Anul acesta de Paște, românii au beneficiat de cea mai lungă vacanță din ultimii ani. S-a întâmplat asta pentru că 1 Mai a picat imediat după zilele de sărbătoare, la care din acest an se adăugase și vinerea mare. Astfel, am avut cu weekend cu tot 6 zile libere. Asemenea altora am cautat variante de vacanță în perioada asta și pentru că ne-am hotărât greu, am constatat că multe cazări prin țară sau zboruri în afară aveau deja prețurile mult umflate pentru zilele respective.

Căutând diverse variante prin Europa sau mai departe, am ajuns la una mai neașteptată: am decis să plecăm în Uzbekistan! De ce am ales asta? Pentru că nu am fost acolo niciodată și îmi doream să mergem de mult timp. Pentru că aprilie/mai e sezonul ideal pentru a vizita zona – este cald dar nu sufocant și vremea e în general însorită. Pentru că este o destinație foarte ieftină (zborurile nu sunt ieftine dar compensează cazările și prețurile locale). Pentru că din acest an Uzbekistan a eliminat vizele și acum se poate ajunge mult mai ușor (înainte era mult mai complicat, fiind necesară o invitație).

Cea mai bună variantă de zbor către Tashkent, principalul aeroport internațional din Uzbekistan, a fost cu Turkish Airlines via Istanbul. Nu capitala este cea mai interesantă destinație turistică din țară, ci orașele istorice de pe drumul mătăsii: Samarkand, Bukhara sau Khiva. Ne-am propus să le vizităm pe toate iar timpul l-am împărțit egal între Tashkent, Samarkand și Bukhara unde am petrecut câte două nopți. Am găsit cazări foarte bune și ieftine (hoteluri de 3 sau 4 stele la 40-50 de dolari pe noapte). Întoarcerea urma să fie via Kazahstan iar cu ocazia asta aveam să vedem și orașul Almaty.

Am constatat în planificarea călătoriei că Uzbekistan-ul este un stat mult mai modern decât ne așteptam noi. Există trenuri de mare viteză între orașele principale care circula cu peste 200 km/h iar legăturile aeriene între orașe sunt multiple. Pentru că știam că țara aștepta un mare aflux de turiști o dată cu liberalizarea vizelor, am rezervat transportul din timp (și bine am făcut pentru că toate biletele s-au epuizat mai târziu). Am rezervat online călătorii cu Afrosiyob (trenul de mare viteză) de la Tashkent la Samarkand respectiv de la Samarkand la Bukhara iar de la Bukhara am ales să revenim în capitală cu avionul.

Cu toate pregătirile făcute, a sosit și ziua plecării, în ajunul Paștelui. Am zburat cu avioane mari, Airbus A330, atât din București, cât și din Istanbul la Tashkent. Zborul mai lung a fost 4 ore și jumătate iar în total drumul cu o escală scurtă a durat 8 ore.

 

Escala a fost pe noul aeroport internațional din Istanbul care de-abia fusese inaugurat de câteva zile. Este un proiect imens al Turciei care în câțiva ani dorește să devină cel mai mare aeroport al lumii.

 

Am aterizat la Tashkent în zorii zilei pe la 8 dimineața. Diferența de fus orar față de România este de 2 ore.

 

Formalitățile de intrare în Uzbekistan le-am rezolvat repede. Singura problemă a fost că am așteptat foarte mult bagajele. Motivul? Fiecare uzbec sosea cu 4-5 bagaje mari de cală. Se pare că mai toți erau comercianți care fuseseră să aducă marfă din Istanbul. Nu am mai văzut niciodată atâtea bagaje de cală la un zbor.

 

De la aeroport am fost preluați de un șofer de la hotel. Am rezervat din timp de teama țepelor taximetriștilor din aeroport. Transferul de la hotel a costat 10 dolari. Sună rezonabil dar după ce am aflat că tariful normal la taxi este de 1 dolar (maxim 3-5 cu un taximetrist mai hoț), am realizat că ne-am făcut griji degeaba. Am constatat ulterior că Uzbekistan-ul este unul din cele mai ieftine state ale lumii…

 

Ne-am cazat la un hotel central din Tashkent. Condițiile au fost bune iar pentru o cameră dublă am plătit 40 de dolari pe noapte cu mic dejun inclus.

 

Cei de la hotel au acceptat să ne cazeze devreme (sosisem pe la 9 dimineața). Obosiți după drum am rămas în cameră să dormim.

