Los Angeles – Hollywood, Downtown L.A. și Beverly Hills

Los Angeles este una dintre acele metropole emblematice ale planetei. Cel mai mare oraș din California, patria industriei cinematografice de la Hollywood este renumit pentru plajele cu valuri uriașe de la malul Oceanului Pacific, pentru autostrăzile supra-etajate cu 8 sau 12 benzi pe sens sau pentru clima însorită mai tot anul. Cine n-a auzit de locuri faimoase din L.A. precum Beverly Hills, Santa Monica, Sunset Boulevard, Malibu Beach sau South Central?

Los Angeles este un oraș gigantic. Downtown L.A. (orașul propriu zis) are aproape 3 milioane de locuitori, dar zona metropolitană care se extinde pe o arie uriașă de 1500 km² este casa a peste 15 milioane de oameni. L.A. este cel mai mare oraș de pe coasta de vest și al doilea oraș ca mărime din S.U.A. după New York. Orașul are mai multe nuclee cu densitate mai mare de locuitori unele aflate la 10-20 de kilometri distanță intre care se întind bulevarde nesfârșite și zone rezidențiale. Asta face ca zona metropolitană să fie gigantică iar un drum cu mașina de la un capăt la altul poate ajunge la două ore cu trafic cu tot. Los Angeles este în același timp unul din cele mai bogate orașe ale lumii cu un produs brut care depășește multe țări de mărime medie și care îl poziționează conform mai multor surse ca locul 3 la nivel mondial.

Harta L.A.

Prima atestare a așezării apare în preajma anului 1770 când misionarii spanioli au înființat satul „Nuestra Senora la Reina de Los Angeles” (doamna noastră, regina îngerilor – în onoarea fecioarei Maria), pe scurt Los Angeles. De altfel, mai toate localitățile din California au fost numite de spanioli după sfinți („san”) iar cele mai multe nume se păstrează și azi (San Francisco, Antonio, Jose, Diego …). După obținerea independenței de către Noua Spania (viitorul Mexic), orașul a fost proclamat capitala regiunii California. Anul 1847 a marcat sfârșitul războiului americano-mexican când partea de nord a provinciei California a fost incorporată în Statele Unite. Nu după mult timp populația regiunii a explodat datorită dezvoltării căilor ferate dar mai ales din cauza febrei aurului care a adus mii de aventurieri aflați pe urmele orașului mistic „El Dorado”.

Eu am avut ocazia să vizitez orașul pentru un scurt weekend prin 2012. Am zburat sâmbăta dimineața către aeroportul LAX de pe coasta de est și am revenit duminică seara. Am găsit o cazare în Downtown chiar la Hilton care mi s-a părut extrem de ieftină (vreo 80 de dolari pe noapte). Nu am rezervat mașină pentru că era prea scump pentru două zile și am zis că mă voi baza pe transportul în comun. Asta a fost o greșeală pentru că Los Angeles este un oraș gigant imposibil de parcurs pe jos și foarte prost legat de rețele de metrou și autobuze (precum toată America de altfel).

Am ales să iau metroul până în oraș – din nou o decizie proastă. De la terminalul sosiri până la metrou (linia 6) am mers vreo 20 de minute cu bagajul după mine iar la un moment dat a trebuit efectiv să traversez autostrada în fugă pentru că nu exista nicio trecere de pietoni. Am ajuns într-un final la stația de metrou unde după o așteptare lungă a sosit și primul tren. Inițial toate au fost bune, trenul era destul de gol, am găsit un loc să stau jos confortabil cu bagajul lângă, dar foarte curând a devenit foarte aglomerat.

Problema cea mare a fost că trenul trece prin South Central LA, una din părțile cele mai rău famate ale Americii de care ați auzit probabil de prin mai multe hituri hip-hop. Trenul circulă la suprafață iar zonele pe care le-am văzut erau de-a dreptul deplorabile. Am văzut pe geam mașinile de poliție care stăteau ferite la intrarea pe străzile care arătau mai rău, fără să aibă probabil tupeul să intre, am văzut mașini incendiate, grafiti pe toate zidurile și gangsteri și prostituate la colț de stradă.

Nu pot spune că m-am simțit mai sigur nici în tren. O doamnă mai în vârstă (și aparent nu foarte întreagă la minte) urla agresiv spre mine ceva de neînțeles de pe partea opusă a vagonului iar eu stăteam chircit între doi tipi masivi – unul din ei plin de tatuaje și cu turul pantalonilor pe undeva pe la genunchi care nu făcea altceva decât să se holbeze fix la mine iar altul 2 pe 2 care se revarsă peste scaunele din jur și implicit peste mine. Din buzunarul jachetei celui din urmă se vedea tocul armei, probabil un pistol adevărat. Eu număram secundele până ajungeam la destinație, strângând puternic bagajul în brațe. N-aveam cum să cobor pentru că stațiile de afară arătau și mai rău. Pe drumul care a durat jumătate de oră am mai văzut un hoț de buzunare în acțiune, am văzut o bătaie în toată regula pe peron și am fost întrebat dacă vreau să cumpăr droguri de mai multe feluri. Într-un final am ajuns cu bine după emoții mari la stația Union în Downtown.

