Aventură în America de Sud – Partea 1

Îmi doream de mult timp să ajung la Rio de Janeiro. Am tot avut tentative de a merge cu ocazia carnavalului sau în alte dăți, dar din diverse motive nu s-a întâmplat.

În primăvara, văd o ofertă cu adevărat senzațională și am zis că e momentul. Urma în mai sa vedem în sfârșit Brazilia.

Oferta chiar era una rară. TAM, compania principală aeriană din Brazilia, oferea zboruri open-jaw din Madrid, Paris sau Londra către Sao Paulo și Rio Janeiro pentru prețuri de la 250 Euro. Așa ceva se vede foarte rar și a fost o ocazie pe care nu am putut să o ratez.

Ce înseamnă open-jaw? Uneori o companie aeriană poate avea un grad de ocupare mare pe un zbor într-un sens, dar nu așa bun pe celalalt. (de exemplu Sao Paulo-Madrid e foarte ocupat, dar Madrid-Sao Paulo mai puțin). În situațiile astea, creează niște oferte la super prețuri, de obicei last minute ca să își acopere rutele. În cazul TAM, unul din motive a fost și să își crească expunerea pe piața din Europa pentru că aceleași zboruri în sens invers aveau prețuri astronomice.

Am luat următorul zbor:

Madrid – Sao Paulo și întoarcere Rio de Janeiro-Londra – preț total 300 Euro!

Am găsit repede și legături cu Bucureștiul din Madrid/Londra la prețuri acceptabile și în curând aveam să plecăm spre Brazilia la un super cost(cam 400 de euro în total).

Am mai căutat și ce am mai putea vedea în apropiere și am hotărât să mergem la Iguacu. Pentru cine nu știe, Iguacu e cea mai mare cascadă din lume (ca suprafața) și se află la granița dintre Argentina și Brazilia. Urma să vedem și Argentina! 🙂

Am găsit tot un fel de open-jaw local Sao Paulo – Foz do Iguacu – Rio de Janeiro cu cealaltă companie locală, GOL și traseul era stabilit.

Traseul final

Traseu Brazilia

1 thought on “Aventură în America de Sud – Partea 1”

  1. Foarte frumos traseu ai ales. Articolul despre Rio m-a convins ca orasul trebuie neaparat vizitat, iar cascada Iguacu e incredibila… si nu am vazut decat cateva poze.

Leave a Reply