Sri Lanka beneficiază de o coastă plină de plaje superbe iar multe din ele sunt pustii. Sudul țării este una din acele destinații speciale ale lumii unde turismul în masă nu a ajuns încă și unde vizitatorii se pot bucura de valurile oceanului și de nisip într-o atmosferă intimă, relaxată, fără pic de aglomerație. Cele mai dezvoltate stațiuni (și folosesc cuvântul „dezvoltat” cu ceva rezerve) sunt Hikkaduwa, Unawatuna, Negombo, Tangalle sau Mirissa. Toate sunt la fel de frumoase. Noi am ales Mirissa pentru că avea un mare plus – din Mirissa se organizează excursii pe mare pentru a vedea balenele, fiind locul din lume cu cea mai mare probabilitate de a le întâlni iarna – asta pe lângă plajele de vis din stațiune.

Am petrecut 3 zile superbe la Mirissa, micuța localitate la ocean din sudul Sri Lankăi. Am stat la o pensiune de familie situată central și destul de aproape de plajă. Peisajul din Mirissa arată incredibil de bine. Plaja este împărțită în două de o mică insulă (Rock Island). Plaja dinspre est este îngustă iar valurile sunt foarte line. Acolo cei mai multi turiști preferă să stea la umbra palmierilor la doi pași de apă. Plaja din vest e mult mai lată, cu câteva șezlonguri amenajate și baruri relaxate pe plajă. Acolo valurile sunt violente și foarte înalte. Am petrecut 3 zile foarte relaxate pe plajele din Mirissa, odihna fiind foarte plăcută chiar și pentru mine care nu prea îmi place să stau. Mi-a plăcut cel mai mult aerul boem al plajelor, cu foarte putini turiști și cu niște localnici foarte prietenoși. Nici vorbă de vânzători ambulanți, de muzică tare, de aglomerație. Relax total. Ce mi-a mai plăcut mult e că autoritățile nu permit construcția de hoteluri lângă plajă sau construcția de clădiri mai înalte decât palmierii. Asta dă Mirissei un aer de loc virgin, sălbatic, departe civilizație. Evident dincolo de palmieri sunt hoteluri, magazine și case dar impresia de pe plajă e că natura nu a fost atinsă deloc.

Am mâncat aproape exclusiv la pensiune. Gazda noastră împreună cu soția și copiii ne-au pregătit mâncare în fiecare zi iar mesele au fost delicioase. La micul dejun, pe lângă clasica omletă primeam un platou de fructe. Papaia, mango, fructul pasiunii, banane – aș mânca în fiecare zi așa. Pentru cină eram întrebați zilnic ce am dori. Proprietarul se ducea la piață și cumpăra ingredientele proaspete și seara ni le pregătea. Am început prima zi cu ceva mai safe, creveți cu cartofi prăjiți și salată iar apoi am trecut la mâncăruri mai tradiționale. A doua zi ne-a preparat pește condimentat tradițional zonei. Am primit un platou cu un pește enorm de câteva kile bune. Nu știu ce fel era, dar pot spune că a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Apogeul a fost în ultima zi când ni s-a pregătit o masă tradițională cu curry de pui, cu linte, mâncare de cartofi și alte câteva boluri care nu le-am identificat. Masa a fost destul de spicy, dar pot spune că ador mâncarea srilankeză, apropiată de cea din sudul Indiei.

După Sri Lanka urma să mergem în două țări unde alcoolul se găsește mai greu (Maldive și Emirate) așa că prin Sri Lanka am comandat numai bere la fiecare masă. Aveam să-i ducem dorul mai târziu. Berea locală cea mai comun întâlnită se numește Lion și e ieftină și destul de bună.

Două zile am stat la plajă, pe șezlonguri sub umbrele, ne-am bălăcit printre valurile mari ale Oceanului Indian și am admirat apusul spectaculos de pe nisipul fin din Mirissa. A treia zi a venit și momentul mult așteptat, al excursiei pe mare. Am rezervat un tur chiar de la pensiune, pe care am plătit vreo 4000 de rupii srilankeze de fiecare, adică 25 de euro incluzând și transportul dus întors până la port.

Există câteva zeci de companii care operează excursii pentru vederea balenelor la Mirissa. Deși există diferențe mari de preț, nu prea există diferențe între ele. Toate vapoarele pleacă împreună, bărcile sunt cam la fel de mari, au veste de salvare și toate servesc prânzul și răcoritoare la bord. Vreo două companii au totuși vapoare ceva mai mari care ar fi recomandate în condiții de mare agitată. Excursiile pot dura de la 2-3 ore până la 5-6 ore în funcție de noroc. Vapoarele merg pe mare și caută balenele iar când unul din ele le vede le cheamă și pe celelalte. Se respectă și regulile de protecția a mediului, adică vapoarele nu se apropie prea mult și opresc motoarele când ajung în apropiere.

