Antalya este de ani buni o destinație de vacanță preferată de români. Marea lor majoritate merg în toiul verii când temperaturile sunt extrem de mari, suportând uneori o căldură groaznică. Iunie-august este sezonul de vârf pe riviera din sudul Turciei – aglomerația este nedescris iar prețurile la cazare se multiplică. După părerea mea, vara acolo este de evitat și cea mai bună perioadă pentru a merge în Antalya este toamna, din luna septembrie și chiar până în noiembrie.
Acum mulți ani, am stat o săptămână în Antalya la un resort luxos de 5 stele la all inclusive. După ce m-am întors cu mai multe kile plus din concediu (de la mâncarea turcească delicioasă pentru care am o slăbiciune, mai ales pentru dulciuri), am zis că nu mai calc la un All Inclusive turcesc cât oi fi. Nici n-am mai ajuns în Antalya mai mult de un deceniu până toamna trecută când făcut o scurtă escapadă de toamnă într-un weekend de octombrie.
Am mers în Antalya cu un zbor de linie, de la Wizz Air, am stat 3 nopți la un resort din zona Kemer iar pentru transport am închiriat o mașină de la aeroport. Am prins o vreme superbă în octombrie (numai bună de plajă) și am plătit super puțin pe tot concediul. Zborul: 100 de euro pentru 2 persoane cu un bagaj, apartament la hotel 3 nopți cu mic dejun – 160 de euro în total iar mașina a costat doar 60 de euro.
Zborul spre Antalya a durat o oră și jumătate. La aterizare am admirat peisajul munților Taurus care se înalță deasupra țărmului Turciei la Mediterană
Mașina închiriată pe care am dat 20 de euro/zi era nouă (avea vreo 2000 km la bord).
După ce am oprit la hypermarketul Migros de la periferia Antaliei pentru a lua mai multe provizii, am pornit la drum spre Kemer. Drumul de la aeroport durează cam o oră.
Hotelul unde ne-am cazat, aproape de plaja Camyuva, la câțiva kilometri de Kemer
Am primit chiar un upgrade la recepție unde ni s-a dat un apartament mult mai spațios decât camerele de la hotel.
La 100 de metri era plaja unde aveam șezlonguri rezervate la plaja hotelului
Plaja din Camyuva, plină de lume chiar și în octombrie
Marea în octombrie poate fi foarte caldă în Antalya. M-a surprins și pe mine cât de caldă era apa (cam ca la noi la început de august)
Terasa hotelului de pe plajă
Dintre atracțiile turistice aflate în apropiere, erau 2 care chiar merită vizitate: orașul antic Phaselis și muntele Tahtali. Le-am văzut pe ambele într-o dimineață.
Din Kemer la Phaselis sunt vreo 10 kilometri. Situl arheologic se află într-un loc foarte pitoresc la malul mării.
Ruinele din Phaselis se întind pe o zonă vastă. Orașul a fost înființat de greci în urmă cu 3 milenii și a fost un important port în Mediterana, fiind stăpânit mai târziu de romani, fenicieni și perși.
Apeductul din Phaselis
Teatrul antic este cel mai bine păstrat monument din Phaselis. Acesta este construit pe o colină și oferă una din cele mai frumoase priveliști spre munți.
Vârful Tahtali (2365 m) domină peisajul din jurul Kemer. Acesta mai este numit și Olimp pentru că grecii din regiune considerau că pe vârful acestuia stăteau zeii.
Tocmai spre munte am mers mai departe. Am condus pe un drum construit recent ce urcă până la peste 1000 de metri.
La capătul șoselei din parcul național Olympos se află telecabina ce duce spre vârf.
Nu am prins cine știe ce coadă și am urcat în prima telecabină. Urcarea este rapidă și durează 20 de minute. Peisajele de pe drum sunt superbe
Partea cea mai din vârf a muntelui este stâncoasă și extrem de abruptă. Chiar dacă Tahtali nu este printre cele mai înalte vârfuri din sudul Turciei, este cel mai dificil de cățărat.
