După două zile petrecute în deșertul Namib, am ajuns pe malul Atlanticului la Swakopmund. Tot deșert era și aici, cu dune nesfârșite de nisip aliniate la țărm, dar clima era complet diferită. Dacă la Sossusvlei prinsesem temperaturi de peste 40 de grade și un aer foarte uscat, la ocean maximele nu treceau de 22 de grade iar umezeala era foarte mare.

Climatul de pe coasta Namibiei este puternic influențat de curenții oceanici care aduc nu numai vânt ci și transportă nisipul care a format în timp dunele de la mal.

 

Mașina Toyota Hilux s-a ținut foarte bine. După sute de kilometri conduși pe drumuri neasfaltate revenisem la „civilizație”

 

Swakopmund Sands, hotelul unde am petrecut următoarele două nopți

 

Prima oprire a fost la un supermarket de unde am luat provizii pentru zilele următoare

 

După un scurt repaus la hotel, am făcut un mic tur al orașului Swakopmund

 

Swakopmund – în traducere: gura (de vărsare a râului) Swakop – a fost o colonie înființată de germani în 1890. Acesta era principalul port de acces în perioada ocupației germane, în timp ce portul vecin (aflat la 20 de kilometri), Walvis Bay aparținea britanicilor.

Mai târziu, după ce întreg teritoriul a devenit britanic, colonia germană a păstrat un statut special, oarecum independent. După independența Namibiei și dezvoltarea turismului a devenit destinația principală de vacanță pentru nemți în sudul Africii, iar orașul a cunoscut o și mai mare extindere după ce la 60 de kilometri distanță la Rossing s-a descoperit cel mai mare zăcământ de uraniu din lume și s-a deschis o mină uriașă.

Influența germană se poate vedea la tot pasul în arhitectura clădirilor, de la catedrala luterană până la casele de locuințe.

 

La plimbare pe faleza din Swakopmund

 

Farul, unul din simbolurile orașului

 

Prin centru se poate găsi și un târg ambulant cu produse de lemn lucrate de triburile aborigene. Poporul himba este cel mai important trib local, ușor de recunoscut prin femeile cu păr roșu vopsit cu ocru.

 

Nu sunt foarte multe atracții la Swakopmund. Singurul muzeu de interes este Snake Park, muzeu ce aparține unui australian care s-a mutat în sudul Africii și a strâns o colecție impresionantă de șerpi autohtoni și din jurul lumii.

 

Namibia este una din țările lumii unde se pot găsi cele mai multe specii de șerpi (majoritatea veninoși)

 

După amiaza am planificat o excursie cu mașina de-a lungul Skeleton Coast, către Cape Cross, un faimos parc natural. Până acolo erau „doar” 120 de kilometri, o distanță infimă comparativ cu drumurile anterioare pe care le făcusem.

 

Coasta Atlanticului în jumătatea de nord a Namibiei este numită Skeleton Coast. Numele vine de la zecile de vapoare care au eșuat la țărm în urma furtunilor. Aceasta fiind una din cele mai dificil de navigat zone ale Atlanticului. Marinarii naufragiați chiar dacă au ajuns la mal, nu au avut prea mari șanse de supraviețuire, fiind atacați de triburile băștinașe sau de animalele sălbatice sau pur și simplu au pierit epuizați, din lipsă de apă și mâncare.

Un scurt popas pe Skeleton Coast la unul din vasele scufundate.

 

Nu este un schelet uman aici, doar o mică amintire a trecutului făcută din oase de animale.

 

Vaporul eșuat s-a transformat în adăpost pentru păsări

 

Am ajuns mai târziu la principala destinație a zilei: rezervația din Cape Cross. Am luat biletele de intrare, am trecut rapid pe la muzeu și apoi am continuat cu mașina prin rezervație.

 

Cape Cross este faimoasă ca unul din cele mai mari habitate de foci ale lumii. Mai exact este al doilea ca mărime, primul fiind ceva mai la nord, tot în Namibia, nu departe de graniță cu Angola. Pe arealul relativ limitat al peninsulei Cape Cross se pot vedea oricând peste 100.000 de foci.

 

Nu am văzut niciodată mai mult de 2-3 foci iar o priveliște cu foci cât vezi cu ochii este ceva incredibil. Zgomotul lor mi s-a părut asemănător cu cel al oilor, iar mirosul seamănă și el (dar e mult mai neplăcut).

Există o pasarelă din lemn pe unde vizitatorii pot trece printre foci, doar că unele reușiseră să se cațăre și pe acolo iar traseul era blocat.

 

Altfel, nimic nu te oprește să intri printre foci. Ele sunt destul de sfioase, prietenoase, dar cu o singură excepție: Dacă te apropii prea mult de puii mici (iar la Cape Cross sunt pui peste tot), părinții pot deveni foarte amenințători.

