Zborul direct spre New York lansat de compania HiSky a fost o știre foarte importantă anul trecut. Sunt peste 2 decenii de când Tarom a încetat zborurile spre America și Bucureștiul ajunsese unul din puținele orașe europene fără o conexiune directă. Am fost personal foarte bucuros de vestea asta și de-abia așteptam ocazia de a lua un bilet. Am făcut-o vara aceasta când am plecat la început de iulie la New York pentru 5 zile. Pare prea puțin timp pentru atâta distanță dar când se ajunge mult mai repede e foarte fezabil.

Pentru că am fost și eu foarte curios și nu am știut la ce să mă aștept, vreau să încep cu niște impresii despre cum a fost zborul cu HiSky la New York.

HiSky este o companie româno-moldovenească relativ nouă. Compania a fost înființată la Chișinău în 2020 de Iulian Scorpan, fost pilot și director al defunctei Air Moldova. HiSky Europe SRL este filiala companiei înregistrată în România din 2024. Aceasta a avut o creștere rapidă ajungând să opereze vreo 20 de rute din țara noastră și desigur a dat marea lovitură anunțând noul zbor spre aeroportul JFK.

Zborurile Otopeni – New York sunt operate cu un avion Airbus A330. Orarul este excepțional de bun. Sunt 4-5 zboruri pe săptămână. Se pleacă din București dimineața și se aterizează în America la prânz, iar întoarcerea este după amiaza devreme și ajunge în România în zorii zilei următoare. Durata de zbor este de 8,5-9,5 ore. Avioanele momentan aterizează pe terminalul 7 din JFK.

Noi am prins un preț foarte bun de sub 500 de euro pentru zborul dus-întors. Din ce am vazut, tarifele variază intre 500 și 800 de euro iar uneori se pot găsi prețuri bune chiar pentru plecări last minute. Tarifele de bază includ bagajul de mână, entertainment și mese la bord. Bagajul de cală se poate cumpăra suplimentar, primul bagaj are un cost foarte rezonabil. Locurile sunt contra cost, dar am primit locuri împreună fără să le plătim. Check-in-ul l-am făcut online, iar la aeroport am găsit multe ghișee deschise și n-am stat prea mult la coadă.

 

Momentul pe care l-am așteptat mult timp – zbor direct spre America

 

Cabina avionului are scaunele în format 2-4-2. Locul la picioare este normal, nu înghesuit cum am auzit că se plângeau unii.

 

Locurile de la clasa business sunt fotolii 2-2-2 care se pot întinde aproape la orizontală

 

Spătarele scaunelor au ecrane multimedia. Sistemul de entertainment nu este cel mai avansat, dar se pot găsi filme destule pentru a umple timpul.

 

HiSky oferă pasagerilor și un pachet de zbor, cu ochelari de somn, șosete căști și periuță de dinți. Nu multe companii mai oferă asta pe zborurile lung curier.

 

Mesele se servesc de două ori pe zbor, la 2 ore după plecare și cu 2 ore înaintea sosirii. Băuturile răcoritoare sunt incluse iar alcoolul este contra cost cu excepția vinului.

 

Masa include un fel principal, salată și desert. Mâncarea a fost chiar bună

 

HiSky a făcut și un film de prezentare a instructajului de siguranță în română și engleză. Este realizat cu copii și este super simpatic

 

Zborul la New York a sosit la timp și a fost foarte confortabil. Per total am fost foarte mulțumiți chiar plăcut impresionați de serviciile HiSky. La aeroport am trecut rapid prin controlul pașapoartelor, bagajele erau deja sosite. Am avut un feeling foarte plăcut să ajungem așa repede și odihniți în America.

 

De la aeroportul JF Kennedy am luat trenul spre centrul de închirieri auto. De acolo am luat o mașină pentru două zile și am pornit spre prima noastră cazare. Ne-am decis să împărțim astfel timpul: 2 zile în Long Island iar restul zilelor urma să stăm în Manhattan unde prindeam și sărbătoarea de 4 Iulie.

 

Am oprit întâi la un Walmart pentru provizii iar apoi am condus spre hotel. Am stat la un hotel din centrul Long Island la 60 de mile de aeroportul JFK.

 

Fiind după drum, am rămas să ne mai odihnim și n-am mai ieșit seara aceea decât la cină. Am mers la un restaurant din Bellport, în apropiere, renumit pentru concertele cu muzică live.

 

Specialitatea restaurantului erau fructele de mare

 

Muzica de la restaurant a fost country. Am fost surprinși să vedem cât de mulți dansatori erau pe ring. Toți știau pașii la fiecare melodie. M-as fi așteptat să văd asta în Texas, nu în statul New York.