Echipajul ne-a spus că am prins o zi bună, marea fiind destul de lină când am plecat noi. Chiar și așa valurile de pe ocean se simțeau bine iar vaporul se balansa serios. Am primit pastile de rău de mare care au funcționat, dar au avut și un efect advers – creează somnolență. Am fost cam amețiți și moleșiți de la ele. După ce am navigat o oră până în larg, am avut noroc și am văzut destul de repede o balenă. Căpitanul a anunțat la microfon și toți ne-am grăbit pe platforma de la etaj. Am văzut chiar balena albastră, cel mai mare animal din lume. Am văzut-o când scotea spinarea la suprafață și apoi aruncând un puternic jet de apă în aer. A stat câteva zeci de secunde și apoi s-a cufundat în adâncuri lăsând în urmă uriașa sa coadă. Am întâlnit un exemplar foarte mare. Ni s-a spus că adulții pot depăși 30 de metri lungime și 150 de tone în greutate. Plimbarea noastră nu s-a încheiat aici, doar câteva minute mai târziu am mai zărit încă o balenă albastră (poate aceeași) dar și un cașalot uriaș. Spuneam din fericire că am întâlnit balenele relativ repede pentru că mai multe ore nu am fi rezistat în largul oceanului. La întoarcere am avut și un bonus, am văzut câteva sute de delfini, dar am și luat pasagerii de pe un vas mai mic care se defectase. 3 ore mai târziu eram înapoi la mal iar eu pot spune că mi-am împlinit un alt vis, de a vedea balene în mediul lor natural.

Ultima seară trebuia să decidem ce facem mai departe. Următoarea destinație era Kandy, capitala culturală a Sri Lankăi, dar până acolo mai aveam un drum lung de parcurs și mai erau locuri de văzut. Gazda de la pensiune ne-a ajutat să organizăm un traseu, urma să mergem în safari în parcul național Yala, să dormim o noapte la munte, să vedem plantațiile de ceai, să mergem cu trenurile locale pentru a ajunge apoi la Kandy. Prețul care ni l-a oferit a fost foarte mare – cam 300 de euro pentru 4 persoane, dar nu prea am avut de ales, pentru că prin Mirissa nu am găsit agenții de turism așa că am decis să mergem cu microbuzul lui la plimbare. Dacă am plătit destul de puțin pe cazare (50 de euro pe cameră cu mic dejun inclus), costurile ni s-au umflat cu transferurile pe lângă și de-asta nici nu recomand pensiunea, unde altfel ne-am simțit foarte bine. Restul plimbării prin Sri Lanka a fost chiar mai frumos iar despre locurile văzute mai departe voi povesti în parțile următoare.

 

 

Pensiunea noastră

DSC06841

 

Vederea de la balcon

DSC06836

 

Camerele aveau nume simpatice. Noi am stat la Elephant

DSC07258

 

Baldachin cu ursuleț inclus pentru noi

DSC06832

 

Un mic dejun care mi l-aș dori în fiecare zi

DSC06927

 

Drumul spre plajă trece prin junglă

DSC06843

 

E incredibil să vezi asemenea frumusețe de plajă și să nu mai fie nimeni altcineva

DSC06996

 

Rock Island

DSC06867

 

De sus, imaginea e incredibilă  

DSC06894

 

Vederi splendide

DSC06895

 

O amintire cu plaja din Mirissa

DSC06896

 

Un brad pe plajă. Doar de-abia trecuse Crăciunul

DSC06904

 

De la umbra unei terase

DSC06915

 

De la plajă

DSC07025

 

Mirissa e unul din cele mai relaxate locuri pe unde am fost

DSC07285

 

Valurile oceanului de sub umbrelă

DSC07287

 

Unele proverbe variază în jurul lumii

DSC07274

 

Magazinul de fructe

DSC06916

DSC06917

 

Seara apărea târgul de pește

DSC07301

 

O masă occidentală

DSC06918

 

și una tradițională

DSC07309

 

Apusul pe plajă

DSC07016

 

Stânca e locul perfect pentru a-l vedea

DSC07068

 

Dis de dimineață la portul din Mirissa

DSC07118

 

Vaporașul cu care am plecat

 

DSC07120

 

De pe ocean

DSC07214

 

Pescarii ajută și ei la găsirea balenelor

DSC07145

 

Am mers vreo 10 vapoare împreună

DSC07186

 

Balene la orizont! La apelul căpitanului s-a ridicat toată lumea

DSC07244

 

There she blows!

DSC07238

 

Balena albastra, cel mai mare animal de pe planetă

DSC07241

 

Coada balenei

DSC07242

 

Am mai văzut zeci de delfini la întoarcere

DSC07249

 

Un ultim apus la Mirissa

DSC07057