Norvegia este una din țările europene cele mai îndepărtate de noi. Este o țară renumită pentru vikingi, sutele de fiorduri, peisajele arctice și mai ales pentru Aurora Boreală – nordul țării fiind unul dintre cele mai bune locuri pentru a o observa.

Norvegia are o bogăție uriașă de petrol (locul 5 în lume) și gaze naturale (locul 3 în lume). Statul lor nu a dat pe nimic toate bogățiile astea, ci a angajat contractori plătiți care să le extragă pentru compania StatOil (cum sugerează și numele, o companie de stat), astfel aproape tot profitul încasat din asta revine statului. Dar ce face statul cu ei? Nu face autostrăzi inutile, borduri, săli de sport la sate sau stadioane în pantă. Nu! Investește în educație, medicina, fonduri de stat – de pensii și sociale. Așa au reușit norvegienii ca la 50 de ani de când au fost descoperite aceste resurse, să aibă cel mai înalt produs intern pe cap de locuitor din lume, întrecuți doar de Qatar și câteva micro-state. Norvegia nu face parte din Uniunea Europeană și nici nu a aderat la Euro (moneda este coroana norvegiană).

De mult am vrut să ajung aici dar am fost descurajat de faptul că este considerată cea mai scumpă țară din lume și mai ales de faptul că nu exista un zbor direct. Prin mai, Wizz Air a introdus zborul București – Sanderfjord (Torp), un aeroport aflat la 100 de km de Oslo. La asta s-a adăugat și o promoție buna a companiei și am decis să merg în Norvegia, prețul biletului, 300 de lei dus întors.

Abia în momentul în care am început să caut cazări, mi-am dat seama că este cu adevărat o țară extrem de scumpă. O noapte la un hotel de 2-3 stele la “ofertă” costă ceva mai mult decât o cazare la 4-5 stele în majoritatea țărilor din lume. Am hotărât că dacă tot merg, atunci să încerc să văd cât mai multe locuri pentru că ieftin sigur nu scăpam și cine știe când o să mă mai întorc.

Ca și mijloace de deplasare m-am uitat mai întâi la trenuri și asa am aflat că nu pot să ajung prea departe cu trenul, pentru că nu există trenuri de mare viteză. Compania națională, NSB oferă totuși trenuri moderne, confortabile cu orare foarte bune. Cu autocarul sau mașina nu se punea problema. Cum spuneam, norvegienii nu prea au autostrăzi decât puțin în jurul Oslo. De la Sanderfjord la Bergen am rezervat totuși un tren de noapte care face în 8 ore cei puțin peste 400 de kilometri.

Am avut noroc când am descoperit compania aeriană locală Norwegian, unde am găsit 3 zboruri exact la ce ore aveam nevoie și la niște preturi bunicele (cam 60 de euro zborul).

Urma să văd Bergen, oraș în mijlocul fiordurilor și cel mai cunoscut turiștilor, Trondheim, al doilea oraș al țării, Tromso, cel mai nordic oraș din lume mult dincolo de cercul polar și nu în ultimul rând capitala Oslo. La final am planificat un traseu destul de dificil, chiar și pentru standardele mele. Aveam doar 4 zile întregi și urma să văd 4 orașe și încă câteva locuri, să merg cu 5 avioane, 4 trenuri, 3 vapoare și multe autocare de la aeroport în oraș! Așadar, plecam la drum cu mari speranțe de a vedea Aurora Boreala și de nu avea parte de nicio întârziere de tren sau avion 🙂

Traseul final:

Traseu Norvegia

Era sfârșitul lui august iar în țară canicula era încă la putere. Un moment numai potrivit pentru o plimbare de 4 zile în Norvegia. Am ajuns seara pe aeroportul Torp Sanderfjord, un aeroport micuț la puțin peste 100 km de Oslo, aflat în apropiere de un sat (Torp) și un mic orășel pescăresc (Sanderfjord). Altfel spus, un aeroport în mijlocul pustiului. Cum povesteam anterior, Norvegia este cea mai scumpă țară din Europa și posibil chiar din lume. Așadar, cum ajung încerc să îmi fac o primă impresie despre prețuri să mă conving. Autocarul pana în Oslo costa ceva mai mult decât m-a costat zborul din București iar taxiul e puțin sub 300 de euro. Bun… Trecem la mâncare. Mini-restaurantul din aeroport are happy hour, sandwich-uri la 100 de coroane iar o bere 80. Cursul este 1 coroana cam 0,55 lei. Pana la urma, iau un sandwich și un suc. Un meniu complet la orice restaurant high end din București, ar costa asemănător.

