Insulele Azore sunt cel mai vestic punct al Europei. Arhipelagul aparține de Portugalia și se află la peste 1500 de kilometri de coasta lusitană, în mijlocul Atlanticului. Sunt o destinație unde nu se ajunge prea ușor, mai ales de la noi din partea opusă a continentului. Costurile m-au făcut să tot amân o călătorie acolo dar anul acesta am fost în sfârșit în Azore, la sfârșit de primăvară. Am prins atunci o ofertă bună de la Azores Airlines, zbor cu plecare din Barcelona, aeroport unde avem multe variante din București.

Azorele sunt alcătuite din 9 insule vulcanice aflate la distanțe semnificative, ce se pot parcurge în general doar cu avionul. Toate 9 merită vizitate dar nu aveam nici pe departe timp pentru asta. Am ales să împart timpul între cele două insule cele mai dezvoltate și mai apreciate de turiști: Sao Miguel din est și Terceira din grupul central de insule. A fost cea mai bună alegere pentru că ambele mi-au plăcut enorm de mult.

 

Traseul de zbor a fost așa: București – Barcelona – Ponta Delgada (capitala din Sao Miguel) – Terceira – Porto – Barcelona – București. În afară de zborurile din Otopeni, toate celelalte au fost operate de Azores Airlines. A fost prima oară când am călătorit cu ei, iar serviciile la bord mi s-au părut excelente.

După o scurtă escală la Barcelona, am urcat în zborul spre Ponta Delgada. De acolo mai aveam de zburat 4 ore.

 

Survolând Lisabona. Au urmat 2 ore de zbor peste ocean după ce am lăsat coasta Portugaliei în urmă

 

La Ponta Delgada am sosit încă pe lumină. Diferența de fus orar față de România este de 3 ore, pe care la dus le-am câștigat. Pentru zilele ce au urmat pe Sao Miguel am avut neapărat nevoie de o mașină. Am închiriat una de la aeroport și după o primă oprire la supermarket pentru provizii am plecat spre hotel.

 

Infrastructura rutieră de pe Sao Miguel este excepțională, mai ales dacă ne gândim cât de izolat este locul. Capitala Ponta Delgada are o centură expres iar mai departe sunt drumuri foarte bune spre toate localitățile de pe insulă.

 

Cam așa arată insula Sao Miguel. Relieful este determinat de cele 5 zone vulcanice care s-au unit și au format insula, fiind în cea mai mare parte muntos. Capitala este în sud vest și tot acolo este aeroportul. Orașele mai mari precum Lagoa, Ribeira Grande sau Vila Franca do Campo sunt destul de aproape, la est de Ponta Delgada. Cele mari atracții sunt în estul și vestul insulei: lacurile din craterele vulcanice de la Sete Cidades și Fogo oferă niște peisaje de vis, zona craterului Furnas este plină de izvoare termale și gheizere, coastele din est au niște peisaje unice iar pe coasta vestică sunt și câteva plaje frumoase, desigur cu nisip negru, vulcanic.  Cazarea am avut-o aproape de Lagoa, locul fiind unul ideal pentru a putea explora toată insula.

 

Am stat la o frumusețe de hotel într-un cadru natural superb, la malul oceanului

 

Apartamentul a fost foarte confortabil. La parter aveam living și bucătărie iar dormitorul era la etaj.

 

Terasa cu vedere la ocean și la apus

 

Satul vecin era un mic preview a tot ce înseamnă Azore. Case albe elegante și pajișți verzi nesfârșite.

 

Prima zi pe Sao Miguel am explorat jumătatea de est a insulei.

Vremea în luna mai era perfectă pentru plimbare. Ziua erau 23-25 de grade iar noaptea temperatura nu cobora sub 15 grade. Cam așa e tot anul în Azore, nefiind mari diferențe între vară și iarnă. Clima este în schimb mereu imprevizibilă datorită curenților din ocean, iar cele mai multe zile au și soare și nor și ploaie alternativ. Cantitățile de precipitații aici sunt mari iar asta face ca vegetația să fie atât de verde, culoarea asta îți ia ochii efectiv

 

Prima oprire a fost la Vila Franca do Campo, una dintre localitățile mai mari. Fiecare sat din Azore are o zi de sărbătoare când străzile se decorează și au loc tot felul de parade sau spectacole. La Vila Franca tocmai se făceau pregătiri de Festa.

 

Cel mai interesant loc de aici este Biserica Nossa Senora de Paz, cocoțată în vârful dealului.

 

Urcarea celor 110 trepte decorate cu azuleos până la biserică nu a fost tocmai ușoară, dar priveliștea de sus peste tot orașul a meritat efortul

 

Crucea din vârful dealului și vacile bisericii la păscut

 

Locuitorii din Azore (ca de altfel portughezii în general) sunt foarte religioși. Este o tradiție ca pelerinajele catolice la biserica de aici să se facă pe jos, tocmai din centrul satului. Eu m-am mulțumit doar cu ultima parte din traseu

 

Mai departe am intrat în parcul național Furnas. Aceasta este o rezervație naturală aflată în craterul unui vulcan încă activ. Zona este termală iar proprietățile curative ale apelor de aici erau renumite cu secole în urmă printre monarhii europeni.