 

Instantanee cu foci de la Cape Cross, un loc unic în lume

 

Am revenit la Swakopmund înainte de lăsarea serii. Am servit cina la restaurantul cel mai renumit din oraș (The Tug). De la masă am putut admira un apus splendid peste Atlantic.

 

Vederi minunate la asfințit de pe Swakopmund Pier

 

Dimineața următoare, am mers în zori într-o excursie cu plecare din Walvis Bay. Sunt 2 excursii care se organizează aici considerate „de neratat” prin parcul natural Sandwich Harbour: cea cu catamaranul pe mare și cea jeep-ul peste dunele de nisip. Dintre cele două, am ales să… le fac pe ambele.

Există o companie Walvis Bay Tours (www.walvisbaytours.com) care oferă posibilitatea de a le combina. Turul pe mare are loc în prima parte a zilei și este urmat după o scurtă pauză de turul 4X4 pe dune. Am rezervat telefonic de seara iar dimineața a sosit microbuzul direct la hotel pentru transferul spre portul din Walvis Bay, aflat la 20 de kilometri.

 

Pe vas, atmosfera era specială. Grupul era alcătuit din turiști din vreo 10 țări de pe tot globul. Pentru a încălzi atmosfera ne-a fost prezentat Jimmy, foca nelipsită de la tururi.

 

Ne-am împrietenit repede

 

Walvis Bay este o zonă naturală incredibilă, cu o faună abundentă. Pe golf se pot vedea o mulțime de foci, pelicani, albatroși, flamingo roz, delfini și chiar balene. Citisem dinainte că este ceva fantastic, dar nu mi-a venit să cred ce am văzut mai departe.

La drum pe golful Walvis, Jimmy se tine și el după noi

 

A mai apărut și o altă focă neinvitată

 

Un vapor abandonat, devenit adăpost pentru păsări

 

Epavele vechi se întâlnesc mai peste tot

 

Căpitanul ne servește cafea marinarului, desigur întărită cu rom

 

Walvis Bay este un alt refugiu pentru foci. Nu la fel de mare precum Cape Cross, dar și aici se pot vedea câteva mii

 

Flamingo uriași se găsesc și ei cu sutele

 

Pe drum ne-au vizitat tot felul de oaspeți înaripați

 

Pelicanul uriaș Albert a fost cea mai mare atracție

 

Ne-am împrietenit foarte bine (imediat după ce i-am dat un pește)

 

La masă am fost serviți cu stridii. Se pare că Walvis Oysters sunt printre cele mai faimoase stridii din lume, având un gust unic datorită mineralelor din această parte a oceanului.

 

Confirm că au fost delicioase, alături de un pahar de șampanie

 

La desert: pasteis de nata

 

La întoarcere, o poză de grup

 

N-am stat nici 15 minute la mal, că am plecat în excursia de după amiază

 

Am împărțit jeep-ul cu un grup de americani. Șoferul a dezumflat roțile pentru a putea conduce pe nisip și apoi am fost gata de plecare.

 

Un popas pentru a admira la țărm un grup de flamingo mici (lesser flamingo)

 

Un pui de focă rătăcit la mal

 

Salinele naturale din jurul Walvis Bay

 

La Walvis este una dintre cele mai mari fabrici de sare din Africa – se poate vedea în depărtare

 

O dată ce ne-am depărtat de oraș, drumul nostru a continuat pe nisip printre dune și apoi pe malul oceanului

 

Un popas într-un loc fotogenic pe malul Atlanticului

 

Locul este incredibil. Mai întâi este plaja scăldată de valuri lată de câteva zeci de metri, iar apoi se ridică dunele de nisip uriașe ale desertului Namib. Acestea trec bine de o sută de metri înălțime pe alocuri și delimitează granița oceanică a Namibiei pe o lungime de vreo 600 de kilometri !!

 

Mai departe a început nebunia, partea extremă a turului prin deșert. Șoferul a început să urce până pe vârful dunele pe o pantă ce cred că trecea de 45 de grade. Au urmat 30 de minute de adrenalină, urcând și coborând dunele în mare viteză.

 

A fost genial! Până la finalul cascadoriilor deja pierdusem orice reper, nu mai știam unde e sus și unde e jos de cât ne învârtisem.

Am oprit apoi în vârful dunei cele mai înalte din zonă.

 

Mai exact, mai aveam noi de urcat încă puțin

 

Sesiune foto în deșertul Namib

 

Deșertul pare infinit, la fel ca oceanul

 

După ce am coborât de pe dune, am poposit într-un loc mai adăpostit. Acolo am servit masa de prânz cu tot felul de delicii locale

 

Un drum ca acesta părea deja modern la întoarcere

 

Se lasă seara peste deșert

 

Pescari în apropiere de Walvis Bay

 

Înapoi la Swakopmund, am mers direct la cină – la un alt restaurant faimos de pe plajă

 

Am admirat din nou apusul de la masă

 

A fost un ultim apus pe oceanul Atlantic. Expediția Namibiană avea să continue cu o incursiune în savană, printre lei și rinoceri în parcul național Etosha.