Nilul, cel mai lung fluviu din lume. Pe apa, vapoare mai mari sau mai mici și bărci feluca (ambarcațiuni cu vele specifice locului) așteaptă turiștii pentru o plimbare. O barcă întreagă costa 50-100 lire egiptene pe oră închiriata complet, sau 2 LE cu tururile obișnuite. Cairo s-a dezvoltat pe malul estic al fluviului însă extinderea a trecut de mult fluviul. Nilul este traversat de mai multe poduri, cel mai important fiind podul 6 Octombrie. Data de 6 octombrie 1973 e o dată importantă pentru egipteni. La acea dată Egipt, Siria și mai multi aliați din regiune au atacat Israelul și în războiul care a durat câteva zile au reușit să obțină victorii importante în contextul în care anii anteriori Israelul zdrobise alte încercări militare. Cu toate că și aceasta confruntare a fost câștigată de Israel, conflictul a generat începutul unor tratative de pace de durată care au dus în prezent la reluarea relațiilor politice între Egipt și Israel.

Podul leagă cele 2 maluri ale Nilului trecând peste insula Gezira. Am trecut podul către insula mergând către Cairo Tower. Turnul se află în mijlocul insulei și a fost terminat în anii 60 având 180 de metri. Intrarea este scumpă pentru standarde locale (70 de lire) dar merită priveliștea și nu trebuie ratat. E locul de unde se vede cel mai bine tot orașul. În vârf se află un restaurant care se rotește. Este unul dintre cele mai scumpe din orașe, chiar am fost avertizat de un localnic să nu mâncăm acolo că este extrem de costisitor. N-am rezistat totuși, mai ales datorita priveliștii și a meritat. Costă de fapt mai puțin ca orice restaurant mediu de pe la noi, dar pentru localnici e enorm.

A doua zi am mers în Islamic Cairo, o zonă total diferită, dominată de moschei grandioase și mai ales de citadela lui Saladin. A fost foarte greu să-l fac pe taximetrist să înțeleagă unde vreau să merg dar am ajuns cu greu în cele din urmă. Cuvinte precum islamic, citadel, old city, mosque sau altele nu m-au ajutat cu nimic, am zis la un moment dat Saladin și a înțeles imediat și m-a dus acolo. Spre deosebire de downtown unde sunt multi turiști și oamenii sunt obișnuiți, aici nu găsești pe nimeni să vorbească o boaba de engleza sau orice alta limbă străină, dar cu niște cuvinte de bază și multe gesturi m-am descurcat până la urmă. Am mers mai întâi în centrul cartierului islamic în mijlocul moscheilor. Aici când vine ora de rugăciune, din zeci de minarete încep să se aude vocile imamilor. Atunci, toată lumea se oprește în loc și se roagă. Am mers la moscheea Ibn Tulun, una dintre cele mai vechi moschei din oraș, construită în secolul 9 după modelul faimoasei moschei din Samara, Irak. Moscheea este uriașa și tot aici se află cel mai vechi minaret din Cairo. În mod normal nu este permis să se intre în minarete, dar aici pentru o mică atenție se poate urca până sus. În jur sunt o mulțime de moschei, precum Al-Azhar sau Sultan Hassan, dar Ibn Tulun, m-a impresionat cel mai mult.

În apropiere este Khan-el-Khalil, marele bazar al orașului. În bazar se pot găsi orice fel de suveniruri, de la bijuterii la parfumuri, de la eșarfe și statuete la mirodenii și dulciuri. Locul e impresionat prin dimensiune, fiind posibil cel mai mare bazar din lume. Aici negocierea e la rang de lege și turiștii sunt victimă sigură. M-am lăsat și eu păcălit pentru câteva cadouri pentru acasă constatând că nu m-au ajutat prea mult cunoștințele căpătate în Turcia, negustorii egipteni țin mult mai bine la preț plus că nici n-au auzit de Hagi. 🙂

Mai sus, pe deal se află citadela lui Saladin, cetatea uriașă construită de marele calif în secolul 12, unde au locuit conducători locali până în secolul 19. Cetatea impresionează prin dimensiune oferind și o priveliște deosebită asupra orașului, dacă e senin se pot vedea și piramidele de aici. Înauntru se afla moscheea Mohammed Ali construita mai recent, dar considerată cea mai frumoasă din capitală. Nu prea departe am văzut o priveliște dezolantă. Sub luxul din cetate, se afla un cartier al săracilor. Aici între ziduri improvizate, fără acoperiș trăiesc într-o mizerie de nedescris sute de mii de oameni sub cerul liber.

Am primit mai apoi o invitație la un concert. În parcul Al-Azhar aflat în apropiere cânta o formație locală. Spectacolul a fost ok (un fel de rock adaptat), dar aglomerația insuportabilă. Puhoaie de tineri continuau să vină, în mare majoritate băieți. Grupurile destul de gălăgioase se împingeau unii în alții adăugând mai mult la disconfortul din mulțime. Din fericire nimeni nu bea, nefiind permis, altfel lucrurile poate ar fi degenerat. Nu am stat prea mult pentru că a doua zi devreme urmau piramidele… despre care o să vă povestesc în partea următoare.

Sosirea cu Tarom