Nu am povestit prea multe despre Franța până acum, o țară care îmi este foarte dragă și în care am făcut o grămada de excursii. Multe dintre acestea le-am făcut în 2008 când am studiat pentru câteva luni la Universitatea din Nancy iar despre una dintre aceste plimbări în nordul țării m-am gândit să vă povestesc acum. Este o amintire plăcută din vremea studenției dar totodată poate fi și o sugestie pentru a petrece un weekend cu plecare din Paris.

Este vorba de o excursie de weekend în care am văzut cele mai frumoase locuri de pe coaste Bretaniei și Normandiei, două superbe regiuni franceze aflate la nord vest de Paris. Din Nancy în Paris ajungeam foarte repede, orașul fiind pe linia principala de TGV Paris-Strasbourg. Drumul de peste 300 de kilometri dintre cele doua orașe se făcea în doar o oră și câteva minute cu trenurile de mare viteză iar prețul era mic pentru ca aveam reducere pentru studenți. Cu mașina însă se făceau peste 3 ore iar biletul de TGV la preț normal era foarte scump. Asta apropo de scandalul de la alegerile prezidențiale din 2014 când ministrul Meleșcanu i-a trimis pe românii parizieni să voteze la Nancy.

M-am întâlnit la Paris cu un prieten bun autohton care îl cunoscusem cu prilejul unei alte burse pe care el o avusese în România. Împreună planificasem să facem o plimbare către nord pentru a vizita câteva locuri de pe coastă, în frunte cu locul lui preferat din Franța – Mont Saint Michel.

Am pornit așadar cu mașina din Paris către Le Havre pe autostrada A13 iar apoi am continuat pe A84 pe lângă Caen și după trei ore și ceva am ajuns la malul Canalului Mânecii de unde se vedea impozant în depărtare Mont St. Michel.

Insula pe care se află castelul Mont St. Michel este unul din locurile cele mai cunoscute și vizitate din Franța. Este de fapt o abație construită începând cu secolul 8 la care s-au adăugat mai multe fortificații de-a lungul secolelor 10 și 11 de către ducii de Normandia. Fortăreața a rămas neatinsă în timpul războiul de o suta de ani, fiind locul unor bătălii celebre în care armatele englezești nu au reușit sa cucerească mănăstirea apărată doar de o garnizoană. Mont St. Michel este un loc cu adevărat special, încărcat de istorie și un simbol al mândriei franțuzești.

Este o construcție impresionantă care domină peste întregul golf aproape de granița dintre Bretania și Normandia, însa nu numai clădirea atrage turiștii aici. Insula pe care se afla castelul este formată de maree, iar golful St. Michael este unul din locurile de pe planetă cu cele mai mari fluxuri și refluxuri. Parcarea din jurul castelului este una temporara de unde marea se retrage dimineața și revine din noua seara acoperind pământul, zona fiind marcată cu avertismente pentru turiști care sunt rugați sa nu își lase mașinile prea mult timp pentru că ar putea fi luate de valuri. De asemenea în zona din jurul castelului apa se poate retrage mai multi kilometri. Se fac tururi prin mâlul din împrejurimi care trebuie sa se încheie la ore fixe și este strict interzis să te aventurezi pe cont propriu – în trecut câțiva turiști care nu și-au calculat bine timpul au fost înghițiți de ape. Ca sa va faceți o idee uitați-vă la filmulețul de mai jos.

 

 

Mont Saint Michel este cu adevărat special, nicăieri în lume nu mai există ceva asemănător. În funcție de cum îl considerați, poate fi unul din cele mai frumoase castele ale lumii sau poate una dintre cele mai deosebite mănăstiri. Indiferent, este un loc care nu trebuie ratat și care singur merită drumul din Paris.

Cu toate astea, castelul nu este singura atracție din zonă. De acolo am mers mai departe către Saint Malo, unul din cele mai importante orașe din Bretania. Locul era renumit în urma cu sute de ani ca orașul corsarilor, pirați ce au făcut mari probleme flotei britanice. Este un oraș fortificat cu ziduri foarte înalte. Cetatea este numită Intramuros, fiind unul din porturile cele mai bine aparate ale lumii în evul mediu.