După masă, având confirmarea a ceea ce ma așteptam plec la drum. Urma trenul de noapte spre Bergen, pe care îl rezervasem din timp. Un autobuz gratuit face legătura intre aeroport și gara. Este impropriu spus gară, e vorba de fapt de o halta în mijlocul câmpului. Trenul sosește la minut și de aici merg o ora pana la Drammen, un mic orășel aproape de Oslo unde urma să schimbăm trenul.

La Drammen, așteptând trenul următor am mers să servesc cina. Mă așez la o terasă cu specific turcesc. La televizor e transmis și un meci din Champions League, numai bine pentru o scurtă pauză. Patronul, după ce află că sunt roman se așează și el la masa mea. El e macedonean venit de 30 de ani în Norvegia. Îmi spune că trăiește bine, s-a obișnuit și cu frigul. Ba chiar de curând s-a întors pe-acasă și și-a dat seama că nu mai suportă căldura, e mult mai bine aici și normal mult mai bine pentru el financiar. Îmi povestește de Tito. Îl regretă. Pe vremea lui Iugoslavia o ducea bine, eram toți ca frații spune, eram liberi să călătorim, țara nu era închisă. Era bine și la voi dar Ceaușescu a înnebunit prin 85, altfel era un președinte bun, zice el. Fără să încerc să-l contrazic, sau să intru în discuții politice, îi povestesc de plimbarea mea în Macedonia la Ohrid. Se bucura mult să audă, are mai multe rude acolo. La plecare îmi oferă un cadou, dar îl refuz politicos. Îmi recomandă totuși ce să văd la Bergen. Ii mulțumesc mult pentru sfaturi și la drum. Spre miezul nopții sosește trenul de Bergen, de aici face 7 ore. Scaunele sunt confortabile, primim pături, mâncare și urmează un somn de voie.

Ma așteptam să fie foarte obositor drumul pana la Bergen dar în tren am dormit neclintit. Așadar, dimineața la Bergen eram chiar odihnit. Mă cazez la hotel și apoi încerc să aflu ce locuri merită văzute, recepționera îmi recomandă funicularul Floyen, piața de pește și Bryggen (portul vechi) – la fel ca și macedoneanul din Drammen.

Încep cu funicularul. De aici se urcă pe „muntele” Floyen. Are doar 320 de metrii, dar de sus se vede tot orașul, fiordurile din apropiere și munții. O priveliște numai bună pentru o pauză de cafea. Ca multe alte orașe turistice norvegiene, foarte multe vapoare de croazieră acostează la Bergen. Valuri de turiști coborați de pe vapoare sosesc și ei să vadă priveliștea.

După coborârea în oraș urmează piața de pete. Cu cât ne apropiem mirosul se simte din ce în ce mai puternic, dar nu e rău deloc. La fiecare stand grătarele sfârâie. Un file de somon, carne de balenă, diferite soiuri de pești, creveți sau scoici. Toate arată excelent. Alte standuri sunt pline de diverse soiuri de icre sau caviar. Iese și soarele din nori, așa că nu am cum să nu fac o pauză pentru o gustare aici. Urmează portul vechi, Bryggen, aflat în patrimoniul UNESCO. Aici, casele vechi de lemn, vopsite colorat au un farmec aparte. Din motive evidente, marea lor majoritate s-au transformat în restaurante sau magazine de suveniruri. La capăt se află cetatea orașului, fortul Bergenhus. Bergen e un oraș foarte frumos cu un aer de basm.

