Varadero este destinația de vacanță de top a Cubei, locul unde peste un milion de turiști străini vin să se relaxeze la resorturi de lux pe plaja considerată una dintre cele mai frumoase din lume. Varadero este o fâșie de nisip lungă de peste 20 de kilometri și lată de cel mult 1000 de metri, încadrată pe o parte de oceanul Atlantic și pe cealaltă de laguna Paso Malo.
Am petrecut la Varadero a doua jumătate din vacanța noastră în Cuba. După 4 zile superbe la Havana, nu eram foarte încântat de restul de sejur petrecut la resort. Ce e drept, ar fi fost păcat să ajungem în țară fără să vedem cea mai frumoasă stațiune, dar știam și că atmosfera din resorturi nu are mai nimic de-a face cu Cuba autentică.
Varadero se află la 150 de kilometri de Havana. Variantele de transport erau autocarul sau taxiul. Pentru că am avut o experiență frumoasă în zile anterioare cu taximetristul care ne-a dus la Vinales, am apelat tot la el pentru transferul la Varadero. Drumul a durat puțin peste două ore iar pe traseul pe coastă am admirat culorile turcoaz ale mării.
La intrarea în Varadero este o stație de taxare. Acesta este și un fel de punct de control care oprește și accesul persoanelor nedorite. Cândva, stațiunea era complet închisă localnicilor care nu erau angajați la hoteluri. Nu mai e cazul în prezent, dar din păcate majoritatea cubanezilor nu își permit o cazare aici. O noapte de cazare la un hotel din Varadero este minim 100 de dolari pe noapte.
Noi am ales să ne cazăm la Melia Internacional, considerat unul din cele mai bune hoteluri din Cuba. Resortul este imens, are o mie de camere, 6 restaurante, săli de evenimente, mai multe piscine și o plajă privată de aproape un kilometru. Hotelul a fost construit în 2016 de către compania spaniolă Melia pe amplasamentul vechiului Internacional, cel mai apreciat hotel în anii 50. Asemenea altor hoteluri cubaneze, statul are o participație importantă. Locația este una specială, chiar pe cea mai frumoasă bucată de plajă din stațiune.
Camera noastră arăta impecabil
Vederea spre ocean
Aveam regim all inclusive. Asta însemna cele 3 mese principale, plus gustări la orice oră, băuturi de toate felurile la restaurante sau la baruri la piscină și pe plajă, șezlonguri, animație etc. E drept că am dat mult pe cazare, dar restul sejurului la hotel nu am mai avut nevoie să plătim absolut nimic.
Mâncarea nu a fost bună, ci excepțională. Aveam 2 restaurante principale la cele 3 mese ale zilei, iar bufeturile erau imense cu zeci de feluri de mâncare. Ceva ce nu mi s-a întâmplat prin alte locuri – nu am găsit un fel de mâncare să nu fie bun. Dacă am fi petrecut toată vacanța acolo, sigur ne întorceam cu mai multe kile în plus. E drept, nu pică așa bine mâncarea când te gândești că ai la resort feluri de alimente care în Cuba nu se pot găsi nicăieri.
La hotel se organizau zilnic evenimente tematice. Cel mai frumos a fost cel de „Cuban Day” când au venit la hotel mai mulți artiști artizanali, am asistat la muzică live și am gustat preparatele tradiționale la grătar.
La masa cu sandwichuri cubano
Freshuri de trestie de zahăr
Hotelul avea și 4 restaurante a la carte cu teme internaționale. Aveam inclusă o cină la unul dintre ele și am ales să mergem la cel japonez. Masa a fost un adevărat spectacol.
Zilele le-am petrecut pe plaja superbă a hotelului. Șezlonguri erau berechet iar plaja atât de mare că nu se punea problema de aglomerație.
Marea era ceva fără cuvinte… Apa avea niște culori care iți luau ochii și o limpezime incredibilă. La mal se adâncea lin, iar apoi mergeai prin apă puțin mai adâncă zeci de metri. Mai în larg se făcea snorkeling și am vazut o mulțime de pești colorați.
Vederi de pe plaja Internactional Varadero
Stilo Cubano
Nici la piscine nu era rău deloc, dar prea frumoasă marea ca să nu stăm acolo
Ceremonia steagului la sfârșitul fiecărei zile
Apusul pe mare
Noaptea începea muzica live și spectacolele de animație
Pe acoperișul hotelului era clubul Sky Bar
Dacă vreți neapărat o vacanță la resort în Cuba, Internacional e o alegere foarte bună
Cum sunt eu, dacă stăteam o săptămână acolo mă urcam pe pereți, dar trebuie să recunosc că mi-a plăcut hotelul. În orice caz, dacă mergi în Cuba și vezi numai Varadero cu siguranță nu vei înțelege nimic din ce înseamnă țara. A venit din păcate și ultima zi a noastră în Cuba. Aveam zborul seara din Havana și ne-am decazat târziu. Pe la 3 am pornit din nou cu taxiul înapoi spre capitală.
Matanzas, un orășel de pe drum pare blocat în anii 60
Propaganda socialistă e peste tot
Un scurt popas la o cafea lângă cel mai înalt pod din Cuba
El Condor pasa
La Havana am mai avut puțin timp și am făcut o plimbare de seară prin orașul vechi împreună cu șoferul nostru cu care deja devenisem prieteni buni.
Soția a spus că vrea niște bomboane suvenir din Cuba și el ne-a dus la singura ciocolaterie din Havana. A fost puțin trist să vedem rafturile goale și mirarea vânzătorului când am vrut să cumpărăm toată ciocolata rămasă (asta însemnând vreo 10 mici figurine).
Câteva ultime imagini din Havana, un oraș de care deja mi-e dor
Noaptea ne-am luat la revedere la aeroport. Ne așteptam la ceva controale mai stricte la ieșire din țară dar n-a fost nici vorbă de așa ceva.
Decolarea peste Havana
8 ore mai târziu am sosit la Madrid. De data asta, la întoarcere aveam și o escală mai lungă peste noapte. Am avut timp o după amiază să revedem capitala spaniolă.
Ne-am cazat la un hotel din apropiere de Parque del Retiro
Soția a vrut să doarmă câteva ore după zbor, iar eu am avut o super idee. Știam că Real Madrid avea meci în după amiaza aceea și am zis să verific dacă mai sunt bilete disponibile. Spre surprinderea mea am găsit bilet online cu o oră înainte de meci. Astfel că am plecat direct la faimosul stadion Santiago Bernabeu.
Nici nu-mi trecea prin cap că o să mai am o super experiență înainte de a reveni acasă
Vederi de pe imensul stadion al Madridului
Super starurile de la Real
Meciul s-a încheiat 2-0, marcatori Mbappe și Bellingham
Gândul la Havana încă mă mai urmărea
Seara am ieșit să luăm cina în oraș. La început de decembrie în Plaza Mayor era târg de Crăciun
Am încheiat cu o masă deosebită la un local faimos. Restaurantul Sobrino de Botin din centrul Madridului deține recordul în Guiness Book de cel mai vechi restaurant din lume. Mâncarea însă este foarte proaspătă și delicioasă.
Cam atât din acest concediu de neuitat pentru noi. Toate lucrurile frumoase au un final. Dimineața am revenit pe plaiurile noastre de acasă.

































