Am regăsit aceeași maree și în Saint Malo. Mai întâi am văzut portul orașului cu sute de bărci eșuate pe uscat în așteptarea fluxului. Am mers apoi pe plaja de sub ziduri, unde am simțit cu adevărat cat de puternică poate fi mareea. Pe la ora 4, plaja avea cam 2 kilometri lățime și se putea ajunge pe jos chiar până la insulele din larg. După o oră marea a început sa crească brusc, iar după vreo doua ore întreaga plajă erau acoperită de apă. I-am văzut chiar pe câțiva turiști care au trebuit sa fie salvați cu barca de pe insula pe care ajunseseră mergând pe jos. Am rămas peste noapte la o pensiune din apropiere în Dinard nu înainte de a servi cina în St. Malo. Masa nu putea fi decât una tradițională din Bretania, cu galettes (adică clătite făcute din faină neagră, sărate și umplute cu brânză, ouă și jambon) însoțite de o cană de cidru local.

Dimineața după un mic dejun delicios servit împreună cu gazdele noastre am plecat la drum către est pentru a reveni în Normandia. Zona este supranumită de francezi Coasta de Smarald din cauza culorii apei și a dealurilor. După ce am plecat din Dinard am trecut mai întâi prin Cancale, acestea două fiind cele mai renumite stațiuni de pe coastă. Mai departe spre Caen am văzut o mulțime de stânci abrupte care creau peisaje uimitoare, cel mai deosebit loc unde am și poposit puțin fiind peninsula Pointe du Grouin unde contrastul de culori intre stâncile negre, iarba de un verde intens, marea turcoaz și florile multicolore creează un tablou numai bun de pictat.

Partea a doua a zilei era rezervată pentru o lecție de istorie din al doilea război mondial. Ne-am îndreptat către Bayeaux, în apropiere de care se află plaja dintre Collevile sur Mer și Vierville sur Mer, mult mai cunoscută sub numele ei de cod al armatei americane: Omaha Beach. Aici la 6 iunie 1944 de D-Day a început marea operațiune militară a debarcării în Normandia ce avea sa ducă la înfrângerea Germaniei și la sfârșitul războiului.  Sunt cinci plaje unde în acea zi trupele americane și aliații au debarcat numite în operațiuni Gold Beach, Juno Beach, Utah Beach, Sword Beach și Omaha Beach. Omaha este însă locul unde au întâlnit cea mai dură rezistentă nazistă, fiind cea mai sângeroasă luptă din întreaga operațiune, pierzându-și viata mii de soldați de ambele părți. Am vizitat unul din bunkerele de apărare ale naziștilor, un muzeu dedicat operațiunilor D-Day și  cimitirul american din Normandia un loc unde se poate înțelege cu adevărat dimensiunea bătăliei.

Omaha Beach a fost ultima oprire din weekend și de acolo am pornit la drum înapoi către Paris unde am ajuns la lăsarea serii. Aici o sa închei și povestire mea în speranța că ați aflat lucruri noi și de ce nu, poate v-am convins sa faceți acest traseu cândva.

 

Sosind în gara Paris Est

S6005344

 

Am plecat cu mașina către nord

S6005348

 

Se vede în depărtare…

S6005353

 

Mont Saint Michel

S6005355

 

Drumul către castel

S6005357

 

Mareea joasă către Canalul Mânecii

S6005365

 

Drumul spre castel uneori este acoperit de apă

S6005367

 

Străzile din cetate

S6005361

 

Se urcă destul de mult până în vârf

S6005399

 

Câțiva turiști curajoși se plimba în timpul mareei joase

S6005372

 

Turnul bisericii

S6005373

 

Interiorul vechii mănăstiri

S6005374

 

Curtea interioară

S6005382

 

Lanțul cu care se transportau bunurile aduse la abație

S6005387

 

Ne luăm rămas bun de la Mont St. Michel

S6005406

 

Portul din Saint Malo…

S6005410

 

Primăria Saint Malo

S6005434

 

Cină tradițională bretonă: galletes și cidru

S6005415

 

Intramuros

S6005412

 

Zidurile din St. Malo

S6005426

 

Vine fluxul… cu câteva minute înainte se ajungea pe jos la insula din larg

S6005416

 

Apele cresc

S6005427

 

…până când plaja aproape a dispărut

S6005432

 

La final apele au ajuns la nivelul zidului

S6005433

 

Pensiunea unde am înnoptat

S6005436

 

Trecând prin stațiunea Cancalle, cea mai mare din Bretania

S6005437

 

Un popas la un loc natural spectaculos…

S6005450

 

La Pointe de Grouin

S6005452

 

Capul Grouin

S6005458

 

Un alt popas pentru a vedea fortificațiile naziste din Normandia

S6005463

 

Un fost bunker german

S6005464

 

Aici a avut loc D-Day, începând eliberarea Europei de sub naziști

S6005468

 

Locul debarcării: Omaha Beach

S6005467

 

Cimitirul american din Normandia

S6005472

 

Câmpul nesfârșit de morminte

S6005477

 

O schemă a debarcării

S6005475

 

Înapoi spre Paris

S6005483