Coasta Liguriei este una dintre cele mai deosebite zone ale Italiei și ale Europei. Sunt o mulțime de localități splendide care merită vizitate. Deja am ajuns în Liguria de mai multe ori și pot spune că de fiecare dată am văzut locuri noi care m-au impresionat. Ultima plimbare în regiune a fost primăvara trecută împreună cu părinții. Era sfârșit de aprilie iar vremea splendidă din Italia ne-a făcut să alegem să plecăm de acasă pentru un weekend.

Cele mai apropiate aeroporturi unde se poate zbura din București sunt Genova și Pisa. Pentru a beneficia de cel mai avantajos orar, am zburat la dus la Pisa și ne-am întors din Genova, petrecând 2 nopți în satul Monterosso al Mare, în faimoasa regiune Cinque Terre.

Aterizarea la Pisa pe o vreme splendidă

 

La Pisa, aeroportul este la numai 3 kilometri de centru. Destinația noastră era Cinque Terre dar am zis că era păcat să nu trecem puțin și pe la Campo de Miracoli astfel că am luat un taxi până în centrul vechi al orașului.

 

Revedere cu turnul înclinat

 

Campo dei Miracoli este una din cele mai mari atracții ale Italiei. Turnul, catedrala și baptisteriul alcătuiesc o vedere absolut unică. Fiind și o zi cu vreme frumoasă, locul era plin de turiști.

 

Platou toscan, o gustare grozavă la prânz

 

Pe malul râului Arno care străbate orașul

 

Ne-am obișnuit să închiriem mașini pentru că așa este mai comod în excursiile când mergem prin mai multe locuri. Cinque Terre este o excepție – la vizita anterioară, mașina a fost mai degrabă un chin pentru că se ajunge greu, multe sate sunt inaccesibile iar locurile de parcare sunt foarte departe sau lipsesc. Trenul este cea mai bună idee pentru a vizita regiunea. Satele se află la jumătatea distanței dintre Pisa și Genova pe artera feroviară principală și trenurile circulă foarte des, făcând opriri la Spezia și în 2-3 sate din Cinque Terre. Din Pisa până în Monterosso am făcut o oră și 15 minute

 

Ce-mi place la gările din Italia este că marea lor majoritate sunt în centru în locații unde ajungi rapid pe jos. Cea din Monterosso nu face excepție.

 

Am stat într-un apartament cu o localizare excelentă. De la gară aveam 3 minute de mers iar plaja și restaurantele erau la 2 pași. Aveam și un balcon elegant cu o vedere frumoasă către mare.

 

Seara am ieșit la un restaurant de la malul mării

 

Am avut un meniu „fine dining”. Totul a fost gustos, dar din porțile mici nu pot spune că ne-am întors tocmai sătui de la cină

 

Ziua următoare ne-am propus să vedem cât mai mult din Cinque Terre. Cele cinci sate sunt de la nord la sud: Monterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola și Riomaggiore. Între ele se poate circula cu trenul sau cu vaporul și pentru ambele există abonamente valabile 1,2 sau mai multe zile. Ne-am luat un abonament la tren care s-a dovedit foarte util tot restul zilei.

Am pornit plimbarea desigur din satul unde eram cazați. Monterosso este cel mai mare dintre cele cinci și cel mai ușor accesibil. Relieful nu este la fel de accidentat ca în alte părți și zona de coastă de la malul marii este întinsă și include câteva plaje mari.

 

Scoglio di Monterosso domină peisajul din fața plajei. Era cald dar nu destul pentru o baie în mare. Totuși câțiva se încumetau să intre și în apă

 

Stânca pe care se află Convento dei Capucini împarte Monterosso în două: satul nou și satul vechi. Pentru a ajunge în partea cealaltă se trece printr-un tunel pietonal.

 

Vederi din vechiul Monterosso

 

Biserica San Giovanni

 

Mai apoi am plecat către satele celelalte.

Corniglia este poate cel mai liniștit și puțin vizitat dintre toate. Este și mai greu accesibil fiind așezat într-un vârf de stâncă. Pentru a ajunge sus de la gară se poate urca pe jos (câteva sute de scări) sau se poate lua microbuzul care mai mereu este plin la refuz.

 

Piața centrală din Corniglia și Oratorio Santa Caterina

 

Suveniruri locale

 

Corniglia este cel mai înalt sat din Cinque Terre și oferă cele mai frumoase vederi peste coastă.

 

Înapoi la gară pentru a ne îmbarca spre următorul sat. Toate aceste drumuri cu trenul durează maxim 10 minute.

 

A treia oprire a fost la Riomaggiore. Practic opusul Corniglia, pentru că este cel mai vizitat și aglomerat dintre toate satele. Aproape toate casele cu etaj colorate din Riomaggiore sunt închiriate turiștilor și aici sunt cel puțin jumătate din locurile de cazare.