Încă nici nu e prânzul și am cam terminat de văzut tot orașul… Îmi amintesc de un tur self guided despre care am citit în tren. Se numește Norway in a nutshell. Are mai multe variante de traseu iar una dintre ele pleacă din Bergen. Din Bergen se merge cu pitorescul tren Bergen – Voss, de aici cu autocarul pe serpentinele Stalheim, apoi o mini croazieră pe fiordurile Naeroy și Aurlands, se ajunge în Flåm și de aici se ia trenul Flamsbana către Myrdal de unde se merge înapoi la Bergen pe linia Oslo – Bergen. Mai multe aici – Norway in a Nutshell

Așadar am mers la gara, am luat biletele și am plecat la drum. Mai întâi trenul pana la Voss, un drum asemănător cu Valea Oltului la noi. De la Voss, ne îmbarcăm în autocar. Autocarul merge către fiord iar traseul ales special pentru turiști sunt serpentinele Stalheim, un drum foarte îngust, plin de „ace de păr”. La fiecare curbă autocarul pare că nu are loc și prăpastia e aproape, dar după fiecare viraj răsuflam ușurați că am trecut cu bine și suntem încă pe drum. Când se deschide valea, peisajul e minunat – pe vârfurile munților zăpada se topește formând multiple cascade iar în depărtare se vede fiordul și vaporul care urmează să ne preia.

Un fiord (fjord) este practic un golf la mare, îngust, înconjurat de munți înalți și abrupți, de obicei format prin eroziune glaciară. Urma să mergem până la Flåm cu vaporul – pe Sognefjord, cel mai mare fjord din lume aflat în patrimoniul UNESCO. Traseul pana la Flåm trecea prin terminațiile acestuia, una dintre ele, Naeroyfjord, fiind unul din cele mai înguste care permit navigația. Vaporul care ne aștepta avea 3 etaje, terase și săli de mese era încărcat ochi de turiști, mai ales americani și japonezi. Pe lângă peisaje, din când în când se mai vedea un mic sat pescăresc izolat unde nu se putea ajunge decât pe apă. Odată ce se lărgește fjord-ul, încep să apară numeroase vase uriașe de croazieră, acesta fiind unul din traseele preferate de cei mai mulți turiști în Norvegia. Conceptul de vas de croazieră a fost puternic influențat de transportul poștal din Norvegia. Totul a început în secolul 19 cu vapoarele poștale numite Hurtigruten care legau principalele orașe de pe coasta, de la Oslo, la Bergen, pana în capătul extrem la Kirkenes. Acestea erau folosite pentru transporturi de mărfuri dar și pasageri. Drumul fiind unul foarte pitoresc, din ce în ce mai multi pasageri mergeau cu ele, nu numai pentru transport, dar și pentru a admira peisajul și a face opriri în orașe. Astăzi, vapoarele postale încă urmeaza același traseu, dar sunt folosite în principal pentru croaziere.

Flåm este un mic sat pescăresc care s-a dezvoltat enorm datorită turismului. Este o oprire pentru multe vapoare de linie dar și de aici pleacă trenul turistic Flåmsbana. Traseul trenului este o realizare inginerească deosebită începută în anii 20, care urca din Flåm de la nivelul mării pana la Myrdal la 850 de m, pe un traseu plin de tuneluri, poduri și viaducte. Aproape de vârf am făcut și o oprire cu trenul intre 2 tuneluri, pentru a admira o cascadă spectaculoasă. Mai merită de menționat că mare parte din tuneluri sunt circulare, și din când în când observi ca ești pe o parte sau pe cealaltă a văii. La Myrdal linia se leagă cu traseul principal intre Oslo și Bergen și de aici ne întoarcem. Din Bergen, dimineața urmează zborul spre Trondheim.

Compania Norwegian este o companie low-cost votată în ultimii ani cea mai bună din Europa care a crescut mult ca amploare și cel puțin ca rute a devenit o competiție serioasă pentru SAS. Zborul a decolat la prima oră, iar din avion am privit răsăritul peste fiorduri. După doar 40 de minute, aterizam la Trondheim. Am ajuns în oraș dimineața, după masă urma zborul către Tromso și în cele 4 ore am vizitat simbolul orașului, catedrala.

