După ce am petrecut o primă zi în Mexic explorând cele mai frumoase locuri ale capitalei, mai aveam de stat încă o zi la Ciudad de Mexico înainte de plecarea spre Cancun. Îmi doream să ajung la piramidele antice de la Teotihuacan, iar cea mai bună variantă pentru asta era un tur organizat. Am rezervat excursia de grup de la hotel seara din înainte. Urma să mergem cu un microbuz la Teotihuacan, la 50 de kilometri nord de Mexico City. Totul dura vreo 12 ore, incluzând o vizită lungă cu ghid la complexul arheologic, masa de prânz acolo, dar și opriri la alte 2 locuri deosebite de la periferia orașului: Plaza de las Tres Culturas și la Bazilica Fecioarei din Guadelupa. Tariful de 50 de dolari americani mi s-a părut foarte rezonabil.

Dimineața am fost preluați de ghid de la hotel și am pornit la drum spre nordul orașului. Acolo am făcut prima oprire, într-un cartier rezidențial, lângă Piața celor Trei Culturi.

 

Plaza de las Tres Culturas, este numită așa pentru că acolo se pot găsi în același loc vestigii ale construcțiilor antice din Tenochtitlan (vechea capitală a Aztecilor), un complex de clădiri catolice ridicate de spanioli pe ruinele cetății și desigur clădirile moderne specifice Mexicului actual. Marea majoritate a templelor aztece din regiunea capitalei au fost distruse de coloniști și folosite ca material de construcții pentru clădirile lor, iar acesta este unul din puținele locuri în care niște ruine aztece mai există încă.

 

Ghidul nostru ne-a povestit că piața mai este supranumită și Plaza de las Tres Tragedias (a celor trei tragedii), fiind locul unde s-au întâmplat câteva momente de tristă amintire pentru Mexic.

Mai întâi, în secolul 16, aici a fost locul unde s-au refugiat ultimii azteci cărora Hernan Cortez le-a promis că vor trăi în pace. Într-o noapte când Cortez era plecat într-o bătălie, soldații lui s-au îmbătat și au masacrat violent toți băștinașii refugiați la templu.

A doua tragedie petrecută în această piață a avut loc în 1968, în pragul Olimpiadei ce avea să aibă loc la Ciudad de Mexico. Atunci, a avut loc un protest masiv al studenților împotriva conducerii politice a țării. Protestul a fost înnăbușit violent de armată fiind soldat cu zeci de morți și mii de arestări.

A treia a fost cutremurul din 1985 care a zguduit capitala mexicană. Cartierul din apropierea pieței a fost locul unde s-a construit campusul sportivilor de la Olimpiada din 68 iar după încheierea ei, blocurile au fost date către familii nevoiașe pentru a locui. Cutremurul cu magnitudinea 8 pe scara Richter, a adus daune imense orașului și a ucis peste 5000 de oameni, marea lor majoritate locuitori în acest cartier, despre care se spune că a fost construit în grabă și fără materiale durabile.

Plaza de las Tres Culturas este așadar un loc extrem de important nu numai pentru cultura dar și istoria Mexicului, un loc unde locuitorii capitalei vin adesea pentru a aduce omagii.

 

După această primă oprire, am pornit la drum spre Teotihuacan. Am mai avut vreo 40 de kilometri de mers, dar tot am făcut o oră pe drum. Șoselele de la periferia CDMX sunt bune, cu mai multe benzi pe sens, doar că traficul poate fi infernal.

 

Am descoperit pe traseu cât de mare poate fi zona metropolitană a capitalei. Orașe și cartiere de locuințe nesfârșite parcă se întindeau pe zeci de kilometri în toate direcțiile. Unul dintre cele mai mari asemenea cartiere este Cuautepec de Madero, un loc pestriț cu case colorate cocoțate pe dealuri, unde trăiesc cam 2 milioane dintre muncitorii cei mai amărâți din CDMX. Este una din zonele considerate periculoase, nerecomandate străinilor.

 

Am sosit apoi la Teotihuacan. Nu am mers direct la piramide ci am oprit la unul din magazinele turistice din apropiere de intrare. Era desigur una din acele „capcane turistice” cu prețuri super umflate, dar am avut parte de o prezentare super interesantă a produselor tradiționale.

Mai întâi ghidul ne-a povestit despre planta de agave. Aceasta este faimoasă mai ales ca sursa băuturii naționale mexicane – tequila, dar mai sunt multe alte produse obținute din agave, precum siropul dulce și făina pentru gătit sau materiale textile obținute din fibra frunzelor.

 

Apoi ni s-au prezentat sculpturile tradiționale în piatră și în lemn. Cele mai faimoase dintre ele sunt sculpturile din obsidian, o piatră neagră vulcanică ce se găsește cu precădere în valea Mexicului. Obsidianul șlefuit  pare opac dar prin el se poate privi direct soarele sau chiar eclipsele solare iar când este spălat își schimbă culoarea.