Am ieșit prin oraș abia după amiaza, să ne facem o primă idee despre Tashkent. Am mers la o bancă din apropiere pentru a schimba bani. Pe 200 de dolari am luat un teanc mare de bani. Moneda locală se numește som, iar un dolar înseamnă aproximativ  8.000 som. În prezent cea mai mare bancnotă este de 100.000 de som, dar acum câțiva ani era de 1.000. Pe atunci, am fi ieșit de la schimb cu o sacoșă mare cu bani.

Datorită obișnuintei cu bancnotele de mică valoare, uzbecii au un „skill” aparte. Numără bani extraordinar de repede. Am observat asta peste tot, nu numai la casierii de la bancă ci și la orice vânzător stradal.

Pentru transport prin oraș am folosit Yandex Taxi(aceeași companie cu Yango care a apărut și pe la noi recent). Tarifele pentru taxi prin oraș sunt ridicol de mici. O cursă scurtă de câțiva kilometri costă 2-3 lei, iar o traversare a orașului de la sud la nord este cel mult 10 lei. Ne-a ajutat mult aplicația Yandex pentru că se poate plăti cash, prețul stabilit nu se discută (am scăpat de partea de negociat) și nu trebuie să vorbești nimic despre destinație cu șoferii care nu știu o iotă de engleză oricum.

 

Un loc bun pentru o primă impresie în orice oraș din lume este piața mare. Acolo poți întâlni localnici și poți să îți faci o impresie despre loc cu adevărat. Chorsu Bazar este principala piață din Tashkent, întinsă pe o zonă vastă din nordul orașului.

 

Cupola cea mare adăpostește piața alimentară – carne, brânzeturi și tot felul de nuci iar legumele și fructele se găsesc în hala învecinată. Prin jurul sunt tot felul de tarabe cu suveniruri și produse tradiționale.

 

Ce impresii ne-am făcut la Chorsu… În primul rand este ieftin, foarte ieftin. Curățenia ne-a impresionat, piață fiind lună. De asemenea produsele se vede că sunt toate locale și proaspete. În Uzbekistan nu au apărut încă marile lanțurile comerciale occidentale iar asta înseamnă că producția locală încă merge foarte bine.

 

Al doilea loc pe care l-am vizitat în acea zi a fost moscheea Tillya Sheikh, unul dintre puținele monumente vechi din oraș.

Tashkent a fost distrus de un cutremur major în 1966 iar din clădirile sale istorice n-au mai rămas decât această moschee și casele din jur. Sovieticii au profitat de ocazie și au ras tot centrul construind blocuri mari de locuințe, bulevarde largi și clădiri guvernamentale în stil specific statelor comuniste.

 

Moscheea arată bine, fiind renovată recent. Este un complex alcătuit din mai mult clădiri, doar una este moschee activă restul sunt muzee, iar curtea lor este plină de magazine cu suveniruri turistice.

 

Spre seară am căutat un restaurant pentru cină. Am ajuns la Afsona, cel mai bine cotat restaurant pe Tripadvisor și unul din cele mai scumpe din oraș. Pentru a înțelege ce înseamnă „scump” în Uzbekistan vă spun că pentru o masă cu 3 feluri și vin pentru două persoane am plătit cam 50 de lei.

 

La felul principal am servit plov, mâncarea națională uzbecă. Plov înseamnă pilaf. Se face de obicei cu carne de vită iar orezul este condimentat cu chimen și coriandru la care se adaugă morcov, ceapă și stafide. Nu există restaurant uzbec unde nu se servește plov.

 

Ziua următoare, după un somn lung, am făcut o plimbare prin centrul nou al orașului.

 

Cum am sosit în zona centrală, am găsit sute de polițiști care strigau la oameni pe stradă și multe drumuri blocate. Bulevardele mari erau închise. Ne-am gândit init al că ar trece președintele sau poate vreo coloană oficială. Era de fapt turul ciclist al Uzbekistanului care tocmai ce avea finish-ul în capitala țării.

 

Mai departe am încercat și metroul din Tashkent. Asemenea altor state ex-sovietice, metroul este construit adânc sub pământ, stațiile având rol secundar de buncăr în caz de război. Unele stații sunt decorate elegant cu candelabre, asemenea celor din Moscova.

 

Am ieșit din subteran chiar în fața marelui Hotel Uzbekistan. Acesta este un fel de simbol pentru oraș. Era locul unde pe vremuri se cazau liderii de partid și conducătorii din alte state. Astăzi nu mai este deloc ce a fost, fiind doar un hotel de 3 stele de care multi turiști se plâng, dar clădirea rămâne una impunătoare.