 

Am oprit mai întâi pe malul lacului Furnas

 

Apa lacului Furnas este caldă iar prin anumite locuri este chiar fierbinte. Fauna locală se bucură din plin de asta.

 

Fumarolas sunt câteva izvoare de apă fierbinte de la malul lacului Furnas. Există o zonă cu noroi, ceva similar cu Vulcanii noroioși de la noi și alta chiar cu mici gheizere.

 

Aici este zona rezervată pentru restaurantele din Furnas. Un mod tradițional de a găti local este pregătirea unei oale cu mâncare și lăsarea ei în gropi special amenajate. Aburul și căldură venite din subsol pregătesc mâncarea 100% natural.

 

Vederi din zona Furnas, biserici tipice și gheizere fumegânde

 

Cum spuneam, apele termale de la Furnas erau renumite în toată Europa. Există mai multe băi termale în localitate, iar cel mai faimos loc turistic este Parcul Terra Nostra. Acolo se pot vedea băile unde bogații veneau de peste mări la tratament și mai ales grădinile botanice vaste construite pe domeniu.

 

Accesul în parc include și baia în piscina termală cu noroi. Culoarea apei de aici nu prea te inspiră deloc să intri în ea, dar se pare că ar avea niște proprietăți unice în lume.

 

Grădinile de la Terra Nostra se întind pe 10 hectare și includ mii de specii de plante aduse de peste tot din jurul lumii.

 

Cu mașina se mai poate urca din Furnas pe un drum foarte pitoresc la Pico do Ferro, de unde se vede un peisaj magic peste lacul Furnas și tot estul insulei

 

Mi-a plăcut la nebunie să conduc prin Azore

 

Masa de prânz am servit-o la Ribeira Quente, un sat foarte izolat din sud, accesibil doar printr-un tunel rutier.

 

Acolo se află un restaurant renumit pe insulă, Ponta do Grajau. Specialitățile lor cu fructe de mare sunt delicioase.

 

Mai departe de Furnas nu mai sunt localități mari, ci doar câteva sate răzlețe, țărmuri stâncoase și pășuni cu vaci la păscut

 

Coasta estică din Sao Miguel este aproape sălbatică. Malurile sunt foarte abrupte iar priveliștile de la sosea sunt grozave. Peste tot prin Azore sunt amenajate popasuri la marginea drumului cu parcare, mese de picnic și grădini cu flori. Acestea sunt amplasate în cele mai pitorești locuri. Totul este gratuit. Sunt numite Miradouro, iar cele mai frumoase sunt pe coasta de est: Ponta da Madrugada și Ponta do Sossego

 

Faro d’Arnel aflat lângă orășelul Nordeste

 

Deși am fost avertizat că drumul este periculos am coborât cu mașina până la far. Am urlat tot drumul până jos, n-am condus niciodată pe o pantă atât de abruptă. Au ținut însă frânele. Ca sfat, dacă un localnic din Azore vă zice că un drum e periculos, ascutați-i: ei chiar sunt obișnuiți cu drumuri dificile.

 

Mai departe am continuat pe coasta nordică unde relieful este ceva mai plat iar șoselele mai drepte

 

O atracție importantă în nord este Ribeira dos Calderhoes, o vale cu niște cascade splendide

 

Aici se poate face și baie în piscinele termale de la baza cascadelor și scurte drumeții pe traseele amenajate

 

Una din cele mai comune culturi agricole din Sao Miguel este ceaiul. Acesta a fost adus de navigatori în Azore acum 4 secole iar clima a dus la producția unui ceai de mare calitate. Plantațiile de ceai se pot întâlni mai ales în nordul insulei.

 

Cel mai faimos ceai din Azore se produce la fabrica Gorreana

 

După un scurt tur al fabricii, am luat suveniruri de la magazin și am rămas la o gustare pe terasă admirând peisajul

 

Sunt multe Miradouro și pe coasta nordică. Tot timpul se întâlnesc peisaje superbe în Sao Miguel

 

Ultima oprire din estul Sao Miguel a fost și cea mai mare atracție din zonă. Lacul vulcanic Fogo oferă un peisaj absolut splendid. Pentru a ajunge acolo, însă, am urcat mai întâi spre vârful vulcanului la peste 1000 de metri.

 

Nu departe de vulcan, în mijlocul unei vegetații luxuriante sunt băile termale Caldeira Velha, locul preferat de localnici pentru tratament și relaxare.

 

Am sosit și în vârful vulcanului după câteva serpentine

 

Lagoa di Fogo (Lacul de Foc) este un loc magnific. Mărimea lacului, altitudinea, vegetația din jur și culoarea apei fac din acest loc ceva cu adevărat special. Se pot face drumeții până la malul apei (nu am încercat pentru că durează vreo 2 ore) sau mai simplu sunt o mulțime de puncte de observație (miradouro) amenajate pe șosea.

 

Am făcut o mulțime de fotografii pentru că lacul arată incredibil

 

Lagoa di Fogo a fost locul perfect pentru a încheia acest circuit splendid

 

Pico do Barrosa, cel mai mai înalt punct de pe traseu

 

Coborârea înapoi spre hotel. Mi-au plăcut enorm peisajele de pe insula Sao Miguel, iar tot ce am povestit până aici este doar jumătatea estică a insulei. Dacă puteți crede, vestul este considerat chiar mai frumos. Despre celelalte locuri voi povesti în partea următoare.