 

După cină, o scurtă plimbare prin portul turistic din Bellport

 

A doua zi am plecat în excursie dimineața pentru a explora puțin din zona cea mai faimoasă din Long Island – The Hamptons. Numele vine de la localitățile din estul peninsulei, numite Westhampton, Southampton, Easthampton. Acestea sunt unele din cele mai luxoase stațiuni americane, unde o mulțime de newyorkezi au case de vacanță. Am prins trafic destul de mult pe drum pentru că în apropiere de ziua națională toți orășenii din Big Apple fug spre locurile mai liniștite din Hamptons.

 

Am condus până la Montauk, orașul aflat la capătul Long Island. Acolo cea mai mare atracție este farul, unul dintre cele mai vechi din America.

 

Farul din Montauk se poate vizita

 

Casa farului adăpostește un mic muzeu

 

O hartă a farurilor din regiunea Long Island

 

Se poate urca și până în vârful farului pe scări

 

Vederi de sus peste Montauk Point și spre Atlantic

 

Lentilele care luminează noaptea. Farurile erau absolut necesare pentru marinari pe timpuri. Acum vasele au sisteme de navigație moderne dar tot se folosesc de faruri ca alternativă când acestea nu funcționează.

 

Vârful peninsulei este un loc foarte pitoresc

 

Centrul pentru vizitatori din satul Montauk

 

Am luat mâncare pentru prânz la pachet din oraș și am plecat spre plajă

 

Plajele din Long Island mi s-au părut mai frumoase decât oriunde altundeva pe coasta de est a Americii. Exceptând aici Florida, desigur. Plajele au nisip fin și sunt foarte late.

 

Sunt o mulțime de plaje amenajate. Noi am ales Kirk Park Beach unde am petrecut câteva ore la relaxare. Temperatura oceanului era numai bună pentru o baie, dar valurile erau puternice astfel că nu ne-am depărtat foarte mult de mal.

 

După plajă am făcut o plimbare cu mașina prin Hamptons. Am trecut pe lângă multe cartiere cu vile foarte luxoase, terenuri de golf și plantații viticole.

 

Un scurt popas pe la cea mai renumită cramă din Hamptons – Wolffer Estate

 

Fabrica unde se produce vinul

 

Magazinul cramei, am luat și câteva sticle pentru acasă de acolo

 

Am trecut apoi prin Southampton, orășel unde trăiesc câteva zeci de miliardari. Am vazut câteva proprietăți acolo impresionante

 

Lânga Southampton, se află una din cele mai cunoscute plaje din Long Island – Coopers Beach. Acolo s-au turnat mai multe filme, printre care Something’s Gotta Give unde toată acțiunea se petrece la una din vilele de lux din apropiere

 

Dimineața următoare am plecat din Long Island – destinația New York. Am început ziua cu o cafea de la Starbucks

 

La cafea m-am întâlnit cu o veveriță simpatică. Veverițele sunt mai prin toate parcurile din America. Sunt foarte prietenoase și jucăușe.

 

Am plecat apoi la drum spre New York. Urma să lăsam mașina la aeroport și să mergem la cazarea următoare din Manhattan.

 

Înainte de a reveni la aeroport am mai făcut o oprire într-un alt loc faimos pe insula Coney Island. Aici se află Luna Park, unul din cele mai vechi parcuri de distracții din America.

 

Deno’s Wonder Wheel este poate cel mai faimos Ferris Wheel din lume.

 

Nu am ratat ocazia să ne dăm în roată iar distracția a fost pe cinste . Roata are 2 feluri de cabine – unele fixe și altele care se plimbă ca un roller coaster. Ne-am limitat la cabinele stabile de unde am admirat priveliștea.

 

Poate recunoașteți pe Zoltar, mașina care ghicește viitorul, din mai multe filme. Am încercat și eu și din fericire predicția lui Zoltar a fost una bună – mi-a spus că voi călători mult

 

Una alt loc faimos din Coney Island sunt hotdog-urile de la Nathan’s, restaurantul vechi de peste un secol. Acolo este coadă la orice oră.

 

Am stat ceva la coadă dar nu puteam pleca fără să încercam faimoasele hotdoguri

 

După prânz am returnat mașina la aeroport. La Manhattan nu aveam nevoie de mașină, ne puteam descurca foarte bine cu transportul în comun. Mai mult, parcarea ar fi costat enorm. Astfel, a fost mult mai bine să scăpăm de ea și să mergem cu taxiul la New York

 

Manhattan, venim!

 

Am stat la un hotel din inima orașului la doi pași de Fifth Avenue și Empire State Building.

 

Faimosul magazin Macy’s era și el la doi pași

 

La plimbare printre zgârie-nori pe Broadway

 

Eram super bucuroși sa ajungem prima oară la New York împreună

 

Times Square, cel mai aglomerat și nebun loc din America

 

Era 4 iulie și ne pregăteam de artificii. Despre restul sejurului la New York, în partea următoare…