Ultimul loc pe care l-am vizitat în Namibia a fost Parcul National Etosha, cea mai mare rezervație naturală, aflată în nordul țării la 400 de kilometri de capitala Windhoek. Pentru a ajunge în parc am avut un drum foarte lung de parcurs și am pornit la drum în zori, la prima oră.

 

Chiar dacă drumurile din Namibia sunt aproape pustii, mi-a plăcut foarte mult că se pot găsi locuri de picnic amenajate din când în când.

 

La Windhoek am schimbat mașina. Mi-am luat la revedere de la camioneta Hilux care m-a plimbat prind deșertul Namib și am luat o mașină de oraș, un Golf. Motivul: de aici încolo până la Etosha aveam numai drumuri asfaltate și puteam face o economie bună pentru ultimele zile în Namibia ținând cont că mașina „compact” era de 2 ori mai ieftină.

 

Șoseaua B1 de la nord de Windhoek e cea mai modernă din Namibia. O bună parte din ea este autostradă cu două benzi pe sens. Culmea, aici am mers mai încet decât pe drumurile neasfaltate, pentru că sunt limite de viteză pe alocuri de 80 sau chiar 60 km/h și există și ceva radare.

 

Am făcut o oprire la prânz la Otjiwarongo, undeva la jumătate drumului spre Etosha. Acolo am vizitat ferma de crocodili cu un scurt tur ghidat.

 

Ferma include câteva sute de crocodili. Aceștia sunt ținuti pentru a fi văzuți de turiști dar și crescuți pentru valorificare, pielea de crocodil fiind un produs scump.

 

Câteva imagini cu crocodilii de la Otjiwarongo

 

Am putut și tine în mână puii de crocodili

 

Un copac cu păsări. Se pare că egretele se înțeleg bine cu crocodilii, servindu-le și ca „dentist” când au nevoie

 

Mai târziu, ultimul popas pe care l-am făcut a fost în orășelul Outjo. Acesta este ultima localitate înainte de pustiul vast al rezervației Etosha. E un loc numai bun pentru a servi masa și a face ultimele cumpărături înainte de a intra în parc.

 

Opțiunile de cazare la Etosha sunt foarte limitate. Sunt vreo 3 lodge-uri în afara parcului, nu departe de intrare și vreo două în interior. Alte variante de cazare nu există și cel mai bine trebuiesc rezervate mult în avans iar prețurile variază mult în funcție de sezon.

Am ales o cazare la Eldorado Lodge, cea mai economică, dar aflată într-o poziție ideală pentru a explora parcul. Acolo am petrecut ultimele nopți în Namibia.

 

La El Dorado am dat de niște oameni super amabili și de un grup de turiști germani cu care ne-am împrietenit. Condițiile de cazare au fost bune, mult peste așteptări. Am avut acolo și cina și micul dejun inclus iar mâncarea a fost excelentă.

 

Am întrebat de la început de opțiunile de tururi și am pornit cu unul direct după sosire, turul teritoriului de la El Dorado.

 

Lodge-ul se ocupă de animalele pierdute sau rănite din rezervația Etosha și are inclusiv un parc cu animale unde turiștii pot merge să le vadă de aproape. Animalele sunt îngrijite și când sunt bine sunt lăsate libere înapoi în sălbăticie (cel puțin așa ne-a zis ghidul).

Suprafețele unde sunt ținute animalele sunt imense și permit un adevărat safari. Am pornit așadar la drum cu unul dintre jeep-urile de la resort.

Sunt sute de animale la El Dorado aflate în zone îngrădite, dar imense. Am început plimbarea printre gheparzi. Fiind seară era și ora cinei pentru ei iar ghidul o plecat la drum cu o găleată mare de carne.

 

Majoritatea animalelor le-am văzut de la 2-3 metri distanță. Nu era pericol cât timp le-am adus de mâncare.

