Insulele ABC – Partea 3 – Excursie pe Bonaire și întoarcerea prin Amsterdam

Insulele Aruba, Bonaire și Curacao au făcut parte din Regatul Țărilor de Jos timp de mai mult de 4 secole. Primele două au ales acum câteva decenii să devină state autonome, chiar dacă de facto au continuat să facă parte din Regat. Bonaire a preferat să rămână parte din Olanda și este și azi oficial teritoriu de peste mări. După ce am vizitat toate 3 insulele, pot spune că diferențele între ele sunt majore. Bonaire este de departe cea unde se simte cel mai mult influența olandeză.

Chiar dacă are a doua cea mai mare suprafață din vechile Antile Olandeze, Bonaire este cea mai puțin populată. Sunt numai 25.000 de locuitori.

Bonaire este o insulă mult mai liniștită preferată mai ales de familii pentru vacanțe de relaxare. Nordul insulei este deluros și este ocupat aproape integral de parcul național Washington, iar sudul este atât de plat încât apa mării formează adesea lagune și lacuri cu apă sărată. În această zonă s-a dezvoltat economia veche a insulei de producție a sării și tot aici se pot vedea mii de flamingo pe lacuri. Marea majoritate a locuitorilor stau în jurul capitalei Kralendijk aflată pe coasta de vest. Vântul care bate mai mereu puternic dinspre est face țărmul acela să fie stâncos și aproape pustiu. Plajele cele mai mult sunt pe coasta de vest. Tot acolo se află parcul național Klein Bonaire, unde se regăsesc unii din cei mai bine prezervați recifuri de corali din lume. Bonaire a fost recent votată cea mai bună destinație pentru scufundări din lume.

Harta insulei Bonaire și a tuturor locațiilor pentru scufundări de pe coasta de vest.

Am decis să ne împărțim vacanța între Curacao și Aruba, dar mi-am dorit să ajungem și pe Bonaire chiar dacă nu petreceam nicio noapte acolo. Am mers pe Bonaire într-una din zilele petrecute în Curacao, de dimineața până seara. Nu există legături cu feribotul între Antilele Olandeze pentru că marea de aici este extrem de agitată, iar traversarea ar dura multe ore. Deplasarea între insule se face numai cu avionul și există o mulțime de curse zilnic, operate cu avioane mici de Fly Divi Divi și de EZ Air.

La dus ne-am îmbarcat cu un pic de teamă în micul avion al Divi Divi

Din cabină vedeam cabina piloților și toate manevrele lor

Zborul a fost neașteptat de lin iar după doar 25 de minute aterizam pe Bonaire.

Micul aeroport din Bonaire – Flamingo International Airport. Pentru a putea intra în Bonaire se achită o taxă turistică de 75 de dolari (costul este folosit pentru întreținerea parcurilor naturale de pe insulă).

Chiar dacă aveam numai vreo 8 ore pe insulă am închiriat o mașină pentru a putea vedea cât mai multe locuri. Puteam lua și un tur organizat dar o mașină închiriată era mult mai ieftină și mai comodă.

Am oprit întâi la cel mai mare supermarket de pe insulă pentru a lua ceva provizii pentru restul zilei. Aveam nevoie mai ales de răcoritoare pentru că era extrem de cald.

Infrastructura din Bonaire este puțin dezvoltată. Este un drum principal care înconjoară insula pe țărm, câteva șosele în jurul capitalei și cam atât. Am făcut vreo 60 de kilometri în acea zi și cred că am acoperit cam toate drumurile asfaltate din țară. Trebuie să fii atent la volan pentru că poți da oricând de iguane, păsări în drum și mai ales de măgari.

Măgarii au fost aduși cu secole în urmă de coloniști iar după ce au fost abandonați pentru mijloace de transport mai moderne, au devenit cel mai comun animal sălbatic de pe Bonaire. Sunt peste 2.000 de măgari pe insulă. Pentru a îi îngriji și proteja, o olandeză iubitoare de animale a creat Donkey Sanctuaire, loc care în ultimii ani a devenit o mare atracție turistică. Adăpostul măgarilor se află chiar la sud de aeroport și acolo am mers mai întâi.

Contra unei donații, se poate face un tur prin parc. E ca un fel de safari cu mașina proprie. Sunt peste 800 de măgari la acest centru. Toți bine îngrijiți și prietenoși cu turiștii, fiind obișnuiți să vină la geamurile mașinilor pentru a-i saluta.