 

La finele prezentării am fost invitați la o degustare de tequila. Am încercat vreo 7 feluri și arome, încât am plecat cu toții mai pe trei cărări de la atelier. Am învățat și modul în care se dă noroc tradițional cu tequila:

Se spune: Arriba! (cu paharul sus), Abajo! (paharul jos), Al Centro! (paharul în față), Movimiento (o mișcare din șold), Y Pa Dentro! (cum s-ar zice la noi, „voleu”)

Cumva am ajuns la intrarea în complexul arheologic. Cam asta era starea grupului la intrarea în complex după toate shoturile de tequila.

 

Ca mai peste tot în Mexic există un tarif pentru străini și altul pentru localnici la biletele atracțiilor turistice. Totuși nici prețul cel mai mare nu era ceva exagerat ținând cont că eram la unul din cele mai importante situri arheologice ale lumii. Complexul de la Teotihuacan include zeci de clădiri monumentale întinse pe mai mulți kilometri pătrați, din care cele mai mari sunt Piramida Soarelui și Piramida Lunii.

 

Încă de la intrare în complex ne-a uimit măreția Piramidei Soarelui. Aceasta a fost construită în secolul 2 având 75 de metri înălțime și un perimetru la bază de 800 de metri. Spre deosebire de cele egiptene, piramidele antice din Mexic nu erau monumente funerare ci locuri de procesiune și ritualuri dedicate soarelui și zeilor.

 

Piramida Soarelui este una din cele mai impresionante construcții antice din lume. Pe vremuri vizitatorii puteau urca până în vârful piramidei, dar o dată cu pandemia accesul a rămas interzis.

 

Locul era plin de turiști dar și de vânzători de tot felul de suveniruri. E greu să prinzi o poză singur cu Marea piramidă.

 

De la piramida soarelui am continuat pe Avenida de los Muertos (Drumul morților), o alee monumentală lungă de 1500 de metri care se încheie la Piramida Lunii. Se pare că tot acest drum era acum 2500 de ani acoperit de apă. Bărcile cu procesiuni mortuare soseau pe râu și defilau pe alee până la Piramida Lunii unde aveau loc ritualurile principale.

 

De-a lungul drumului sunt zeci de mici piramide pe care se presupune că stăteau șamanii și liderii care asistau la procesiuni.

 

Aici e una din puținele picturi păstrate intacte reprezentând un jaguar. Acum două milenii toate clădirile de pe Avenida de Los Muetros erau pictate, piramida lunii era acoperită complet cu obsidian negru iar cea a soarelui cu calcar alb.

 

O doamnă ne prezintă plantele și insectele folosite de localnici pentru a picta, probabil aceleași folosite cu milenii în urmă.

 

Am poposit apoi pe una din piramidele intermediare unde ghidul ne-a povestit mai multe despre misterul acestei civilizații antice.

Nu se știe mai nimic despre cine a construit complexul Teotihuacan. Este vorba de o civilizație mezo-americană avansată ce a apărut în valea Mexicului în jurul anului 400 i.e.n și și-a atins apogeul în preajma anului 200 pentru a dispărea apoi fără urme.

Ei au fost poporul care i-au inspirat pe azteci în cultură, credință și arhitectură doar că aceștia au apărut abia un mileniu mai târziu, când situl era demult abandonat. Teotihuacan este numele dat de azteci acestui complex măreț și înseamnă „Locul unde au apărut zeii”. Nu se știe ce s-a întâmplat cu acest popor sau ce le-a adus decăderea.

 

Palatul Jaguarilor este una din clădirile cel mai bine păstrate de la Teotihuacan. Se poate vizita cu un bilet suplimentar.

 

Curtea interioară din palat păstrează mai multe picturi originale și sculpturi.

 

Relief antic cu zeul Quetzalcoatl (Șarpele cu pene)

 

Vederi deasupra Teotihuacan dintr-un punct panoramic

 

Am încheiat plimbarea la baza Piramidei Lunii

 

O amintire cu ghida noastră simpatică la final de tur

 

După 3 ore de plimbare am revenit la microbuz și am mers până la un restaurant din apropiere.

 

Masa inclusă a presupus un bufet generos cu preparate tradițional mexicane pe alese.

 

Tot drumul de întoarcere spre Ciudad de Mexico s-a cântat. Mexicanii iubesc muzica și asta am simțit-o pe drum. A început ghida, s-au alăturat turistele locale iar mai târziu cântăm cu toții Cielito Lindo, La Cucaracha, La Bamba sau El Rey.

Am învățat și înțeles versurile cu ocazia asta. Ghidul ne-a explicat de exemplu că Cielito Lindo este un cântec de dragoste dedicat unei tinere fete iar La Cucaracha este un cântec mexican revoluționar de pe vremea lui Pancho Villa, „Gândacul” fiind președintele care urma să-și piardă puterea.

 

Nu era totuși finalul turului. Am mai făcut o oprire la Bazilica Fecioarei Maria de la periferia din nordul capitalei Mexico.

 

Bazilica Nuestra Senora de Guadelupe este cel mai important așezământ religios din Mexic și din întreaga Americă Latină. Aici, pe dealul Tepeyac a avut loc un miracol ce a dus la convertirea completă a popoarelor indigene din Mexic la catolicism. Sărbătoarea fecioarei are loc pe 12 decembrie iar atunci vin aproximativ 10 milioane de credincioși în pelerinaj. Alte sute de mii ajung acolo în zile obișnuite.