 

Hienele erau cele mai înfometate

 

Cea mai ciudată hienă blănoasă

 

Caracal, sau linxul african poate sări foarte sus și de aceea are cel mai înalt gard.

 

Leoparzi în copaci

 

Dintre toate felinele, leii mi s-au părut cei mai docili

 

Ghidul n-avea nicio frică de ei

 

Un cuplu de rinoceri

 

La finalul turului, relaxare la piscină

 

Gazdele pregătesc grătarul pentru cină

 

Mâncarea a fost fabulos de bună. Desigur, felurile de carne erau numai vânat – antilopă Kudu, zebră și altele care nici n-am mai vrut să știu ce sunt.

 

Ziua următoare am dorit un tur safari prin Etosha, prin adevărata sălbăticie. La El Dorado, singura variantă era un tur privat care costa enorm. Singura opțiune convenabilă a fost să vorbesc la Etosha Lodge (cel mai mare resort din zonă) și să rezerv un tur de grup cu ei. Acest tur a costat numai 60 de dolari, incluzând 6 ore de safari și prânzul în rezervație.

Am plecat așadar în zori cu mașina la Etosha Lodge aflat la vreo 5 kilometri. Am parcat la recepție și la scurt timp am pornit în safari cu jeepurile.

 

Etosha este unul din cele mai mari parcuri naturale din Africa. Se întinde pe o suprafață de peste 22.000 de kilometri pătrați (cât vreo 3 județe de la noi) în jurul albiei secate al unui lac numit Etosha Salt Pan.

Fiind o zonă foarte aridă, nu a prezentat mare interes pentru agricultură, iar animalele sălbatice au prosperat aici liniștite. Rezervația de vânătoare Etosha a fost înființată de germani în 1907 iar cinci decenii mai târziu a fost stabilit parcul național protejat și s-au amenajat lodge-uri și o mulțime de drumuri (destul de bune) pentru safari.

Datorită teritoriului imens al parcului, posibilitatea de a vedea animale variază după noroc. Șansele sunt cele mai mari în sezonul uscat (vara) când animalele se strâng la gurile de apă (watering hole). Eram acolo în vârful sezonului umed (ianuarie) iar apa se găsea din abundență și chiar vegetația făcea ceva mai dificil de zărit animalele.

 

Cu toate astea, turul a fost splendid. Am zărit mai întâi gazele, antilope și wildebeest

 

Păsări prin Etosha

 

Așa arată un mușuroi de termite în Africa

 

Copacul acacia, domină peisajul savanei

 

Un cuib uriaș construit de păsărele

La prânz am făcut un popas în adăpostul din centrul parcului unde am servit masa.

 

Se mai odihnește și jeepul nostru

 

Mai târziu safari-ul a continuat printr-o zonă mai îndepărtată a rezervației.

 

Nu se putea să nu întâlnim lei în rezervație. Câțiva dintre ei au venit chiar lângă jeepul nostru.

 

Chiar masculul a stat mult la poze

 

Gazelele stau crispate cu leii prin împrejurimi

 

Am urmărit și o partidă de vânătoare a leilor. Leoaicele obișnuiesc să se furișeze din mai multe direcții în jurul țintei. Apoi una dintre ele atacă, împingând prada înspre celelalte leoaice. Am văzut exact cum au făcut asta cu gazelele, care de această dată au reușit să scape din capcană.

 

O turmă de zebre

 

Peisajul din centrul rezervației este dominat de Etosha Pan, lacul secat ce se întinde pe mai mulți zeci de kilometri.

 

Am văzut în tur mai multe animale decât ne așteptam dar la final, chiar când pornisem pe drumul de întoarcere la hotel, am avut o întâlnire rară și foarte norocoasă.

Pe drum, chiar în fața jeepului nostru a apărut un rinocer alb. Nu e deloc un animal care se întâlnește des prin Etosha, chiar și ghidul ne-a spus că în ani de zile de tururi nu mai văzuse unul. Mai mult, rinocerul nu a fost deloc sfios și a petrecut mult timp pozând pentru noi în apropiere.

