Orlando este o destinație favorită de vacanță pentru americani. Asta se datorează mai ales multitudinii de parcuri de distracții grandioase aflate în apropiere, dar mai sunt multe alte locuri foarte interesante în zonă care merită vizitate, precum Cape Canaveral, Daytona Beach sau mlaștinile din centrul Floridei.

După ce am petrecut primele zile pe la cumpărături și vizitând Magic Kingdom, faimosul parc Disney, am plecat și mai departe de Orlando, făcând câteva excursii cu mașina închiriată. Eu eram cel mai încântat să ajung la centrul de lansare a rachetelor spațiale NASA de la Cape Canaveral.

Cape Canaveral a fost așadar primul loc pe care l-am vizitat. Acesta se afla la mai puțin de o oră de condus de hotelul nostru de la sud de Orlando.

Autostrăzile împânzesc statul Florida și în general se poate ajunge oriunde foarte repede. Condusul e foarte ușor și relaxant.

 

Cam tot țărmul de la Atlantic al Floridei este caracterizat de fâșii lungi de nisip separate de continent de lacuri întinse. Nici Cape Canaveral nu face excepție – pentru a ajunge acolo se trece lacul pe un pod lung de câteva mile.

 

La intrare la Kennedy Space Center (KSC), eram super bucuros că am ajuns acolo

 

N-am găsit deloc aglomerație la casele de bilete. Am intrat imediat. Biletul include accesul la câteva muzee și mai ales turul cu autocarul al centrului de lansare.

 

De la intrare am admirat rachetele replică sau originale construite de NASA de-a lungul anilor. Singurele originale sunt cele care nu au ajuns niciodată în spațiu, cele care au fost lansate nu erau și proiectate ca să se întoarcă.

 

Desigur, cu excepția micului modul pentru astronauți.

 

Am lăsat muzeele pentru mai târziu și am mers direct la autocare pentru a face turul centrului spațial.

 

Turul cu autocarul a durat două ore și am fost duși la baza KSC și la centrul de comandă Apollo

 

Pe drum spre VAB, clădirea unde se asamblează navele spațiale

 

VAB (Vehicle Assembly Building) este una din cele mai mari clădiri din lume ca volum și cea mai mare cu un singur etaj. Aici tocmai se asambla o rachetă Boeing ce urma să fie lansată câteva zile mai târziu. Spațiul nu mai este azi o afacere pur guvernamentală, iar în ultimii ani, NASA colaborează cu diferite companii private (SpaceX, Boeing sau Blue Origin) pentru a-și efectua misiunile la costuri mai mici.

 

Am coborât cu toții la centrul de comandă Apollo/Saturn. Acesta este locul de unde s-au monitorizat toate misiunile Apollo de la sol (desigur în colaborare cu sediul NASA din Houston). Astăzi, locul a fost transformat în muzeu dar se păstrează clădirea originală în mare parte.

 

Cât am așteptat să înceapă turul, ne-am pozat cu statuia astronauților ajunși pe lună cu misiunea Apollo 11: Neil Armstrong, Buzz Aldrin și Michael Collins

 

Am început turul interactiv chiar în centrul de comandă de unde s-a controlat prima aselenizare. Acolo am asistat la o simulare fascinantă care ne-a prezentat exact momentele lansării Apollo 11 chiar în locul unde s-au întâmplat.

 

Am intrat apoi în hala unde sunt expuse navele misiunilor Apollo

 

Modulul de zbor al misiunii Apollo 12

 

Un pas mic pentru un om, un pas mare pentru umanitate…

 

La o cafea la terasa KSC

 

Pe malul apei sunt amenajate tribune unde spectatorii se pot strânge să admire lansările. Dincolo de apă se pot vedea în depărtare câteva din rampele de lansare.

 

Am revenit apoi cu autocarul la centrul pentru vizitatori. Kennedy Space Center se află într-un parc natural în mlaștinile Floridei și am putut vedea chiar și mici aligatori la marginea drumului.

 

Am continuat vizita cu muzeul programelor Space Shuttle. Acestea sunt navele proiectate de NASA începând cu anii 70 care aveau capacitatea să se întoarcă în atmosfera terestră și ulterior să zboare din nou. Au fost cinci nave care au făcut parte din program: Columbia, Challenger, Discovery, Atlantis și Endeavour.

