Albania este una din cele mai puțin cunoscute destinații turistice ale Europei. Fiind închisă timp de decenii și poate considerată de unii periculoasă, este un loc unde nu foarte multă lume a ajuns. În ultimii ani, Albania a investit masiv în turism – s-au construit multe hoteluri, s-a dezvoltat infrastructura și s-au renovat multe din atracțiile turistice – iar astăzi este pe cale să devină o destinație importantă pentru vacanțele de vară ale europenilor.

După o primă vizită când am ajuns doar în capitala Tirana, am descoperit recent sudul Albaniei, probabil cea mai interesantă zonă a țării. Am stat la Sarande, cea mai importantă stațiune la mare, iar de acolo am ajuns la cele mai frumoase plaje de pe coasta Adriaticii, la parcul natural Blue Eye, la situl arheologic din Butrint dar și la Gjirokaster, un orășel de munte absolut splendid.

 

Pare ironic dar cel mai rapid și convenabil mod de a ajunge în sudul Albaniei, este un zbor spre Corfu în Grecia. Aeroportul din Tirana este mult mai departe. Altfel, din Corfu se poate ajunge mult mai ușor cu feribotul direct în Sarande. Așa am ajuns și eu acolo, profitând de zborurile directe spre Corfu din București lansate de Wizz Air. Am petrecut în Albania 2 zile, iar timpul a fost suficient pentru a vedea cele mai frumoase locuri din sud.

Zborul spre Corfu a durat doar puțin peste o oră. Am prins o zi cu vreme frumoasă iar la coborâre am putut admira vederi foarte frumoase cu insula din nord-vestul Greciei.

 

De la aeroport am luat direct autobuzul 15 care ajunge în portul Corfu în vreo 10 minute.

 

Pe bulevardul de lângă port sunt o mulțime de companii care vând bilete de feribot spre Albania. Datorită concurenței ele se întrec în oferte pentru a umple vapoarele, iar preturile către Sarande variază între 15 și 30 de euro pe sens. Sunt 3 companii care operează feriboturile și fiecare au 3-4 plecări pe zi.

 

Se poate ajunge cu feriboturile rapide precum cel de mai jos, care fac cam 40 de minute până la Sarande. Acestea sunt cele mai rapide dar și cele mai puțin confortabile cu cât mare este mai agitată.

 

Mult mai comode sunt feriboturile lente. Acestea pot transporta și câteva mașini și fac de regulă o oră și jumătate. Sunt mai ieftin și mai au avantajul că au o terasă pe punte de unde se poate admira peisajul pe mare.

 

Coasta Albaniei de pe mare

 

Debarcarea în Albania a fost rapidă. Se verifică doar documentele și sunt acceptate inclusiv buletinele UE.

 

Pentru deplasare prin Albania a fost cel mai convenabilă închirierea unei mașini. Am găsit un tarif bun, aproximativ 50 de euro pe zi cu asigurare inclusă. Mașina nu era chiar cea mai nouă, dar – cel mai important, pentru că era foarte cald în toiul verii – AC-ul funcționa bine. Singurul aspect ciudat a fost că în loc de a bloca garanția pe card pentru mașină (nu se poate la unele bănci albaneze) mi-au reținut buletinul până la retur. Nu prea mi-a convenit, dar n-aveam ce face.

 

Tot acolo am schimbat ceva bani din euro în moneda locală. Moneda albaneză este lek. 100 de lek este aproximativ un euro (0,9 și ceva), iar asta face conversia foarte ușoară. Mai peste tot se acceptă euro sau euro și lek în combinație.

Am stat la un hotel luxos aflat pe plajă în centrul stațiunii. Prețul pentru o cameră în vârf de sezon era 60 de euro cu mic dejun inclus. Mi s-a părut rezonabil și sunt sigur că în alte perioade e și mai ieftin.

 

După amiaza am plecat la drum cu mașina în direcția Butrint.

 

La 20 de kilometri sud de Sarande se află Butrint, una din cele mai mari atracții turistice din Albania.

 

Butrint este un complex arheologic vast. Un oraș antic construit de greci și dezvoltat de romani, otomani și venețieni, foarte bine păstrat până în zilele noastre.

 

Complexul arheologic se întinde pe mai mulți kilometri pe o peninsulă de pe lacul Butrint. Este unul din cele 2 situri ale Albaniei aflate în patrimoniul mondial UNESCO. Turul complexului durează minim 2 ore și se poate face cu ghid sau pe cont propriu.

 

Turnul venețian, la intrare în complex

 

Teatrul antic roman

 

Baptisteriul din secolul 6 include un mozaic unic. Acesta stă acoperit cu nisip pentru a fi protejat de intemperii.