În imagine, prima biserică de pe deal construită de conchistadori în secolul 17 și mai jos catedrala inaugurată două sute de ani mai târziu.

 

Aceasta este biserica nouă, ridicată în anii 70 pentru a putea găzdui masele imense de pelerini

 

Este o poveste foarte frumoasă cea a fecioarei din Guadelupe.

Legenda spune că în decembrie 1531, Fecioara Maria s-a arătat de 4 ori lui Juan Diego, un păstor din tribul Chichimec.

Acesta nu se convertise la creștinism și mergea să se roage pe dealul Tepeyac la zeița aztecă Coatlaxopeuh. Într-o zi, zeița i s-a arătat și i-a spus că este Maria și să dea veste de venirea ei. Juan Diego s-a dus la arhiepiscopul regiunii care l-a luat în ras.

A doua zi, fecioara s-a arătat și i-a oferit păstorului o dovadă. L-a îndrumat către un tufiș cu trandafiri. Acesta a cules florile și s-a dus cu ele din nou la arhiepiscop. Erau trandafiri castilieni, flori care nu există în Mexic. Episcopul a fost uluit dar tot nu l-a crezut și l-a trimis acasă.

A treia zi, Juan Diego nu a mai ajuns pe deal rămânând să îl îngrijească pe unchiul lui grav bolnav. Ziua următoare pe Tepeyac s-a întâlnit din nou cu fecioara care i-a pus florile în desagă și i-a spus că unchiul său se va vindeca.

Revenit la arhiepiscop cu veștile miracolului însănătoșirii unchiului, Juan Diego și-a deschis desaga din care au căzut trandafirii iar interiorul ei s-a transformat într-un voal de mătase pe care a apărut chipul fecioarei Maria.

Miracolul a devenit rapid faimos, iar clericii catolici i-au dat numele de Guadelupe (pentru că suna asemănător cu numele aztec Coatlaxopeuh). Coloniștii spanioli au profitat din plin de el pentru a converti la catolicism întreaga populație aborigenă din Americi.

Voalul a devenit cea mai sfântă icoană a Mexicului, la care credincioșii vin an de an pentru a se ruga pentru bunăstare și vindecarea bolilor.

 

Cultul fecioarei din Guadelupe are sute de milioane de adepți în America Latină. Această regiune a lumii a devenit în ultimele decenii centrul principal al credinței catolice cu cei mai mulți credincioși, nefiind de mirare că ultimul papă provine de aici.

Nu a fost mereu așa. Deoarece credincioșii se roagă la fecioară și nu la Dumnezeu, Vaticanul nu a acceptat credința timp de mai multe secole. Abia în anii 70 după ce a crescut enorm în amploare, credința fecioarei din Guadelupe a devenit parte integrantă a Bisericii Catolice globale.

 

Am vizitat principalele biserici de la Tepeyac. Catedrala cea mare este foarte ciudată – aflată pe sol mlăștinos (precum multe alte cartiere din Ciudad de Mexico) se scufundă permanent. Astfel, astăzi clădirea are o inclinație de 10 grade iar drumul spre altar este o pantă de urcat.

 

Icoana este adăpostită azi în subsolul bisericii moderne sub cupola unde se țin permanent slujbe tot timpul anului, zi și noapte.

 

Pentru a permite cât mai multor vizitatori să vadă icoana fecioarei, ingenios, s-au instalat scări rulante la subsolul bisericii.

 

Santa Maria de Guadelupe

 

Am revenit în capitală înainte de lăsarea serii. În imagine, Palacio de Bellas Artes una din cele mai frumoase clădiri din centrul vechi.

 

Dimineața la hotel, la finalul șederii în capitala Mexicului. Restul vacanței l-am petrecut la mare, pe Riviera Maya, la Playa del Carmen. Pentru a ajunge acolo am luat un zbor intern spre Cancun.

 

Pe drum spre aeroport, am traversat din nou capitala.

M-am simțit în siguranță la Ciudad de Mexico în ciuda așteptărilor mele despre oraș. Nu mi s-a părut un loc periculos și cred că se poate merge liniștit în vacanță acolo. Lucrurile s-au schimbat în bine prin Mexic în ultimii ani dar asta nu se întâmplă peste tot. Există în continuare orașe de evitat, controlate de traficanții de droguri precum Juarez sau Tijuana, dar acestea sunt mai degrabă la granița cu SUA, nu în zonele turistice.

 

Am zburat spre Cancun de pe noul aeroport Felipe Angeles, inaugurat chiar în același an, la nord de capitală. Totul era nou-nouț, iar zborul meu Aeromexico a fost unul din primele inaugurate acolo.

 

Decolarea peste valea Mexicului

 

Popocatepetl este cel mai mare și faimos vulcan din Mexic. Nu l-am văzut din oraș din cauza norilor, dar i-am putut admira vârful de 5393 de metri de la fereastra avionului.

 

Zburând peste podișul central din Mexic. Două ore mai târziu urma să aterizăm la Cancun.