 

La muzeu se poate vedea nava Atlantis, ultima navă proiectată exclusiv de NASA care a ajuns în spațiul cosmic. Aceasta a fost retrasă din uz în 2011 și este expusă la muzeul KSC

 

Cabina de comandă din Atlantis

 

Machetă a telescopului spațial Hubble

 

Vizitatorii pot folosi simulatoarele de zbor ale astronauților

 

La KSC am fost exact ca un copil mic

 

Rover-ul proiectat pentru viitoare misiuni pe Marte

 

Centrul de comandă al misiunilor Mercury, primele zboruri NASA

 

Alte simulatoare interactive pentru vizitatori

 

Printre rachetele NASA; chiar nu-mi venea să plec de acolo

 

Ultimul loc vizitat – Hall of Fame

 

Galeria cosmonauților – toți eroii care au ajuns în spațiu

 

Am plecat într-un final deși eu aș fi putut să stau toată ziua acolo. Am mers în portul din Cape Canaveral unde am poposit la o terasă admirând un uriaș vapor de croazieră care tocmai ce pleca spre Caraibe.

 

Am găsit prin meniu și mâncare ceva mai europeană (adică mai puțin nesănătoasă)

 

După masă ne-a relaxat la mini-golf

 

Am poposit puțin și pe la plaja Cocoa Beach din apropiere

 

Cocoa este una din cele mai renumite plaje din zonă. Nu mi s-a părut însă cine știe ce, mai ales dacă mă gândesc la plajele din Bahamas pe care urma să le vedem curând.

 

La lăsarea serii, am revenit la hotel

 

Într-o altă zi am descoperit un alt loc special din Florida: Wild Aligator and Wildlife Park, aflat tot la vreo oră de Orlando, înspre sud.

 

Aici vizitatorii pot interacționa cu faimoșii aligatori și cu fauna locală și (cel mai interesant) pot face o plimbare cu un airboat pe mlaștini

 

Aligatorii din Florida

 

și puii lor

 

Aligatori albinoși

 

Ghidul ne prezintă îndeaproape reptilele locale

 

Am făcut și o scurtă drumeție prin mlaștini. Așa arăta cândva tot statul Florida

 

Tot în parc am vazut și pentru prima oară capybara, un animal extrem de simpatic

 

Canguri și emu

 

Am ajuns și pe la fermă unde am hrănit caprele

 

După vreo oră de plimbare prin parc a venit și cel mai așteptat moment: am fost invitați să ne îmbarcăm în airboat

 

Un airboat este o barcă propulsată de aer printr-un ventilator uriaș. Are fundul plat și este ideală pentru mlaștinile din Florida. Aceasta poate merge pe apă, pe noroi și poate „levita” peste stufăriș

 

Am primit căști pentru că motorul face un zgomot asurzitor

 

Plimbarea pe mlaștini și pe lac a durat aproape o oră și a fost ceva de vis. Am zburat peste stufăriș, printre nuferi și crocodili și am admirat zeci de specii de păsări.

 

Întâlnire cu aligatori liberi pe lac

 

Înapoi la mal, garajul unde sunt parcate bărcile

 

După amiaza, am mai făcut niște cumpărături de la câteva locuri bine cunoscute: Best Buy, unde se pot găsi ce la mai bune dealuri pentru electronice

 

Wawa, benzinăriile unde poți cumpăra un sandwich uriaș în timp ce alimentezi mașina

 

Ecranele unde se pot comanda faimoasele hoagies. Câte calorii credeți că poate avea un sandwich?

 

Am trecut și pe la un mall clasic

 

E interesant cum toate mall-urile din America au fix aceleași magazine.

 

Standard la mall este și restaurantul meu preferat din State: Cheseecake Factory

 

Yum!

 

Ultima zi la Orlando, am mai făcut o plimbare, puțin mai lungă către nord spre Daytona Beach. Cu ocazia asta am trecut și prin Downtown Orlando unde nu ajunsesem deloc.

 

Daytona este renumită pentru plaja de la Oceanul Atlantic dar mult mai mult pentru circuitul International Speedway, unde anual are o loc faimoasa cursă Daytona 500 din competiția NASCAR. Acolo am și mers mai întâi. Circuitul are un muzeu și se poate vizita printr-un tur organizat.

 

Am făcut turul cu un trenul iar prima oprire a fost chiar pe circuit, la linia de finish

 

La televizor nu pare atât de înclinat circuitul

 

Arena poate găzdui 150.000 de fani NASCAR

 

Am vizitat apoi tribunele. De la intrare am admirat mașinile participante la curse

 

Vederea de la înălțimea tribunelor

 

Turul muzeului pentru fanii împătimiți ai Daytona 500. Eu nu sunt unul, dar unii vizitatori erau absolut fascinați să vadă pe viu unele mașini.

 

Am mers apoi în zona de plaja din Daytona

 

Faleza din Daytona Beach

 

Daytona Beach, una din cele mai populare destinații de plajă din Florida

 

Pe Boardwalk din Daytona am încheiat plimbarea, a fost ultimul loc pe care l-am vizitat în Florida

 

Mai târziu am revenit la aeroportul din Orlando, gata de îmbarcare spre următoarea destinație din vacanța noastră de vis: insulele Bahamas

 

Imensul terminal al aeroportului MCO (Orlando)

 

La revedere, Florida!