 

Ziduri de apărare pe malul lacului

 

Ruinele marii bazilici creștine

 

Poarta leului, una din intrările în vechea cetate

 

Potecile de la Butrint sunt bine amenajate, există marcaje și panouri cu informații.

 

Intrarea în castelul medieval construit de otomani

 

Vederi de pe zidurile castelului din Butrint

 

Se vede și castelul triunghiular din vale

 

Am ieșit de la Butrint după aproape două ore.  La poartă am admirat anticul feribot manual care transportă mașinile pe partea cealaltă a râului pe unul din principalele drumuri spre Grecia.

 

Înainte de lăsarea serii am mers la plajă. O baie în mare era modul perfect de a încheia o zi toridă. Am mers la Pulebardha, una din cele mai frumoase ale țării. Pentru a merge acolo (mai repede) am condus 3 kilometri pe un drum accidentat.

 

Plaja Pulebardha

 

Plaja este una foarte aglomerată în sezon, dar pe la 6 când am ajuns deja se eliberase în mare parte și am găsit chiar și șezlongul gratuit.

 

De câțiva ani am început să apreciez mai mult plajele cu pietriș de cât cele cu nisip. Au un mare avantaj: nu se lipește nisipul de tine. Iar dacă pietrele sunt mici și rotunjite perfect, precum la Pulebardha este o plăcere să intri cu picioarele în mare.

 

Relaxare cu un cocktail în așteptarea apusului

 

Soarele coboară peste Adriatica

 

Vederi cu un apus splendid

 

Seara târziu am mers la un restaurant faimos pe lacul Butrint

 

Am luat cina la The Mussel House, un restaurant pe lac ce are o crescătorie de scoici și servicii excelente. Chiar și la acest restaurant considerat de lux, prețurile nu au fost mari. Am mâncat pe săturate (scoici și alte preparate tradiționale) cu vreo 15 euro.

 

Noaptea în Sarande, la plimbare pe faleza de la hotel

 

Ziua următoare am făcut un traseu mai lung cu destinația Gjirokaster, oraș aflat mai la nord, dincolo de munți, la o oră de Sarande

 

Până a trece munții am oprit la parcul național Syri i Kalteri, mai cunoscut turiștilor ca Blue Eye. Acesta este unul din cele mai spectaculoase locuri naturale din Albania.

 

Blue Eye este un ochi de apă unic, cu apă ce țâșnește de la mare adâncime pentru a forma un râu învolburat și mai apoi un lac vast. Pentru a ajunge la „ochiul albastru” am mers 2 kilometri de la parcare, dar nici n-am simțit drumul pentru că peisajul era splendid.

 

La capătul traseului este un restaurant cu o terasă unde e obligatorie o pauză de răcorire pe caniculă.

 

Se pot face și plimbări cu hidrobiciclete pe râu

 

Podul spre Blue Eye

 

Câteva vederi cu locul natural

 

Culoarea ochiul este incredibilă

 

La final, am făcut o baie în apa râului (doar cu picioarele). Am fost șocat de cât de rece era apa. Afară erau aproape 40 de grade, iar apa țâșnită din pământ avea numai 10 grade!  N-am rezistat mai mult de câteva secunde.

 

Mai târziu am sosit la Gjirokaster. Am lăsat mașina în parcarea subterană din centru și am pornit la pas.

 

Gjirokaster este cel mai frumos oraș al Albaniei (spune asta orice localnic). Aici a fost cel mai înfloritor oraș din zona albaneză a Imperiului Otoman. Centrul său istoric este foarte bine prezervat, și este al doilea loc albanez aflat în patrimoniul UNESCO (după Butrint).

 

Gjirokaster este renumit pentru fortăreața uriașă de pe dealul de deasupra orașului.

 

Centrul orașului este plin de magazine cu suveniruri tradiționale și restaurante cochete.

 

Am poposit întâi la o terasă cu vederi frumoase

 

Câteva din casele tradiționale au fost transformate în muzee. Acesta este muzeul etnografic.

 

Muzeul mi s-a părut super interesant, având o realizare modernă cu displayuri animate și proiecții cu filme informative despre portul popular și tradițiile locale.

 

Casa are și o semnificație istorică importantă, fiind locul nașterii dictatorului Enver Hoxha, liderul comunist ce a condus țara timp de 41 ani. Acesta a decis separarea Albaniei de restul blocului comunist și a transformat-o în una din cele mai izolate state ale lumii, asasinându-și rivali, interzicând religia și ducându-i pe oameni la o sărăcie lucie. Hoxha este detestat în Albania azi și asta e și o explicație de ce casa nu este un muzeu dedicat lui.

 

Vederi de la terasa casei lui Hoxha. E clar și după dimensiunile casei că spre deosebire de alți dictatori comuniști proveniți mai degrabă din clasa muncitoare, familia Hoxha era una foarte înstărită în Gjirokaster.