Trondheim est al doilea oraș al Norvegiei, important centru cultural și universitar. Aeroportul este destul de departe de oraș. După o ora cu autocarul ajungem în centru. Catedrala Nidarsodmen e cea mai mare biserică din nordul Europei și principala a tării. Este construita pe locul unde se presupune ca a fost înmormântat sfântul Olaf, protectorul norvegienilor. Este și locul preferat pentru ceremoniile regale ale țarii. Catedrala se poate vizita doar cu ghid. Mai întâi am urcat în turnul bisericii, de unde se vede o priveliște frumoasa a orașului iar apoi a urmat turul ghidat. Ghidul  – o tânără localnică ne povestește despre arhitectura gotică dar și despre sfântul Olaf. Olaf II a fost regele țării în secolul 11. În acele vremuri, regatul viking era păgân și majoritatea populației credea ni diverse zeități. În mai multe rânduri s-a încercat creștinarea țării dar din cauza credințelor și tradițiilor puternice vikinge nu s-a reușit. Olaf a făcut asta, dar a făcut-o păstrând un echilibru între credința creștină și ritualurile păgâne, la care urma să se renunțe abia în secolul 15. Ghidul ne-a mai povestit despre faptul ca vikingii au ajuns în America mult înaintea lui Columb, iar grupul  de turiști a fost foarte interesat să discute despre situația economica și nivelul de trai din țara. Mi s-a părut interesant că ne-a spus că pentru ei e incredibil de ieftin să meargă la cumpărături în alte țări din Europa și cât de mândră este de ce face guvernul lor pentru ei.

După masa de prânz și o oprire în port am plecat înapoi la aeroport. Un nou zbor cu Norwegian și în curând traversez pentru prima data cercul polar. Urmează Tromso și cu puțin noroc aurora boreală…

 

Aeroportul Torp Sanderfjord

DSC03359

 

La Drammen, schimbăm trenul

DSC03363

 

Un somn bun și dimineața eram la Bergen

DSC03368

 

Funicularul Floyen

DSC03396

 

Priveliștea de sus!

DSC03395

 

La tot pasul, cate un troll ne veghează de spiritele rele 🙂

DSC03406

 

Tare frumos, Bergen

DSC03394

 

Casele din Bryggen (portul vechi)

DSC03428

 

Piața de pește

DSC03465

 

Somon, balena sau scoici? Poate niște caviar?

DSC03482

 

O gustare în port

DSC03484

 

Portul Bergen

DSC03474

 

Prin parc

DSC03485

 

Norway in a Nutshell. La drum!

DSC03498

 

Cu autocarul spre munți

DSC03504

 

La milimetru reușim să luăm virajele.

DSC03512

 

Începe să se vadă fiordul

DSC03517

 

La plecare în mini-croazieră

DSC03528

 

Just cruisin’… 🙂

DSC03563

 

Peisajul e uimitor

DSC03547

 

Un mic sat pescăresc izolat

DSC03582

 

Ne apropiem de Flåm

DSC03578

 

Vasele de croaziere mișună pe-aici peste tot

DSC03589

 

Sosirea la Flåm

DSC03602

 

Sosește trenul. Lumea se întoarce la vapoarele lor

DSC03610

 

Trenul Flåmsbana

DSC03616

 

Peisajele pe drum, geniale

DSC03644

 

Serpentine cu trenul. De ce nu?

DSC03646

 

Facem o oprire între două tuneluri…

DSC03650

 

…ca să vedem cascada

DSC03652

 

Myrdal, 850 m. De aici luăm trenul spre Bergen

DSC03664

 

Răsărit de soare peste fiorduri

DSC03674

 

Aeroportul Trondheim

DSC03676

 

Catedrala, simbolul orașului

DSC03717

 

Fațada este impresionantă

DSC03692

 

Urcăm în turn

DSC03720

 

Vederea orașului

DSC03724

 

Portul pescăresc

DSC03737

 

Arctic Circle, here I come! 🙂

DSC03675