Un fel de turism de care am prins din ce în ce mai mult drag în ultimii ani este participarea la evenimente faimoase precum festivaluri, sărbători locale, concerte mari sau turnee sportive. Desigur e mai mult vorba de distracție decât de a vizita ceva iar din acest gen de călătorii am rămas cu cele mai frumoase amintiri.
Am avut o listă lungă de evenimente de pe mapamond unde mi-am dorit să ajung iar de-a lungul anilor mi-am împlinit multe din aceste vise. Spre exemplu am fost la Tokyo de Sakura, în Laponia de Crăciun, la Roma de Paște, la Veneția la Carnaval, la Dublin de St. Patrick’s Day sau la München la Oktoberfest.
De asemenea, m-am bucurat să particip cu prietenii sau familia la o mulțime de spectacole sportive la: Ciclism (Turul Franței în Pirinei), Handbal (Europeanul în Suedia), Baseball (Yankees și Mets la New York), Baschet (NBA la Philadelphia), Sărituri cu Schiurile (Turneul celor 4 trambuline în Austria și Germania) și mai ales Fotbal unde am ajuns la meciuri din toate ligile importante din vestul Europei și am susținut România la Euro 2008 și 2016. Lista de dorințe pentru viitor e încă lungă – îmi doresc să ajung o cursă de Formula 1 sau Moto GP, la un turneu de Grand Slam la tenis și mai ales la Olimpiadă.
Una dintre aceste dorințe am îndeplinit-o vara trecută. Am ajuns la primul meu meci de rugby. Nu a fost deloc orice meci ci România – Scoția, jucat la Lille în Franța în cadrul Campionatului Mondial de Rugby.
Am prins bilete la meciul acesta cu mult noroc. Au fost înscrieri cu multe luni înainte de Mondial unde toate biletele s-au dat rapid. Cu câteva săptămâni înainte însă au fost scoase la re-vânzare câteva bilete și atunci am prins 2 bilete chiar la meciul nostru, putând astfel merge împreună cu un prieten bun, și el pasionat de asemenea evenimente.
Cel mai simplu mod pentru noi de a ajunge la Lille a fost cu avionul la Charleroi, în Belgia. De acolo am închiriat o mașină pentru a ajunge în Franța (Lille este lângă graniță, la doar 100 de kilometri depărtare). Meciul avea loc sâmbătă și am putut profita de orarul convenabil București – Charleroi. Am plecat sâmbătă dimineața și am revenit acasă duminică seara iar timpul a fost suficient pentru a ajunge la meci dar și pentru a vizita câteva orașe frumoase din Walonia, regiunea de sud belgiană, precum Mons, Tournai sau Dinant. A fost un weekend plin și memorabil.
Am aterizat pe la 8 dimineața la Charleroi pe un cer neobișnuit de senin pentru ploioasa Belgie. Era o vreme splendidă de vară și am avut numai soare tot weekendul.
Am ridicat mașina rapid de la aeroport și apoi am pornit la drum
Prima oprire dimineața a fost la Mons. Acesta este un orășel pitoresc aflat la jumătatea drumului spre Franța
Aproape orice oraș belgian are o piață centrală frumoasă iar Mons nu face excepție. Pentru că vremea era așa de frumoasă, era păcat să nu poposim la una din terasele de acolo.
Am servit micul dejun la terasă cu cafea și bere belgiană. Desigur, ca șofer eu m-am limitat la cafea.
După masă mergea bine un waffle autohton
Am continuat apoi pe autostradă spre Lille. Am observat un ambuteiaj lung de mai mulți kilometri dar din fericire acesta era pe sensul opus spre Bruxelles, pe partea noastră n-am prins nici pic de trafic.
Datorită afluxului imens de turiști veniți la mondialul de rugby, mai toate hotelurile din Lille erau rezervate iar ce mai rămăsese disponibil se vindea la tarife astronomice. De aceea, mult mai convenabil pentru noi a fost să rezervăm o cazare la Tournai, orășel aflat de partea belgiană a graniței dar la doar 20 de minute de condus de Lille. Ne-am cazat în centru și dacă tot era încă devreme am făcut o plimbare prin oraș.