 

 

La finalul turului, am petrecu după amiaza la Etosha Lodge, pe terasa splendidă a resortului luxos.

 

Seara am revenit la lodge-ul meu, la El Dorado. Era ultima noapte în Namibia, înainte de drumul lung spre casă.

 

Ultimul mic dejun servit în Africa

 

Pe drum spre aeroportul din Windhoek am mai făcut un scurt ocol. Am mers vreo 20 kilometri pe un drum neasfaltat prin pustietate pentru a ajunge în satul Ompaha. Mi-am dorit mult să vizitez un trib autentic în Namibia, iar pentru a ajunge la unul adevărat trebuie să ajungi în loc foarte izolat.

 

După ce drumul a devenit impracticabil am mai mers încă vreun kilometru pe jos prin sălbăticie. La satul Ompaha am fost întâmpinat de un ghid local care vorbea engleză și am pornit într-un tur al satului.

 

Ompaha este un sat care aparține de poporul himba, unul dintre cele mai importante triburi din sud-vestul Africii. Bărbații din trib erau plecați la vânătoare, astfel că am întâlnit doar femeile la case.

Femeile himba au niște obiceiuri unice. Sunt ușor de recunoscut după parul prins în șuvițe roșii și piele de aceeași culoare (datorită otitje, pasta amestec de ocru și grăsime animale cu care se dau pe tot corpul). Puținele straie pe care le poartă sunt din piele de antilopă iar bijuteriile din oase.

 

Membrii tribului himba nu se spală niciodată cu apă. Am asistat la o ceremonie „de curățare” care se face cu foc.

 

Doamnele tribului m-au rugat să fac poze cu ele. Evident nu aveam cum să le las lor, dar s-au bucurat doar să se vadă pe telefonul meu.

 

Oamenii din trib trăiesc greu. Au tot fost strămutați tot mai departe și mai departe de fermieri și vânători și au ajuns să trăiască în locuri fără hrană și apă. Acest trib era mai norocos pentru că a fost lăsat de un fermier să locuiască pe teritoriul lor, dar chiar și așa cea mai apropiată sursă de apă potabilă era la vreo 3 kilometri.

La finalul turului, am lăsat desigur ghidului niște bănuți, dar am simțit nevoia să fac ceva mai mult să ajut astfel că le-am donat tot ce mai aveam prin bagaj, haine, cosmetice și mâncare.

Băiatul s-a bucurat cel mai mult de adidașii vechi pe care i-a primit. Mi-a spus că de acum încolo ii va fi mult mai ușor să meargă zilnic pe jos la școala aflată la 20 de kilometri distanță. M-a îmbrățișat la final, a fost chiar emoționant.

 

Drumul până la aeroport a fost foarte lung. N-am mai făcut nicio oprire și am sosit la Windhoek cu vreo 3 ore înainte de decolare.

 

Muzică internațională la radioul namibian

 

Am donat în Namibia tot ce aveam la mine în bagaj. La aeroport, mai aveam numai un schimb de haine pentru drum. După ce am returnat mașina a venit la mine un tânăr să mă întrebe dacă mai am ceva haine care nu-mi trebuiesc. Nu mai aveam, dar i-am dat chiar hainele de pe mine și a fost extrem de fericit. M-am schimbat chiar în parcarea aeroportului.

La biroul de check in, angajata de la aeroport a fost foarte mirată când a văzut că bagajul meu de cală avea 3 kilograme.

 

A fost chiar o călătorie de neuitat. Namibia a fost un loc foarte foarte diferit de ce m-as fi gândit acasă. O țară sigură, modernă și primitoare cu oameni foarte deosebiți, peisaje naturale unice și o faună incredibilă. Recomand oricui să viziteze această zonă a Africii.

Un ultim apus namibian de pe pista aeroportului înainte de decolarea spre Europa.