Zeus și Hera ne-au întâmpinat pe vârful Olimpului
Pe munte este amenajat un mic hotel cu un restaurant
Sub un soare splendid, am servit o cafea și o gustare pe terasă
Vederi de pe Tahtali
Înapoi la baza telecabinei
Am făcut și o excursie mai lungă, departe de Kemer. Mi-am dorit de mult timp să ajung la mormintele lyciene din Demre/Myra, unul din cele mai renumite monumente antice din Turcia. De la Camyuva la Demre sunt 90 de kilometri, iar drumul se face în vreo oră și 45 de minute. S-ar ajunge mai repede, pentru că șoselele sunt foarte bune, dar peste tot sunt limitări de viteză și radare. Am mers așadar încet, admirând peisajul de pe coastă.
Sunt multe golfuri pe traseu cu mici plaje frumoase
Am poposit și noi la o baie la plaja Gokliman, pe la jumătatea traseului. Mi-a plăcut mult plaja asta, cu atât mai mult că era aproape pustie
Am ajuns mai târziu la Demre unde erau 35 de grade. Înainte de a pleca în vizită, ne-am răcorit cu un suc de rodii proaspăt la umbră.
Am pornit apoi să vizităm ruinele orașului Myra, vechea capitală a lycienilor. Aceștia erau un popor aparte ce au dezvoltat o civilizație complexă acum peste două mii de ani, în sudul Anatoliei, cu o limbă și o religie unică. Myra (cunoscută azi ca Demre) era capitala lor, unul din cele mai dezvoltate orașe antice de la Mediterană. După decăderea poporului lycian, orașul a fost cucerit de romani, devenind mai târziu un important centru creștin, fiind locul unde era îngropat Sfântul Nicolae.
Ruinele din Myra sunt un unicat arheologic, parte din patrimoniul mondial UNESCO. Există orașul de jos, unde erau temple, locuințe și teatre și dealurile unde se aflau mormintele și fortificațiile orașului.
Teatrul din Myra este unul dintre cele mai mari și bine păstrate. Aflat la poalele munților, era orientat spre mare, iar la apus se țineau spectacole de teatru de dramă sau comedie
Rămășite ale construcțiilor impunătoare din antica Myra
Totuși faima Myrei se datorează cu adevărat splendidelor morminte Lyciene săpate în stâncile din jurul orașului. Aici erau înmormântați regii Lyciei și familiile lor. Chiar dacă mormintele au fost jefuite acum mai multe secole, frumusețea sculpturilor în munte a rămas, imaginile acestea fiind printre simbolurile turistice ale Turciei.
În centrul din Demre, se află o altă atracție turistică faimoasă
Este vorba din Biserica Sfântului Nicolae, una din cele mai vechi biserici creștine din lume (secolul 4)
Vechea biserică este un loc foarte important de pelerinaj pentru creștini, mai ales pentru ruși. Aici se află mormântul sfântului Nicolae, patronul religios al lor
Acesta este mormântul Sfântului Nicolae. Aici s-a odihnit mai multe de 6 secole. În preajma pericolului otoman, sicriul a fost furat de cruciați și din anul 1100 se află la Catedrala San Nicola din Bari.
După amiaza am părăsit Demre, în căutarea unui restaurant
Am ajuns la un local pescăresc faimos pe malul lagunei Beymelek.
Specialitatea locală sunt crabii albaștri care cresc în lagună. Carnea lor este foarte puțină dar delicioasă. Pentru mine partea cea mai distractivă a fost desfacerea lor.
Resturile au fost foarte apreciate de broaștele țestoase și peștii care se plimbau pe lângă noi, prin lagună
Cam asta a fost sejurul nostru la Camyuva, scurt dar foarte frumos. În ziua plecării, am pornit la drum înapoi spre Antalya
La Antalya, am servit prânzul la cel mai faimos local din oraș. La Pacaci Semsi se mănâncă cea mai bună ciorbă și cel mai gustos kebab din Turcia, zic unii.
Înainte de a reveni la aeroport, ne-am mai plimbat puțin pe faleza din oraș
Ultima oprire a fost parcul Duden, cel mai popular parc din oraș, la malul mării
Cascada Duden, simbolul orașului Antalya






















