 

Mai sunt o mulțime de case istorice splendide în oraș care se pot vizita.

 

Una dintre ele se afla în apropiere, așa că am făcut o oprire la Skenduli House.

 

În casele tradiționale locuiau cu secole în urmă familii înstărite musulmane. Tradițiile erau strict respectate, toate casele aveau camera bunicilor, celor mai în vârstă părinți, camera cea mai frumoasă dedicată proaspeților căsătoriți dar și sălile de ceremonii unde aveau loc logodnele, evident separate între bărbați și femei.

 

Moscheea din Gjirokaster a fost renovată recent. Pe vremea dictaturii, multe dintre așezămintele de cult din Albania au fost distruse, iar moscheea din locul natal al lui Hoxha nu a scăpat nici ea.

 

La parterul moscheii este un muzeu dedicat istoriei orașului

 

La etaj am fost invitat în sala de rugăciune recent inaugurată

 

Mai departe, am urcat pe deal pentru a vizita castelul, una din cele mai mari fortificații medievale din lume.

 

Prin galeriile imensului castel

 

Muzeul armelor

 

Vederile de pe zidurile castelului sunt splendide

 

Curtea castelului adăpostește anual un mare festival folcloric

 

Turnul cu ceas și munții în fundal

 

Subsolul castelului este împânzit de o rețea vastă de buncăre și tuneluri construite de Hoxha ca adăposturi antiatomice. Castelul Gjirokaster era se pare locul de unde avea să conducă Albania în cazul unui fantezist atac al sovieticilor sau al americanilor.

 

Am coborât înapoi în centrul vechi

 

Înainte de plecare am servit masa la unul din restaurantele renumite din oraș. Specialități: vinete umplute, sarmale și baclava.

 

Am îndrăgit mult Gjirokaster dar era momentul să plec la drum înapoi spre Sarande.

Am revenit la Sarande pe un alt traseu, pe un drum nou plin de tuneluri și viaducte ce traversează lanțul muntos.

 

Înapoi pe coastă am oprit la Ksamil, poate cea mai „de fițe” stațiune a Albaniei.

 

Ksamil este o peninsulă înconjurată de câteva insulițe, apă lină și nisip fin. Plajele sunt absolut splendide, dar locul este și unul din cele mai aglomerate din Albania.

 

Mi-ar fi plăcut să răman pe plaja din Ksamil, dar era mult prea multă lume pentru gusturile mele.

 

De aceea, am preferat să merg la Pasqyrave, o plajă mai liniștită la câțiva kilometri.

Dictatorul Hoxha, în paranoia sa că străinii vor să-i invadeze țara, a construit buncăre la malul mării și a minat plajele. Recreerea la mare nu era o vacanță tipică pentru albanezi.

Nebunia asta a avut și un efect benefic – natura a rămas neatinsă iar cele mai frumoase plaje ale Albaniei s-au păstrat toți anii aceștia virgine, fără resorturi, fără amenajări și fără drumuri de acces. De câțiva ani, turismul a început să se dezvolte masiv dar încă au rămas multe plaje aproape sălbatice precum Pasqyrave.

 

Am rămas la plajă din nou până la lăsarea serii

 

Noaptea am trecut pe la castelul din Sarande, cocoțat pe dealul de deasupra stațiunii.

 

Kalaja Sarande a fost transformat într-un hotel-restaurant. Aici au loc seri tematice și concerte în fiecare weekend, fiind una din locațiile exclusiviste din oraș.

 

Vederea de la terasă este încântătoare.

 

Dimineața am urcat la ruinele mănăstirii celor 40 de sfinți, un alt loc de unde se văd vederi splendide peste Sarande.

 

Sarande de sus

 

O altă ciudățenie cu mașina închiriată este că mi s-a cerut să o duc la spălătorie înainte de retur. E drept, am condus-o pe tot felul de drumuri neasfaltate și era cazul. Astfel, ultima mea oprire în Albania a fost spălătoria auto. Cât s-a spălat mașina am servit o cafea și am povestit cu câțiva localnici despre experiența mea în Albania.

 

Mai târziu mi-am luat la revedere de la Sarande si am luat feribotul de Corfu.

 

Ultimele vederi de pe mare cu Albania. M-am simțit foarte bine si mi-am propus să mai revin. Este o țară care va cunoaște curând o explozie a turismului, dar până atunci rămâne o destinație mai aparte, cu prețuri foarte mici și atracții interesante care încă nu sunt foarte aglomerate.

 

După o oră și ceva pe mare am revenit în Corfu

 

Înainte de zborul spre casă, am mai avut timp pentru masa de prânz la Fishalida, un restaurant renumit din Corfu Town.

 

Decolarea peste Corfu