 

Vizavi de hotel, practic în inima orașului este parcul Amir Timur. Acesta, mai cunoscut de noi ca Timur-Lenk este un erou național pentru uzbecii, considerat întemeietorul țării. Cuceritorul mongol a ocupat o zonă vastă în Orient spre finalul secolului 14. Teritoriul imperiului său se întindea de la Aleppo și Bagdad până la Delhi sau Kabul, iar capitala sa a fost marele oraș Samarkand, numit în acele vremuri centrul lumii. O să vă spun mai multe de Timur și capitala sa în parțile următoare.

 

Am mers apoi cu taxiul în zona de nord a orașului, unde se află Tashkent Tower.

 

Nu departe de turn este Central Asia Plov Center. Este un restaurant uriaș, unde se servește un singur fel de mâncare. Ați ghicit: plov. Afară, sfârâie cazanele mari pe foc iar înauntru se stă la coadă pentru a prinde o masă. Locul este faimos pentru localnici, iar mai nou a devenit o importantă atracție turistică. Oricine ajunge la Tashkent trebuie să meargă la „marea plov-ărie”…

 

După masa copioasă am mers să vizităm turnul. Am luat biletele într-un stil foarte birocratic (am plătit la un ghișeu, am dus chitanța la altul pentru ca un al treilea angajat să ne imprime biletele) și apoi am mers la coadă.

Problema la cozi oriunde în Uzbekistan este că nu se respectă. Toată lumea încearcă să se bage în față iar dacă iți vezi de treaba ta riști să aștepți mult și bine. Învățasem deja lecția astfel că m-am ținut pe poziții puternic pentru a nu pierde rândul.

Tashkent Tower a fost construit în 1985 și are 375 de metri înălțime. Platforma sa de la primul etaj (100 de metri înălțime) este cel mai bun loc pentru a observa orașul de sus.

 

Tashkent este cel mai mare oraș din regiunea „Stan-urilor” având peste 2 milioane de locuitori. Este o metropolă foarte mare cu blocuri tipic comuniste dar și foarte multe parcuri și zone verzi.

Mai jos, vederi cu orașul de sus.

 

Nu departe de Tashkent se află munții, înspre granița cu Tadjikistan cu vârfuri ce depășesc 4500 de metri.

 

Clădiri moderne din Tashkent

 

Blocuri tipice din oraș.

 

Uzbekistan-ul este un stat majoritar musulman, dar la Tashkent există o importantă comunitate ortodoxă, în special de origine rusă.

Cea mai importantă biserică este Catedrala Fecioarei, o construcție splendidă în stil rusesc. Era sâmbăta mare a Paștelui iar biserica era plină de pelerini. Am plănuit și noi să revenim mai târziu pentru a asista la slujba de Înviere.

 

Pe drum spre hotel am mai trecut pe la o altă piață, bazarul Mirabad. Am remarcat curățenia și tarabele foarte bine îngrijite. În general, Tashkent mi s-a părut un oraș extrem de curat.

 

O mașină de epocă rusească

 

Seara am mers la slujba de Înviere. Catedrala era înconjurată de garduri ale politiei și controale de securitate. Pesemne, existau ceva temeri, mai ales că prin lume tocmai ce se întâmplaseră atentate teroriste în biserici creștine (în Noua Zeelandă și Sri Lanka).

 

Slujba este transmisă inclusiv pe ecrane mari amplasate în curtea bisericii.

 

Lumina a venit tocmai pe la ora 1 iar preoții au rostit vorbele tradiționale împreună cu mulțimea: „Hristos Nadezhda”. Spre surpriza noastră, preotul a spus de câteva ori „Hristos a Înviat” în limba română, nu știu exact de ce.

 

Am dus lumina pe jos până la hotel, la vreo 500 de metri depărtare.

 

Cina festivă de Paște

 

Dimineața devreme am plecat cu taxiul spre gară. După două zile, părăseam capitala „nouă” pentru a merge spre marea capitală istorică a Uzbekistanului, faimosul Samarkand.

 

Am mers la Samarkand cu trenul de mare viteză Afrosiyob. Distanța de 350 kilometri se parcurge în 2 ore. Vagoanele sunt foarte confortabile iar pe drum se servește micul dejun inclus. Biletele le-am luat online din timp (pentru că se epuizează) și au costat „fabuloasa” sumă de 25 de lei.

 

Samarkand, venim!