Nici gara și nici străzile din orașul nou nu mi-au dat o stare mai mare de siguranță. Pe drum spre hotel am mai fost speriat destul de tare de vreo doi cerșetori foarte agresivi de care nu mai scăpam la un moment dat pe stradă. M-am grăbit la hotel și când am ajuns în camera m-am mai liniștit. Am înțeles și de ce camera de hotel era așa de ieftină – chiar dacă hotelul era foarte bun, centrul LA nu e tocmai cel mai căutat loc de către turiști. Trecând peste episodul de spaimă, pot concluziona că nicăieri nu m-am temut așa de mult pentru siguranța mea ca în Los Angeles – nici la Rio de Janeiro, nici la Cape Town sau oriunde altundeva pe unde am mai călătorit.

Am realizat că metroul nu o să mă ajute prea mult și cel mai bun mijloc de transport pe care l-am găsit ca alternativă a fost Hop on Hop off bus. Nu merg de obicei cu autocarele turistice dar aici chiar erau convenabile fiind mai ieftine decât un taxi spre exemplu dar mult mai eficiente decât transportul public deoarece autobuzele trec pe la cele mai importante atracții turistice și circulă destul de regulat. Pe un bilet de 24 de ore am plătit vreo 30 de dolari incluzând un număr nelimitat de călătorii.

Primul loc unde am mers a fost Hollywood Boulevard, probabil cel mai vizitat loc din oraș. Acolo se află Walk of Fame (aleea cu stele vedetelor) și mai multe teatre faimoase unde au loc de obicei premierele producțiilor cinematografice locale. De pe mall-ul de deasupra Chinese Theatre se vede una dintre cele mai frumoase priveliște peste oraș de la skyline-ul zgârie-norilor din Downtown până la renumitul Hollywood Sign aflat pe dealurile din apropiere. De-a lungul bulevardului se plimbă zeci de mascote costumate: Darth Vader, Spongebob, Elvis, Marylin Monroe sau roboții din Transformers. Printre mascote sute de turiștii caută loc să-și facă un selfie cu steaua vedetei preferate.

Ultima parte a zilei am petrecut-o pe plajă lângă Santa Monica Pier. Am traversat zona luxoasă din vestul orașului, trecând prin locuri care au dat nume de seriale precum Sunset Bulevard sau Beverly Hills. După un drum lung am ajuns la malul oceanului. A fost pentru mine prima oară când am văzut Pacificul. Am mai revăzut Oceanul de mai multe ori între timp dar acela rămâne pentru mine un moment special. Am mers mai întâi pe pontonul Santa Monica Pier unde este amenajat un uriaș parc de distracții iar apoi am mers pe plajă. Plaja din Santa Monica este cea mai întinsă pe care am văzut-o vreodată – se apropie de un kilometru lățime în unele zone. Acesta este locul preferat de surferi, valurile depășind constant 2-3 metri înălțime. Am desfăcut o bere privind oceanul dar la scurt timp o tânără salvamar venită parcă din Baywatch mi-a atras atenție că alcoolul este interzis pe plajă. Am revenit la apă și am rămas pe plajă până târziu privind apusul.

Ziua următoare mi-am făcut curaj și am mai vizitat alte locuri de prin Downtown. Am mers pe lângă uriașii zgârie-nori, dintre care mai mulți îi recunoșteam din filmele Hollywoodului. Am trecut pe la clădirea sălii de concerte Walt Disney – proiectată de renumitul arhitect Frank Gehry, foarte asemănătoare cu o altă creație a sa, muzeul Guggenheim din Bilbao. Apoi am ajuns la un loc special pentru mine – Staples Center. E vorba de arena sportivă din Los Angeles unde joacă echipa mea de baschet preferată – LA Lakers. Chiar în acea zi se juca un meci din NBA și mi-aș fi dorit mult să merg să-l văd pe Kobe, dar am renunțat la casa de bilete când am aflat că cel mai ieftin tichet disponibil era 200 de dolari.

După tura prin centru, am revenit la autobuzul turistic și am mers de data aceasta în Beverly Hills. Cartierul este una din cele mai luxoase zone din oraș unde se găsesc vile și palate opulente și unde locuiesc multe dintre starurile Americii. Autobuzul a oprit pe Rodeo Drive, echivalentul American al Champs Elysees – locul unde se găsesc unele din cele mai scumpe magazine din lume. Dincolo de cele obișnuite – Prada, Gucci, Rolex, Versace etc – cel mai renumit magazin de pe Rodeo Drive este Bijan – un atelier unde își comandă hainele cei mai bogați oameni ai lumii: printre milionarii afișați în vitrina magazinului se află vedete de film, președinți, șeici dar și parlamentari români (sic!). Un costum sau o rochie acolo au preturi cu cel puțin 4 sau 5 zerouri iar programările se fac cu multe luni înainte.

Ultimul loc pe care l-am văzut înainte de plecarea la aeroport a fost Venice Beach. Este o plajă aflată tot în vestul orașului dar mult mai populară printre localnici – un loc cu multe terase și restaurante. Acolo vin locuitorii din L.A. la plimbare pe faleză și tot acolo se strâng pasionați de role sau skateboarding gata să-și etaleze trucurile cele mai noi. Venice a fost locul perfect de relaxare la final de weekend înainte de zborul de noapte înapoi pe coasta de est.

De la aeroport în centru am luat metroul (mare greșeală)