Cam așa 😀

Am dat și de măgari mai încăpățânați care se puneau în fața mașinii și nu se mai dădeau la o parte. Am făcut câteva manevre la volan pentru a scăpa de aceste „ambuscade”.

La final am trecut prin zona unde sunt îngrijiți puii nou născuți. Totul este întreținut din donații și cu ajutorul voluntarilor care vin la adăpost.

Am continuat drumul cu un tur al coastei sudice. Aici șoseaua merge printre ape. Pe dreapta este marea turcoaz, iar pe stânga sunt salinele roz unde se produc mari cantități de sare.

Contrastul de culori este fascinant

Am putut urmări pe viu cum se colectează sarea cu utilajele industriale

Munți de sare produsă în Bonaire

De la salină produsul final este transportat direct pe vapoare

Acum mai mult de 2 secole, toată această producție era realizată cu ajutorul sclavilor aduși de coloniști din Africa. La capătul sudic al insulei se pot vedea casele mici în care aceștia erau ținuți

Farul Willemstoren în cel mai sudic punct din Bonaire.

Am văzut pe lacurile îndepărtate mii de păsări flamingo. Ne puteam apropia de ei făcând o scurtă drumeție dar era mult prea cald. Am preferat să-i admirăm de la distanță din confortul mașinii.

Am întâlnit desigur și câțiva măgari pe drum. Eram deja acum pe coasta de est, unde marea arată total diferit cu valuri mari și învolburate.

Un loc pe unde marea își croiește loc către centrul insulei.

Am spus că nu sunt plaje pe coasta estică. Există totuși o excepție – plaja Sorobon protejată de valuri de o lagună naturală. Acolo este amenajat și un restaurant și un beach bar pe nisip.

Apa este foarte mică la țărm și trebuie să mergi mult ca să poți face o baie. Noi am admirat aici culorile fascinante. Vântul bătea foarte puternic dar făcea temperaturile ceva mai suportabile.

Mai departe, ne-am îndreptat spre capitală

Am întâlnit aproape de Sorobon și câțiva flamingo rătăciți mai aproape de șosea

Am mai condus puțin prin nordul capitalei pe unde relieful a început să devină mai deluros. Eram din nou pe coasta vestică unde tot țărmul e înconjurat de apă turcoaz.

Unul dintre cele mai fotografiate locuri din Bonaire este la 1.000 Steps. Nu sunt deloc o mie de trepte, ci mai degrabă câteva zeci, iar de sus se poate vedea o frumoasă panoramă cu plaja.

Nu am mai mers mai departe pentru că începea Parcul Național Washington unde accesul este permis doar vehiculelor 4X4. Revenind spre Kralendijk am continuat să admirăm toate nuanțele posibile de albastru.

Capitala Bonaire este un orășel liniștit și foarte colorat, cu multe case în stil colonial

Vederi cu casele din Kralendijk

Casa guvernatorului din Bonaire și vechiul fort Oranje ridicat de coloniști în 1600

Am luat masa la cel mai popular restaurant de pe insulă (Karel’s), aflat chiar în centrul capitalei, pe apă.

Un cocktail cu fructe și curacao înainte să servim o masă cu pește proaspăt.

Pe la 6 aveam zborul de întoarcere spre Curacao și la finalul plimbării am mai petrecut o oră să ne răcorim la plaja Te Amo, aflată chiar peste stradă de aeroport.

La întoarcere am zburat cu EZ Air, cealaltă companie care leagă insulele ABC. Am mers de data asta cu un avion mult mai mare

Decolarea peste Kralendijk și Klein Bonaire

Despre restul vacanței pe Curacao și Aruba am povestit deja deci nu mai rămâne decât să vă mai spun de zborul de întoarcere acasă când am mai făcut o oprire la Amsterdam. Am decolat seara din Aruba cu un avion KLM. Zborul a mai făcut o oprire scurtă chiar în Bonaire pentru a debarca pasageri, iar apoi a urmat un drum lin de 8 ore până la Amsterdam.

Aterizarea la aeroportul Schipol

Aveam 8 ore escală între zboruri, timp numai bun pentru o scurtă plimbare prin capitala Olandei. Am luat trenul de la aeroport și în 20 de minute am sosit în centru.

Frumoasa gară centrală din Amsterdam.

Amsterdam-ul era plin de turiști în miezul verii. Era o zi cu temperaturi mai plăcute (vreo 24 de grade) după mai multe zile caniculare în tot vestul Europei.