Nu pot să zic că am mai auzit mare lucru de Tournai până atunci, dar am fost impresionați să descoperim un oraș foarte frumos. Acest oraș Walon are o mare semnificație istorică fiind prima capitală a Imperiul Franc în secolul 5 și locul unde s-a născut Clovis I, unificatorul francezilor.
Importanța istorică a orașului se poate vedea în măreția clădirilor din centrul vechi care înconjoară Grand Place. De departe cele mai impresionante sunt marea Catedrală și turnul Belfry.
Marea catedrală era în renovare. Aceasta este poate cea mai monumentală construcție din întreaga Walonia și face parte din patrimoniul mondial UNESCO.
Detalii arhitecturale din interiorul și exteriorul catedralei
După plimbarea prin Tournai am trecut granița și am ajuns la Lille. Am lăsat mașina încă de la amiază la stadion, iar de acolo am plecat cu metroul spre centrul Lille. Meciul era abia pe la 9 seara și puteam
Metroul din Lille se numește VAL și sunt vagoane electrice automate fără conductor. Am stat chiar în primul rand și aveam senzația că noi conducem trenul
La Lille în centru era nebunie. Zeci de mii de oameni pe străzi, cea mai mare parte a lor fani care mergeau la meci mai târziu. Atmosfera în oraș era una de sărbătoare.
Grande Place de Lille era transformată în Fan Zone.
Desigur peisajul era dominat de miile de suporteri scoțieni veniți pentru meci. Noi eram în minoritate cam de 100 la 1.
Nu lipseau kilt-urile din echipamentul scoțienilor. Inițial voiam să facem poză cu câțiva dintre ei, dar ne-am trezit mai târziu că mult mai mulți au venit să se pozeze cu noi, suporterii români fiind o vedere mult mai rară. Nu există violență sau rivalitate cum e la fotbal la rugby, toată lumea era extrem de relaxată si prietenoasă.
Cu mare greutate am găsit o masă liberă la o terasă. Mai mult, se vânduse tot pe la restaurante – se terminase berea, jumătate din meniuri erau epuizate – clar fanii britanici făcuseră niște vânzări imense.
Prin toată aglomerația n-am apucat să vedem mare lucru din Lille, dar impresia a fost a unui oraș foarte frumos și elegant. Am zis că o să mai revin cândva pe acolo.
Înainte de lăsarea serii, am revenit la stadion și ne-am echipat de meci.
Atmosfera din jurul stadionului era super. Am cunoscut mulți scoțieni dar și români veniți de departe, am stat la povesti și am primit incurajări înainte de meciul unde clar ai noștri nu aveau nicio șansă.
O amintire de la Rugby World 2023
Cu vreo oră înainte de startul partidei am mers spre tribune. Accesul în stadion s-a făcut foarte rapid
Am avut niște locuri chiar bune pe stadion. Locurile s-au ocupat destul de târziu dar la startul partidei era arhiplin.
Atmosfera fantastică la imnul scoțian. La al nostru, noi sute zeci de români am încercat să ne ridicăm la același nivel.
La fel a încercat și naționala română de rugby dar le-a ieșit doar în primele 20 de minute ale partidei, apoi eseurile scoțiene au început să curgă în valuri.
Meciul s-a încheiat cu un dezastruos 84-0 pentru Scoțieni. Nu am plecat însă dezamăgiți pentru că doar faptul că am fost la acest mondial e o onoare pentru noi, iar personal să participăm la un asemenea eveniment a fost grozav. Am rămas cu atmosfera fantastică din stadion și din afara lui.
Noaptea târziu în Grand Place din Tournai
Am părăsit Tournai în zori și am condus ceva mai departe de Charleroi, într-una din cele mai frumoase zone ale Waloniei: Valea râului Meuse. Acolo am vizitat două orașe splendide: Dinant și Namur.
Castelul Freyr unul dintre cele mai mari atracții de pe malul râului Meuse
Rocher Bayard, un monument ciudat al naturii în drumul spre Dinant
La Dinant am mers direct la cetatea aflată dealul deasupra orașului.