 

Vederea din portul turistic din Riomaggiore, una din cele mai recunoscute imagini din Cinque Terre

 

Pe faleza din imagini pornește Via del’Amore, cea mai renumită promenadă din Liguria, ce leagă Riomaggiore de Manarola. Aceasta a fost închisă acum câțiva ani după prăbușirea unor stânci. Drumul a fost redeschis vara trecută însă și în prezent se poate vizita.

 

Nu era deschis însă la momentul vizitei noastre, astfel că ne-am mulțumit cu o scurtă plimbare pe țărmul sudic din Riomaggiore.

 

După amiază, am plecat la Manarola – considerat cel mai frumos sat din Cinque Terre. Aici gara este puțin mai departe de centru și se ajunge trecând prin mai multe tuneluri.

 

Manarola mi s-a părut cel mai exclusivist dintre toate. Aici sunt cele mai scumpe locuri de cazare

 

Vederi de pe străzile în pantă din Manarola

 

Turnul Campanaria, în partea de sus a satului

 

După ce ne-am cățărat bine pentru a vizita satul, am coborât pe poteca de la malul mării

 

De acolo se văd cele mai frumoase vederi cu Manarola, absolut încântătoare. Este probabil cel mai fotogenic sat din Cinque Terre

 

La capătul drumul se află un mic parc dar și cel mai faimos restaurant.

 

Nessun Dorma este cel mai apreciat restaurant, nu numai pentru mâncare dar și pentru panorama superbă de la terasă

 

Nu este deloc ușor să găsești o masă aici. Trebuie făcută rezervare în avans online. Am avut ceva timp de așteptat dar a meritat. Mâncarea a fost și excelentă iar vederea de la masă fascinantă. Un selfie în familie..

 

Am mai făcut o grămadă de poze cu Manarola și la întoarcere

 

După amiaza am revenit la Monterosso pentru siesta la apartament

 

Deja se strânsese multă lume pe plajă.

 

După odihnă, am ieșit iar înainte de lăsarea serii. Am luat trenul până la Vernazza, ultimul sat pe care nu-l vizitasem. Aveți și răspunsul la întrebarea dacă se pot vedea Cinque Terre într-o singură zi. Răspunsul e da – cu trenul și cu mult mers pe jos.

 

Vernazza este și ea o pretendentă la titlul de cel mai frumos sat. Părerile sunt împărțite mai mult între Manarola și Vernazza, dar eu cred că toate cinci satele sunt frumoase în felul lor și fiecare are ceva diferit.

 

Ne-am grăbit spre port pentru că nu mai era mult timp până la apus

 

Casele din Vernazza luminate de culorile asfințitului

 

Apusul în Cinque Terre se sărbătorește cu un pahar de șampanie

 

O ultimă vedere cu Vernazza înainte să revenim la cazare

 

Ziua următoare am părăsit Monterosso. Am mers in port. Pentru că trecusem deja prin toate satele, am luat vaporul pină la capăt, la Port Venere, un alt loc superb de pe coastă.

 

Vaporul a mai făcut opriri de pe drum și chiar dacă n-am coborât ne-am bucurat să vedem fiecare sat de pe mare.

Mai întâi: Vernazza

 

Corniglia, satul cocoțat pe stânci

 

Manarola și dealurile sale terasate

 

Riomaggiore, ultima oprire din Cinque Terre

 

După o oră și jumătate pe mare în care am admirat vederi splendide, am sosit la Porto Venere

 

Porto Venere este un alt loc splendid din regiune. Unii zic că are face parte din Cinque Terre, dar motivul pentru care nu a fost inclus este dimensiunea sa. Este mai degrabă un orășel, dar este la fel de pitoresc precum celelalte sate.

 

Cetatea Arpaia domină peisajul din Porto Venere, fiind una din cele mai mari vechi fortificații ale Liguriei

 

În vârful dealului este biserica San Pietro

 

Vederi de pe zidurile cetății. Mai jos este peștera lordului Byron care și-a inspirat scrierile din peisajul de aici

 

Pe străduțele pitorești din centrul istoric

 

La masă la un restaurant din portul turistic

 

Mai târziu, am luat autobuzul până la Spezia, cel mai mare oraș din apropiere de Cinque Terre

 

De unde ne-am îmbarcat în trenul spre Genova

 

Am revăzut pentru puțin timp și portul din Genova

 

Era o sărbătoare locală la Genova, tot orașul era aglomerat. Fusese o zi plină și n-am mai poposit foarte mult

 

Am înnoptat la Genova la un apartament din apropiere de aeroport

 

Decolarea spre București din aeroportul Cristoforo Colombo în zorii zilei