Interiorul cetății nu este chiar impresionant, dar oferă o panoramă fantastică peste oraș și Meuse
Aceasta este vederea wow! de pe zidurile cetății
De la cetate se coboară cu telecabina până în centrul vechi
Catedrala din Dinant este o bijuterie arhitectonică, impresionantă la exterior și în interior.
Dinant este nu degeaba unul din cele mai vizitate locuri din Belgie. Totul pare perfect integrat în peisajul natural din jur și fiecare colțișor din oraș este extraordinar de fotogenic.
Dacă Dinant este splendid văzut de sus și de jos, el mai merită văzut și de pe apă. La docurile din oraș se organizează mini croaziere pe tot parcursul zilei. Pe o zi atât de frumoasă nu puteam rata și experiența asta.
Croaziera a durat o oră și jumătate. Am mers vreo 5 kilometri pe Meuse în amonte de Dinant
Vederi de pe Meuse
Revenind la Dinant. Nu mă mai săturam de vederile frumoase
Aici am încheiat plimbarea prin frumosul Dinant. Mai departe am revenit cu telecabina la cetate și am pornit din nou la drum.
Toată valea râului Meuse este foarte pitorească. Am condus mai departe spre nord, în direcția Namur.
Am mai oprit la o mănăstire foarte importantă din regiune. Abbaie de Maredsous este una dintre cele mai mari și mai faimoase din Belgia.
Maredsous nu este faimoasă doar pentru clădirile sale vechi de secole. Belgia are o tradiție de producere a berii, iar istoric cele mai bune beri se produceau la mănăstiri. Maredsous este și în prezent una din cele mai renumite berării din țară, iar mulți dintre vizitatori vin și pentru a servi masa și a degusta berile produse local la restaurantul mănăstirii. Pe o zi însorită ca asta mesele erau toate pline.
După masa servită la mănăstire, am continuat drumul spre Namur, oraș aflat la confluența Meuse cu râul Sambre. Namur este considerat capitala regiunii Walonia și aici se află sediul parlamentului regional.
Namur este un oraș foarte pitoresc, cu o arie delimitată de cele două râuri care împart centrul istoric. Sunt foarte multe poduri vechi de sute de ani iar pe dealul din centru se află Citadelle, marea cetate medievală.
Citadelle este și cea mai importantă atracție turistică din Namur. Se poate ajunge la ea urcând pe scări, dar mult mai puțin obositor este o să iei telegondola până în vârful cetății.
Cetatea din Namur își are originile încă din vremea romanilor și a fost extinsă cel mai mult în perioada medievală în secolul 17. Este una dintre cele mai mari cetăți medievale din Europa și face parte din patrimoniul mondial cultural.
Plimbarea prin Citadelle a fost plăcută, dar cel mai mult m-am bucurat de vederile deasupra orașului de pe zidurile cetății
Am mai avut ceva timp până la zborul de seară astfel că am mai făcut o oprire la un alt loc faimos al Belgiei: Waterloo, aflat nu departe de aeroportul din Charleroi.
Waterloo este locul faimoasei batalii finale ale lui Napoleon unde a fost înfrânt de trupele britanice. Pe locul bătăliei s-a ridicat o movilă, monument memorial în onoarea marelui conducător francez iar în subteran este un muzeu istoric.
La Waterloo, n-am mai vizitat muzeul ci am preferat o relaxare pe iarbă la soare înainte de zborul spre casă
La finalul zilei, am mai stat puțin la o bere pe terasele amenajate de la aeroportul Charleroi. A fost un weekend plin din care am revenit acasă cu multe amintiri frumoase.










































































Buna,(pentru excursia noastra de peste cateva zile Panama-Costa RIca) o intrebare legata de Panama: ai cumparat SIM pentru telefon? din aeroport? si noi urmeaza sa stam doar 2 zile in Panama, a 3-a zi plecam spre CR si in CR ai cumparat SIM pentru telefon? multumesc Flori Asandei
Nu am cumparat SIM acolo. Nu stiu prea multe, dar tin minte ca erau ghisee de unde se puteau cumpara